text Editorial

Provocarea Domnului

de David Wilkerson
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Wilkerson

„Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său” (1 Ioan 5: 10).

Luați în considerare toate păcatele urâte enumerate împotriva lui Israel în pustie ― cârtirile, plângerile, idolatria, nerecunoștința, răzvrătirea, senzualitatea. Totuși nici unul dintre acestea nu a provocat mânia lui Dumnezeu așa cum a făcut-o necredința lor. „Şi Domnul a zis lui Moise: , Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? ’”

Dumnezeu spunea: „Acest popor transformă în minciună tot ceea ce am făcut pentru ei. Am săvârșit minune după minune și i-am izbăvit iarăși și iarăși. Oare când se vor încrede și odihni numai în Mine? ”

Oprește-te pentru o clipă și gândește-te la toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru tine: te-a ținut în viață, ți-a dat răspuns la rugăciuni, te-a întâmpinat în criză după criză. Te-a sprijinit prin încercări, a făcut lucruri pentru tine care sunt nici mai mult nici mai puțin decât miraculoase.

Timp de treizeci și opt de ani lungi Israel a uitat Cuvântul lui Dumnezeu și I-au nesocotit minunile. Și din cauză că au căzut de-atâtea ori în cârtire și necredință, Dumnezeu a zis: „De aceea îl voi lovi cu ciumă și-l voi nimici” (Numeri 14: 12). El i-a zis lui Moise: „Sunt foarte nemulțumit de poporul Meu pentru că nu vor ajunge niciodată în locul în care să se încreadă în Mine. ”

Când Israel era pe malul de biruință a Iordanului, Moise a făcut o declarație solemnă: „Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire. . . Nu vă înspăimântați şi nu vă fie frică de ei. Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră Se va lupta El Însuşi pentru voi! ” (Deuteronom 1: 21, 29-30).

„Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4: 4). Avântă-te cu credință deplină în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Acceptă provocarea Domnului de a trăi și a muri după Cuvântul Său.

Sursa: www. worldchallenge. org

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Noi dimensiuni ale luptei dintre bine si rau incepand cu mijlocul secolului al 19-lea" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia La mijlocul secolului al 19-lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund si definitiv cursul istoriei lumii. De obicei, acestea sunt analizate separ...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionism sau creationism?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Generalitati- Mai intai sa definim termenii !Evolutionismul este “conceptia filozofica potrivit careia Universul , Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
„Stiinta pe nedrept numita astfel” - Stiinta si religia
Categoria: Stiinta si religia In prima epistola adresata de apostolul Pavel lui Timotei- tanarul prezbiter al comunitatii crestine din Efes-gasim un indemn care ne atrage atentia:“Timotee, pazest...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Evolutionismul sub lupa" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Trebuie sa recunoastem ca limbajul folosit de oamenii de stiinta evolutionisti este unul foarte elevat, lasand impresia unui fundament solid al teoriei pe care o apa...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Legea entropiei" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Probabil ca fiecare om si-a pus, cel putin odata in viata, una din intrebarile urmatoare:De ce este mai usor sa strici un lucru, decat sa-l faci ? De ce, spre exempl...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Universul – Big Bang sau Creatie inteligenta ?" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religie Autorul cartii “Omul si astrele”, aparuta la editura “Dacia”in 1986, isi incepe lucrarea cu o propozitie scurta: “La inceput a fost universul.”(1)  Intr-un mod...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Cat de batran este pamantul ? – Metode de datare" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia -Metode de datare- In ceea ce priveste varsta planetei noastre, exista pozitii total opuse si ireconciliabile intre conceptia evolutionista si cea creationista....
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Fosile, roci si ere geologice" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia O problema cu care este confruntat cel ce crede in revelatia biblica este cea legata de teoria erelor geologice. Exista o prapastie adanca intre ceea ce sustine stii...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Potopul biblic – Un cataclism mondial" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Teoria uniformismului ( numita si actualism ), elaborata de fondatorul geologiei moderne- Charles Lyell ( 1797-1875 ), se opune teoriei catastrofiste a lui Cuvier (...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Conditiile climaterice inainte de potop" - Stiinta si religie
Categoria: Stiinta si religia Vorbind despre metodele de datare in general si de cea cu carbon radioactiv in mod special, este bine sa subliniem faptul ca functionalitatea lor se bazeaza pe o “do...
de Marga Buhus 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise