Au trecut mai bine de 50 de zile din anul 2015. Ce hotărâri am luat la început de an?...
La început de an, lumea bună este înnebunită după ideea creării unui an mai bun decât cel precedent. Raționamentul ”binele este dușmanul mai binelui” pare a fi o justificare bună. Analizăm, evaluăm, planificăm și luăm decizii. Nu contează că unele le-am mai luat și anul trecut și anul de dinaintea anului trecut. Ne lansăm cu frenezie pe derdelușul zilelor sperând în iluzia anului mai bun, dar folosind aceleași strategii care au dat eșec în anii de tristă amintire. Dacă ești deștept și pufăi în aer parfum de optimism ieftin te amăgești că poți ignora eșecul și te poți bucura de ceea ce ai făcut în anul trecut, de zilele sau lunile în care te-ai putut ține de hotărâre și de plan.
Să luăm, de exemplu, cea mai spirituală decizie la care se poate gândi un creștin evanghelic, plin de zel, aceea de a citi biblia într-un an.
Sunt creștini care au citit Biblia într-un an? Da. Sunt unii care au citit-o de zeci de ori în viața lor? Da. Trebuie citită Biblia? Da. Ne hrănim sufletele din Cuvântul lui Dumnezeu? Da. Ne hrănim zilnic trupul? Da. Trebuie să ne hrănim zilnic sufletele? Da. Avem planuri de citire a bibliei într-un an? Da. Am încercat s-o citim într-un an? Da. Am încercat s-o citim an după an și ne-am oprit undeva pe drum? Da. Am reluat totuși citirea ei la început de an? Da.
Întrebări dojenitoare:
Dacă unii au reușit și tu o să poți, da? … Dacă îți hrănești trupul, trebuie să-ți hrănești și sufletul, da? … Dacă nu începi, cum o să duci până la capăt, da? … Dacă nu poți face ca mine, ce creștin ești tu, da? …
La acest gen de întrebări dojenitoare și retorice nu ai nici-un răspuns inteligent. Singurul lucru la care poți să te mai gândești este tot o întrebare: Cui i-a venit ideea aceasta de citire a bibliei într-un an? Cum nu vei găsi un răpuns plauzibil, va trebui să cauți alte întrebări, mai bune.
Ce-i greșit cu hotărârea de a citi biblia într-un an?
Sunt sigur că cineva măcar a încruntat sprâncenele când a citit această întrebare. Cum poate fi ceva greșit într-un obiectiv atât de măreț și spiritual? Cum poate fi ceva greșit într-o practică creștină atât de promovată, susținută și apreciată?
În timp ce promovarea unei practici/discipline spirituale este un obiectiv măreț, cred că modul în care este promovată și susținută are câteva slăbiciuni, care subminează chiar procesul pe care doresc să-l susțină și performanța la care vor să ajungă.
1. Abordarea mecanicistă a planului de citire. Omul este văzut mai degrabă ca o ”mașină de citit”, care face acțiuni repetate fără să obosească, care nu are nevoie de pauză. Biblia este împărțită pe felii zilnice, o normă zilnică la citit. Dacă nu reușești, atunci ia din aer o porție de vinovăție. Cei care merg zilnic ca mașinile prin biblie, sunt avansații și premianții. Restul, se țin de ei la mare distanță, dacă se mai țin. Cei mai mulți creștini, măsurați după planul de citire într-un an, se hrănesc mai mult cu vinovăție decât cu Cuvânt.
2. Abordarea uniformizată a planului de citire. Închipuiți-vă, dacă puteți, cum ar arăta la atletism o probă în care la linia de start sunt puși să concureze, în aceeași cursă, alergătorii de 100 metri, 400 metri, 1500 metri, semimaraton și maraton. Nicăieri nu se întâmplă așa ceva în realitate. Dar, la citirea bibliei suntem obligați de anturaj să ne așezăm toți pe linia de start și … compară-te cu maratoniștii. Fii și optimist, dacă poți. Dacă nu, scoate-te cu câteva glume deștepte.
3. Abordarea aplatizată a planului de citire. Există o presare a zilelor și porționare a feliilor de a fi la fel; luni ca marți, marți ca miercuri, joi ca vineri, sâmbătă ca duminică, duminică (scuzați cacofonia) ca luni! Omul, cu toată intenția lui bună, a aplatizat zilele, făcându-le pe toate la fel. La Dumnezeu duminica (sau sâmbăta) nu-i ca marțea! La cei mai mulți creștini evanghelici duminica este ca marțea: vorbesc la telefon, mănâncă, lucrează, scriu, muncesc, stau pe FB, navighează pe internet ca și în celelalte zile! Așa au ajuns zilele noastre liniare, monotone și dominate de tehnologie, ca și în filmul ”Timpuri noi”.
Am auzit de un plan de citire mai isteț. Acesta ține cont că duminica nu-i ca miercurea și permite o zi de respiro, în care să … recuperezi ceea ce nu ai reușit să faci în celelalte 6 zile. Ha, ce isteț și subtil! Din păcate o cosmetizare slabă pentru că este aceeași manieră maratonistă cu opriri pentru recuperarea lucrului nefăcut, sau, cum fac maratoniștii, pentru alimentarea ”din mers”.
Sugerez o abordare organică a planului. Acesta ar ține cont că omul nu este ca o mașină, ci ca o ființă purtătoare de Dumnezeu. În cartea Genesei observăm că Creatorul a lăsat creației sale tiparul vieții sub forma unui ritm muncă-odihnă, 6 zile de muncă +1 zi de odihnă. Una din marile probleme ale poporului ales de Dumnezeu a fost călcarea repetată a sabatului – zilei de odihnă. În acele vremuri nu se plictiseau ca și azi, nu aveau atâtea mijloace de distragere a atenției câte avem azi și totuși, nu puteau sta liniștiți o zi din șapte!
În plus, dacă ne uităm la pomii fructiferi și la vița de vie, observăm trecerea lor regulată prin ciclul celor patru anotimpuri. Abordarea organică ține cont de faptul că omul are și el anotimpuri, trece prin etape diferite, în care nevoile și performanțele sunt diferite, până și hrănirea este diferită. A căuta și pretinde struguri de la vița de vie în perioada de iarnă este o anomalie.
Nu există vre-o zi mai bună care să ne învețe natura harului ca și ziua de odihnă. În celelalte zile trebuie să muncim, să ne zbatem, să alergăm, să trudim ca lumea să se pună în mișcare și să avem rezultate. În celelalte zile lumea are nevoie de noi ca să trăiască. În celelalte zile suntem capabili, importanți și doriți. În celelalte zile Dumnezeu are nevoie de noi ca să întoarcem lumea cu susul în jos. În ziua de odihnă nu mai trebuie să dovedim nimănui nimic, nici măcar lui D-zeu, care ne spune să ne oprim, să ne dăm poverile Lui și să ne odihnim. Sabatul este o rupere de ritm, este o cădere liberă în groapa harului. În odihna ca dar, îți dai jos jugurile puse de oameni și alegi să iei jugul pe care ți-l dă Cristos.
Jugul omului obosește, împovărează, învinovățește și înfariseește.
Planul de citire într-un an este un jug omenesc, un jug potrivit pentru unii și nepotrivit pentru alții. Umblarea cu Cristos înseamnă luarea unui jug (Matei 11:28-30) nu alergarea bezmetică fără scop și direcție, însă acel jug are o dimensiune personalizată. Cu bune intenții, mulți lideri de opinie pun pe umerii ucenicilor juguri pe care nici ei și nici înaintașii lor nu le-au putut purta ( sau le-au purtat cu stoicism, amărăciune și înverșunare). Purtarea jugului dat de Cristos, deși este greu și incomod, aduce odihnă în ziua de odihnă.
Jugul lui Cristos înseamnă muncă și odihnă. Dacă oprirea și odihna nu sunt acolo, jugul nu este de la Cristos!
Jugul ar putea însemna plan de citire, dar cu oprire, cu odihnă și împrospătare, cu îmbăiere/botezare în oceanul harului nemeritat.
Plan de citire, de hrănire …? Da, dar cu opriri de rigoare, cu odihnă și liniște care să permită harului să moaie crusta meritocrației și inimii să audă șoapta Duhului.
Ești dintre cei care au început mulți ani la rând să citească biblia într-un an și nu te-ai ținut de plan? Ai curajul și fă-ți un plan de citire pentru alergători de cursă scurtă. Fii creativ și curajos, discerne etapa în care te găsești și croiește-ți planuri personalizate, așa cum fac instructorii cu cei pe care îi antrenează. Chiar și în acest caz, cel mai slab instructor știe și te învață că ai voie să muncești patru zile din șapte. După zile de muncă trupul are nevoie de refacere și odihnă. Oare la suflet nu este valabil principiul?
