text Editorial

In casa lui Dumnezeu se poarta o singura culoare: Sfintenia

de Mihai Ardelean
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihai Ardelean

      Imi aduc aminte ca atunci cand eram copil ma uitam in dulapul de haine al mamei si al tatalui meu si vedeam tot felul de imbracaminte de pe vremea cand ei erau tineri. Imi aduc aminte ca mi se pareau asa de demodate. Strambam din nas si exclamam: „Cum ati putut purta asa ceva? Nici daca mi-ar da cineva bani nu as purta asa ceva.”

 

            ...sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cît vor ţinea vremurile.

 Ps 93:5

 

            Am dat de versetul acesta din psalmi si mi-am dat seama ca sfintenia nu este o haina invechita sau demodata. Sfintenia nu are masura. In sensul ca daca ai 1, 90 inaltime si 100 kg ti se potriveste la fel de bine ca si in cazul in care ai avea 1,60 si 50kg. Incearc-o si ai sa vezi ca ti se potriveste, te prinde bine si la fata. E de fapt chiar marimea noastra a tuturor.

            Totusi am remarcat ca ea, Sfintenia, este azi in adunarile noastre o floare rara de colt, o himera am putea spune. O haina uitata undeva intr-un dulap si intotdeauna pentru altii. Dar asa cum spune si versetul ea este o podoaba, si este de fapt singura podoaba a Casei lui Dumnezeu. Si la afirmatia asta a psalmistului raman uluit. Nu se potriveste de fel cu modul de gandire al vremurilor noastre. Deci nu costumele scumpe ale predicatorilor, nu muschii tinerilor crestini care merg la sala si canta in fanfara, nu picioarele surorilor de pe prima banca care tot trag de fuste sa se faca mai lungi, nu microfoanele de ultima generatie, nu statiile scumpe, nu oratoria, nu diplomele predicatorilor din fata, nu corurile mari si famfarele? Parca imi vine sa scutur din cap si sa intreb: „Cum? Doamne vorbesti serios? Chiar nu iti plac toate astea? Cuvantul asta scos din vocabularul predicatorilor, sau intalnit ultima data prin secole de mult apuse?”

            Da ...sfintenia este podoaba Casei Tale, Doamne,

            Indraznesc sa spun ca adunarile de azi sunt axate foarte mult pe o pacaleala sentimentala numita prezenta Lui Dumnezeu pe care o induc tobele si chitarile electronice manuite cu dibacie de niste pletosi. Ne focalizam energia spre a crea o atmosfera euforica pe care mai apoi o prezentam ca prezenta lui Dumnezeu.

            Imi amintesc ca am facut undeva o afirmatie care suna cam asa ”Nu orice tresaltare de inima este dragoste asa cum nu orice strangere de mana este prietenie”. Nu toate sentimentele pe care le traim azi in adunari sunt sub semnul prezentei lui Dumnezeu.

            Si va rog sa remarcati in Scriptura ca Dumnezeu ne indeamna sa ne punem toata energia noastra in a fi sfinti si nu sa ne canalizam eforturile spre a-L aduce pe Dumnezeu intre noi pentru ca intre sfintii, prezenta lui Dumnezeu vine de la sine. Ar trebui sa ne focalizam deci atentia la intalnirile noastre spre a fi sfinti si nu spre a simti ceva ce noi numim prezenta Lui Dumnezeu.

            Am tot considerat ca Solomon ar fi trebuit sa ceara de la Dumnezeu sfintenie si nu intelepciune. Macar ca Biblia ne spune ca :

            1Regi 3:10  Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.

            Dar a placut Domnului in raport cu ce ? Raspunsul il avem in versetul 11 unde Dumnezeu ii spune :

            1Regi 3:11  Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere...

            Deci a placut Domnului pentru ca nu a cerut egoist ceva pentru inbunatatirea vietii pamantesti. Dar cred ca o cerere mai buna ar fi fost sfintenia pentru ca pana acum am intalnit multi intelepti nesfinti dar nu am intalnit nici un sfant care sa fie neintelept. Pentru ca sfintenia nu trebuie confundata cu gradul de inteligenta. Poti fi super intelept, dovada Solomon, si nesfant.

            Psa 119:99  Sînt mai învăţat decît toţi învăţătorii mei, căci mă gîndesc la învăţăturile Tale.

 

           

             Sfintenia nu trebuie confundata cu religia

            Chiar putem remarca de altfel ca cei mai nesfinti oameni au fost si cei mai religiosi. Aduceti-va aminte de Iuda care a mancat la cina cu Domnul si totusi l-a vandut. Ce sa spunem de tanarul bogat care era un om foarte religios. Sau sa il amintim pe cel de pe locul intai, apostolul Pavel care a prigonit Biserica lui Hristos si el deosebit de religios.

 

            Sfintenia nu trebuie confundata cu ritualul

             Faptul ca faci parte dintr-o adunare nu te face sfant. Faptul ca te rogi la intrarea in biserica nu te face sfant. Faptul ca te ridici la citirea textului nu te face sfant ci respectuos. In Ieremia 7 avem astfel de oameni care toata ziua le placea sa spuna un cuvant: Templul Domnului. Dar faptu ca ai un templu nu te face sfant.

            Ier. 7:4  Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicînd: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”

            Ier. 7:9  Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strîmb, aduceţi tămîie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe cari nu-i cunoaşteţi!...

            Domnul reia ideea asta in predica de pe munte si spune: „Nu oricine imi spune Doamne, Doamne!”, ca noi la astea ne pricepem foarte bine. „

 

            Sfintenia nu trebuie confundata cu slujba

            Eze 8:11  Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrînii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mînă şi se înălţa un nor gros de tămîie.

            Zec 3:3  Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuş stătea în picioare înaintea Îngerului.

 

            Avem aici doua exemple de oameni care aveau o slujba in Israel si  totusi numai sfinti nu se puteau numi.

 

            1Cor. 9:27  Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

           

            Noi, sofisticatii de azi, asociem sfintenia cu tobele, cu ridicatul mainilor, batutul din palme, numarul mare de oameni. Am uitat totusi ca la nunta lui Dumnezeu se poarta o singura culoare. Nu rosu, nu albastru. La nunta lui Dumnezeu singura culoare care se poarta: este SFINTENIA!

            Ramane totusi o intrebare atunci. Cum arata sfintii? Putem arata cu degetul spre cineva anume? Exista sfinti azi? Raspuns este categoric da. Cum arata ei ne spune Ioan:

            1Ioan 2:6  Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

            Amin.

           

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise