text Editorial

Dumnezeu nu se lasa batjocorit, desi unii incearca

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

John Lennon:

Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana , el a declarat:
'Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Isus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El'
(1966).

Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Isus Christos, a fost impuscat mortal, de sase ori.

Tancredo Neves
(Presedinte al Braziliei ):

In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie.

Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi la scurt timp a murit.

Cazuza
(Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):

In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigara, a pufait fumul in aer si a spus: 'Doamne, asta e pentru tine.'

A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic:


Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era vasul. El a raspuns cu un ton ironic:
'Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda'
.Cred ca stiti cu totii ce a urmat .

Marilyn Monroe (Actrita):


A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol. Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat:'N-am nevoie de Iisus al tau'.O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

Bon Scott (Cantaret)
:

Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea:'Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern'.
Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

Campinas (in 2005)
:

In Campinas ,Brazilia, un grup de tineri beti, au luat, in drum, o alta prietena....Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus tinand-o de mana pe fata urcata in masina:
'Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.'


Aceasta a raspuns: 'Poate doar daca El merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ....e deja plin.'

Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact.

Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi.

Christine Hewitt
(ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia este cea mai proasta carte scrisa vreodata. La scurt timp (iunie 2006) a avut un accident de masina si a murit incinerata in ea.



Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Isus. Multi dintre acestia au murit, numai Isus a murit si a inviat si este viu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise