"Pneumatologie - Duhul Sfant"

Categorie: Duhul Sfant

INTRODUCERE - Credinţa că există o fiinţă divină mai mare decât omul este comună tuturor culturilor şi civilizaţiilor. Aceasta s-a datorat în parte faptului că omul deduce că trebuie să existe o explicaţie pentru lumea noastră şi pentru ceea ce se întâmplă cu omul, şi că o fiinţă mai mare decât omul poate da această explicaţie. Unitatea Trinităţii divine – În general, Vechiul Testament subliniază unitatea lui Dumnezeu [Exod 20:3; Isaia 44:6], „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn” [Deut. 6:4], fapt afirmat şi în Noul Testament, „Eu şi Tatăl una suntem” [Ioan 10:30]. „Isus i-a zis: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” [Ioan 14:9]. „Eu vin la Tine... ei să fie una, cum suntem şi noi... Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi suntem şi noi” [Ioan 17:11,22]. „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea” [Col. 1:15]. Totuşi, atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament într-o mare măsură indică faptul că Dumnezeu există ca o Trinitate – Dumnezeu Tatăl, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt. Doctrina Trinităţii este un adevăr care ţine de revelaţia divină. Cuvântul/termenul „trinitate” nu apare în Biblie, a fost folosit foarte timpuriu în Biserică. Forma lui grecească „trias” pare să fi fost folosită mai întâi de Theophilus din Antiohia [181 d.Cr.], iar forma lui latinească „trinitas” de Tertullian [220 d.Cr.]. În teologia creştină, termenul „trinitate” înseamnă că sunt trei individualităţi eterne într-o singură esenţă divină, cunoscute drept Tată, Fiu şi Duh [Spirit] Sfânt. Aceste trei individualităţi sunt trei Persoane, şi se poate vorbi despre tri-personalitatea lui Dumnezeu. Crezul Athanasian exprimă astfel convingerea trinitariană: „Noi ne închinăm la un singur Dumnezeu în Trinitate, şi la Trinitate in unitate; noi facem distincţie între Persoane, dar nu divizăm esenţa. Cele trei Persoane sunt coeterne şi coegale una cu alta, astfel încât noi ne închinăm la o unitate completă în Trinitate şi la Trinitate in unitate”. Doctrina Trinităţii trebuie diferenţiază atât de triteism, cât şi de sabellianism. Triteismul neagă unitatea esenţei lui Dumnezeu şi spune că sunt trei Dumnezei distincţi. Singura unitate pe care o recunoaşte această concepţie este cea în scop şi strădanie. Dumnezeu este o unitate în esenţă, ca şi în scop şi strădanie. Cele trei Persoane sunt consubstanţiale. Sabellianismul a susţinut concepţia unei trinităţi în revelaţie, dar nu şi în natură. El afirma că Dumnezeu, ca Tată, este Creatorul şi Legiuitorul; ca Fiu, este acelaşi Dumnezeu întrupat care îndeplineşte lucrarea Salvatorului; iar ca Duh Sfânt este acelaşi Dumnezeu în lucrarea de regenerare şi sfinţire. Doctrina Duhului Sfânt este una dintre cele mai importante doctrine ale Bibliei. Deci, e foarte important ca fiecare creştin să ştie despre Persoana şi lucrarea minunată a Duhului Sfânt din Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel spune: „Nimeni nu poate zice: Isus este Domnul decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3). Subiectul despre Duhul Sfânt este extrem de important. Cu toţii avem nevoie de prezenţa şi de puterea Lui. Fără El ne-ar fi cu neputinţă să trăim viaţa creştină şi să-I slujim lui Dumnezeu. Prima referinţă din Scriptură despre Duhul Sfânt se găseşte în Geneza 1:2: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor”. Aici Îl vedem „mişcându-Se” [„clocind”], generând căldură. Acelaşi cuvânt evreiesc este tradus „bate din aripi” în Deuteronom 32:11. Cele două gânduri sugerează acţiunea Duhului în aducerea la viaţă şi în purtarea de grijă de viaţa căreia i-a dat El naştere. Prima referinţă din Noul Testament despre Duhul Sfânt se găseşte în Matei 1:28,20: „Maria sa aflat însărcinată de la Duhul Sfânt... căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt”. Ultima referinţă este în Apocalipsa 22:17: „Duhul şi Mireasa zic: Vino!” Între aceste două referinţe avem foarte multe alte referinţe care arată revelaţia biblică despre Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este menţionat de cel puţin 90 de ori în Vechiul Testament şi având cel puţin 18 titluri şi nume diferite. În Noul Testament, Duhul Sfânt este menţionat de cel puţin 260 de ori cu 39 titluri şi nume diferite. Sunt numai trei cărţi din Noul Testament [Filimon, 2. şi 3. Ioan] care nu conţin nicio 2 referinţă la Duhul Sfânt. În şapte cărti există o singură referinţă la Duhului Sfânt [Coloseni, 2 Tesaloniceni, 1. şi 2. Timotei, Tit, Iacov şi 2. Petru]. În ordinea revelaţiei, Vechiul Testament este interesat în primul rând de Persoana şi lucrarea lui Dumnezeu Tatăl. Cele patru Evanghelii sunt interesate în primul rând de Persoana şi lucrarea Fiului, în timp ce Cartea Faptelor şi Epistolele sunt interesate în primul rând de Duhul Sfânt. PERSOANA ŞI LUCRAREA DUHULUI SFÂNT În ordinea revelaţiei, Vechiul Testament se ocupă în primul rând de Persoana şi lucrarea lui Dumnezeu Tatăl. Cele patru Evanghelii se ocupă în primul rând de de Persoana şi lucrarea Fiului, în timp ce cartea Faptelor şi Epistolele se ocupă în primul rând de Duhul Sfânt. 1. PERSOANA DUHULUI SFÂNT Duhul Sfânt este o Persoană divină, una din cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Să observăm că Duhul Sfânt nu este a treia Persoană din Trinitate. Titlurile Duhului Sfânt sunt o altă dovadă a personalităţii. Biblia ne prezintă o gamă remarcabilă de tituri şi nume aplicate Duhului. Numele pe care Şi-l dă Dumnezeu este o revelaţie a ceea ce e El. Deci, în numele Duhului Sfânt avem o revelaţie bogată a caracterului şi lucrării Sale. Titluri ale Duhului Sfânt în Vechiul Testament Varietatea de titluri folosite pentru Duhul Sfânt ne transmite ceva din plinătatea Duhului: 1. Duhul Domnului [Judecători 3:10; 6:34; 11:29; 13:25; 14:6,19; 15:14; Isaia 11:2; 63:14]. „Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului” [Judecători 6:34]. „Duhul Domnului a venit peste Samson” [Judecători 14:6]. „Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a pogorât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni” [Judecători 14:19]. 2. Duhul lui Dumnezeu [Geneza 1:2; 41:38]. „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor” [Geneza 1:2]. „Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu” [Geneza 41:38]. 3. Duhul [Numeri 11:17,25–26]. 4. Duhul Meu [Geneza 6:3; Numeri 27:18; Hagai 2:5]. „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om” [Geneza 6:3]. „Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!” [Hagai 2:5]. 5. Duhul Său/Lui [Numeri 11:29]. „Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei” [Numeri 11:29]. 6. Duhul Domnului Dumnezeu [Isaia 61:1]. „Duhul Domnului Dumnezeu” [Isaia 61:1]. 7. Duhul înţelepciunii [Exodul 28:3; Deuteronom 34:9; Isaia 11:2]. 8. Duh de înţelepciune şi de pricepere [Isaia 11:2]. „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” [Isaia 11:2]. 9. Duh de sfat şi de tărie [Isaia 11:2]. 10. Duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul [Isaia 11:2]. 11. Duhul Lui cel Sfânt [Isaia 63:11]. „Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: „Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt” [Isaia 63:11]. 12. Duhul Tău cel bun [Psalmul 143:10]. „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” [Psalmul 143:10]. 13. Un Duh de îndurare [Zaharia 12:10]. „Duhul îndurării” [Bucureşti 2001]. „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un Duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns” [Zaharia 12:10]. Titluri ale Duhului Sfânt în Noul Testament 1. Duhul Sfânt [Matei 28:19; Luca 11:13; Fapte 1:8]. „Ci veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi” [Fapte 1:8 Bucureşti 2001]. 3 2. Duhul [Ioan 1:33; 3:6-8; Matei 4:1; Luca 4:1; Marcu 1:10]. În mai multe locuri din Evanghelii, se vorbeşte despre Duhul Sfânt sub denumirea aceasta „Duhul”. „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul” [Matei 4:1]. „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt” [Ioan 1:33]. 3. Duhul lui Dumnezeu [1 Corinteni 2:11; 3:16; 1 Petru 4:14]. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” [1 Corinteni 3:16]. 4. Duhul lui Cristos [Romani 8:9; 1 Petru 1:11]. „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui” [Romani 8:9]. 5. Duhul cel veşnic [Evrei 9:14]. „cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!” [Evrei 9:14]. 6. Duhul adevărului [Ioan 14:17; 15:26; 16:13]. „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” [Ioan 16:13]. 7. Duhul harului [Evrei 10:29]. „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” [Evrei 10:29]. 8. Duhul slavei [1 Petru 4:14]. „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi!” [1 Petru 4:14]. 9. Duhul de viaţă [Romani 8:2]. „În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” [Romani 8:2]. 10. Duh de înţelepciune şi de descoperire [Efeseni 1:17]. „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un Duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui” [Efeseni 1:17]. 11. Mângâietorul [Ioan 14:26; 15:26; 16:7]. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, si vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” [Ioan 14:26]. 12. Un alt Mângâietor [Ioan 14:16]. „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” [Ioan 14:16]. 13. Făgăduinţa Tatălui [Fapte 1:4]. „Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine” [Fapte 1:4]. 14. Duhul Sfânt făgăduit [Efeseni 1:13]. „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului [Evanghelia mântuirii voastre], aţi crezut în El, şi aţi fost pecetuiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit” [Efeseni 1:13]. 15. Duh de înfiere [Romani 8:15]. „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” [Romani 8:15]. 16. Duhul sfinţeniei [Romani 1:4]. „Iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Cristos, Domnul nostru” [Romani 1:4]. 17. Duh de credinţă [2 Corinteni 4:13]. „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim” [2 Corinteni 4:13]. 18. Duhul Domnului [Luca 4:18]. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” [Luca 4:18]. 19. Duhul lui Isus [Fapte 16:7]. Acest nume subliniază relaţia Duhului cu Isus–omul. „Coborând spre Misia, încercau să meargă spre Bitinia, şi nu i-a lăsat Duhul lui Isus” [Fapte 16:7]. 20. Duhul lui Isus Cristos [Filipeni 1:19]. „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos” [Filipeni 1:19]. 21. Duhul Tatălui vostru [Matei 10:20]. „fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” [Matei 10:20]. 4 22. Duhul Dumnezeului celui viu [2 Corinteni 3:3]. „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cereală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu” [2 Cor. 3:3]. 23. Duhul Fiului Său [Galateni 4:6]. Acest titlu corespunde în context cu poziţia noastră ca fii ai lui Dumnezeu. „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” [Galateni 4:6]. 24. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu [Efeseni 4:30]. ,,Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” [Efeseni 4:30]. 25. Dumnezeu [Fapte 5:3-4]. „Anania, pentruce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt... N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. Aici Duhul Sfânt este numit Dumnezeu. Aceeaşi deducţie se poate face din 1 Corinteni 3:16, unde biserica locală este numită templul lui Dumnezeu din cauză că Duhul Sfânt locuieşte acolo. 26. Domnul este Duhul [2 Corinteni 3:17]. „Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia/libertate” [2 Cor. 3:17]. Aici învăţăm lecţia importantă şi foarte practică că în experienţa creştină trebuie să acceptăm suveranitatea Duhului. Ce diferenţă există între „Duhul lui Dumnezeu” şi „Duhul lui Cristos”? „Duhul lui Dumnezeu” subliniază divinitatea Sa şi rolul Său în cadrul Dumnezeirii. Unul care locuieşte în templul lui Dumnezeu trebuie să fie Dumnezeu, dar Pavel ne spune că este Duhul lui Dumnezeu [1 Cor. 3:16]. El este Dumnezeu. „Duhul lui Cristos” subliniază relaţia Lui cu Cristos. El L-a revelat pe Cristos profeţilor din Vechiul Testament în suferinţele şi gloria Sa viitoare [1 Petru 1:10-11] şi-L revelează acum pe Cristos în credincioşi, a căror trăsătură caracteristică de posesiune este „Duhul lui Cristos” [Romani 8:9]. Două titluri similare apar câte o singură dată fiecare: „Duhul lui Isus Cristos” [Filipeni 1:19] şi „Duhul lui Isus” [Fapte 16:7]. Numărul „şapte” Numărul „şapte” este folosit în legătură cu Duhul Sfânt. El este folosit ca simbol al plinătăţii, plenitudinii, deplinătăţii şi perfecţiunii. El reprezintă plinătatea şi perfecţiunea lucrării Duhului pe pământ. [1] Şapte lămpi - Apocalipsa 1:3-4; 4:5; 5:6. Acestea simbolizează iluminarea, revelaţia şi inspiraţia dată de Duh. Pentru ca să lumineze, lămpile trebuie să aibă ulei [Proverbe 20:27]. [2] Şapte coarne - Apocalipsa 5:6. Coarnele imbolizează puterea şi apărarea. Şapte coarne vorbesc despre atotputere sau omnipotenţă; Duhul Sfânt este omnipotent. [3] Şapte ochi - Apocalipsa 5:6; Zaharia 3:9; 4:10. Ochii imbolizează vederea, percepţia, pătrunderea, priceperea, inteligenţa şi discernământul. Şapte ochi vorbesc despre omniscienţa, plinătatea şi perfecţiunii vederii şi priceperii. Simbolurile Duhului Sfânt în Cuvântul lui Dumnezeu Imaginile sau simbolurile Duhului lui Dumnezeu folosite în Cuvântul lui Dumnezeu subliniază privilegiul minunat de care se bucură credincioşii. Simbolurile sunt importante. Dumnezeu foloseşte un limbaj simbolic în Cuântul Său ca să ne înveţe nişte adevăruri spirituale. Vom vedea că aceste simboluri ne învaţă adevăruri importante despre Duhul Sfânt. Ele au fost alese de Dumnezeu pentru că descriu diferite aspecte ale caracterului şi lucrării Duhului. Imaginile sau simbolurile Duhului lui Dumnezeu folosite în Cuvântul Său subliniază privilegiile minunate de care se bucură credincioşii. Afirmaţia că “dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” [2 Petru 1:3] include evident locuirea în noi a Duhului Sfânt. Diferitele moduri în care este El descris ne dau o idee despre diversitatea şi măsura resurselor disponibile fiecărui credincios. Imaginile/simbolurile biblice ale Duhului Sfânt ne transmit diferite aspecte ale lucrării Sale. 1. Porumbel - Lucrarea Sa nobilă şi delicată (puritate şi pace). „De îndată ce a fost botezat, Isus a iesit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: 5 «Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea»“ [Matei 3:16-17]. În aceste două versete citim despre Dumnezeire/Trinitate. Era prezent Fiul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a coborât sub forma unui porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit din cer ca o aprobare divină. „Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel” [Luca 3:22]. Aceasta nu înseamnă că Domnul Isus nu era deja locuit de Duhul Sfânt, ci că El a fost uns cu Duhul Sfânt pentru lucrare. „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi” [Isaia 61:1]. „Cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El” [Fapte 10:38]. În Vechiul Testament, „porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul” [Geneza 8:9], dar aici în Noul Testament Duhul Sfânt a găsit odihnă deplină în Isus Cristos. Ioan Botezatorul spune: „Acela mi-a spus: «Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh* Sfânt»” [Ioan 1:33]. * = Literal „în”, cu sensul de „în puterea Duhului Sfânt”, având natura sau caracterul Duhului Sfânt. Porumbelul din Geneza 8:9-12 a venit după ce a avut loc judecata teribilă asupra păcatului. Duhul a venit după Calvar, după ce nivelul apelor mâniei divine a coborât a găsit porumbelul un loc de odihnă [Matei 3:16; Ioan 1:32-33; 3:34]. Dacă nu ar fi existat o Golgotă a salvării nu ar fi existat nici o Cincizecime a binecuvântării. [a] Porumbelul este curat în ce priveşte natura lui - În cuvintele mirelui, vorbind despre mireasa lui: “Porumbiţa mea, desăvârşita mea, este unică; ea este singură la mama ei, ea este aleasa celei care a născut-o” [Cântarea Cântărilor 6:9]. Porumbelul era o pasăre curată şi putea fi adus ca sacrificiu [Levitic 1:14; 12:6,8]. Nu este nesemnificativ faptul că Duhul lui Dumnezeu este numit “Duhul Sfânt” şi că într-un pasaj care recomandă purita morală spune: “Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat Duhul Său cel Sfânt” [1 Tes.4:8]. În sinagoga din Nazaret, orăşel despre care Natanael a spus: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” [Ioan 1:46] a citit Domnul Isus: “Duhul Domnului este peste Mine” şi “Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit” [Luca 4:18,21]. Nu a fost niciodată nevoie să I se spună Lui: „Nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” [Efeseni 4:30]. De fapt, nici nu era posibil aşa ceva, căci “în El nu este păcat” [1 Ioan 3:5]. [b] Porumbelul este blând ca fel de a fi - Când Domnul Isus Şi-a trimis discipolii, nu i-a lăsat să-şi facă iluzii cu privire la primirea de care aveau să aibă parte: ei urmau să fie “ca nişte oi în mijlocul lupilor”. Dar în toate acestea trebuiau să fie „înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii” [Matei 10:16]. Când Duhul Sfânt a coborât peste Domnul Isus, El nu a venit ca “vuietul unui vânt (suflu) puternic” sau ca “foc” [Fapte 2:2-3], ci “ca un porumbel”, indicând astfel, printre altele, caracterul blând al lucrării sale. Lucrul acesta fusese ştiut cu mult timp înainte. Cu şapte sute de ani înainte de a veni El, s-a spus: “Trestia frântă va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge” [Isaia 42:3]. Ce blând a reacţionat El faţă de întrebarea aceea pusă de Ioan Botezătorul: “o trestie zdrobită” în Luca 7:19-23. Ce blând S-a purtat El cu acele “două trestii zdrobite” în drum spre Emaus [Luca 24:13-32]. Când Domnul a fost respins de satele samaritenilor [Luca 9:51-56], Iacov şi Ioan nu erau “fără răutate ca porumbeii” când au zis: “Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Bine le dăduse Salvatorul numele “Boanerghes, care inseamnă: «Fiii tunetului»” [Marcu 3:17]. Dar El le-a arătat reversul medaliei: “Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” [Luca 9:55-56]. El a fost exemplul, modelul perfect al propriei Sale lucrări. Cuvintele Salvatorului ilustrează “blândeţea şi bunătatea lui Cristos” [2 Cor. 10:1], şi ne reamintesc faptul că “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea…” [Galateni 5:22]. Corpul porumbelului nu produce fiere, şi lucrul acesta subliniază frumuseţea şi acurateţea imaginii. [c] Porumbelul este o expresie a jalei, a doliului - Ezechia a spus: “Ca rândunica sau cocorul, aşa ciripeam; mă văitam ca o porumbiţă. Ochii mei se topeau privind în sus” [Isaia 38:14]. În timpul Strâmtorării [Tribulaţiei], Israel va plânge: “Toţi mormăim ca urşii şi ne văitam ca porumbeii” [Isaia 6 59:11]. “Această pasăre care simbolizează iubirea şi jalea arată în mod corespunzător tandreţea, delicateţea, gingăşia Sfintei Persoane (Duhul Sfânt) care S-a odihnit peste Omul durerilor” [F. Cundick]. Este acelaşi Duh Sfânt care îi bface în stare pe copiii lui Dumnezeu nu numai să se “bucure cu cei ce se bucură”, ci şi să “plângă cu cei ce plâng” [Romani 12:15]. Ca „porumbel”, lucrarea în biserica locală şi viaţa personală trebuie să reproducă puritatea şi sfinţenia,, graţia şi blândeţea Lui, precum şi compasiunea Lui plină de sensibilitate. Toate aceste calităţi s-au văzut la modul perfect în Domnul Isus Cristos, care era “plin de Duhul Sfânt” [Luca 4:1]. 2. Vânt - Vântul este un simbol al Duhului Sfânt în cel puţin două moduri: Îi simbolizează suveranitatea şi Îi subliniază puterea. Lucrarea Sa suverană, împotriva căreia nu se poate sta (putere nevăzută). Ioan 3:8 spune: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge; tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“. Suveranitatea Lui. Domnul Isus S-a referit la vânt ca la un simbol al Duhului Sfânt. „Vântul („pneuma”) suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Tot aşa este cu oricine este născut din Duh (“pneuma”)” [Ioan 3:8]. Lecţia este clară: modul special în care lucrează Duhul Sfânt nu poate fi detectat, dar rezultatul este dincolo de orice îndoială. În Ioan 3:8, Domnul Isus i-a spus lui Nicodim că lucrarea suverană a Duhului Sfânt în individ era ca mişcarea vântului. Vântul este nevăzut de om, dar este real şi are o mare putere să producă efecte. Vântul, deşi nevăzut, pare să aibă viaţă în el, şi cine ar putea pune la îndoială faptul că el este resimţit în mod personal? Vântul este invizibil în esenţă, dar efectele lui pot fi simţite [Ioan 3:8]. Tot aşa, lucrarea Duhului este plină de putere, deşi este nevăzută, şi această lucrare are calităţi şi rezultate care se văd şi se simt. Ea este invizibilă, suverană şi cerească, şi are ca rezultat primirea de către om a vieţii spirituale printr-o renaştere primită de sus. Puterea Lui - “În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vuietul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei... Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt” [Fapte 2:1-4]. Vântul este puternic în mişcările lui, „un sunet ca vuietul unui vânt puternic” [Fapte 2:2]. Sursa - Era „din cer”. Vijeliile suflă pe plan orizontal, dar aceasta a venit de sus. Ea nu era pământească, ci cerească. Venirea Duhului Sfânt atesta învierea şi înălţarea Domnului: „Dumnezeu La înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” [Fapte 2:32- 33]. Să comparăm cu Ioan 7:39: „Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”. Sunetul - Era “ca vâjâitul unui vânt puternic”. Nu pare să fi fi fost vreun vânt real. Expresia „a umplut toată casa unde şedeau ei” se referă la sunetul venirii Duhului. După cum i-a arătat Domnul Isus lui Nicodim, asemenea vântului, Duhul Sfânt este invisibil, dar puternic. Asemenea vântului, Duhul Sfânt nu poate fi văzut, dar, ca şi vântul, prezenţa Lui nu poate fi pusă la îndoială. Un exemplu al puterii vântului apare în 1 Imp. 19:11: „Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile”. Venirea Duhului Sfânt a fost „ca vâjâitul unui vânt puternic”, deci indica acordarea puterii divine.. Vezi Fapte 1:8, „Ci voi veţi primi o putere (dunamis), când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Cu alte cuvinte, veţi primi putere pentru a depune mărturie. „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră (dunamis) sau prin evlavia noastră l-am fi făcut pe omul acesta să umble?” [Fapte 3:12]. Fapte 4:33: „Apostolii mărturiseau cu multă putere (dunamis) despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi”. Fapte 6:8, „Ştefan [unul dintre cei şapte bărbaţi „plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune”, Fapte 6:3], era plin de har [credinţă] şi de putere (dunamis), şi făcea minuni şi semne mari în norod”. Ezechiel a experimentat aceeaşi putere. „Şi Duhul m-a ridicat şi am auzit înapoia mea sunetul unui mare tunet [cutremur de pământ] zicând: „Binecuvântată fie gloria Domnului, din locaşul Său!” Şi am auzit vuietul aripilor făpturilor vii care se atingeau una de alta şi zgomotul roţilor de lângă ele şi vuiet de mare tunet. Şi Duhul m-a ridicat şi m-a luat” [Ezechiel 3:12-14]. Aici puterea Duhului Sfânt 7 este conectată cu tronul lui Dumnezeu. „Făpturile vii” sunt asociate cu tronul (tronul în formă de car) lui Dumnezeu în Ezechiel 1:25-26. În Fapte 2, puterea venea de la acelaşi tron. Ea venea „din cer” Deşi nu suntem de acord cu toate practicile carismatice, nu este nicio îndoială în privinţa faptului că prezenţa Duhului lui Dumnezeu ar trebui însoţită de dovadea vieţii spirituale! Absenţa puterii spirituale şi a eficienţei este la fel de regretabilă ca şi excesele despre care spun unii că este lucrarea Duhului Sfânt. 3. Apă — Lucrarea Sa roditoare şi dătătoare de viaţă (viaţă şi curăţire). În Scriptură, apa stătătoare este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu, apa care ţâşneşte din izvor sau curgătoare este o imagine a Duhului Sfânt, iar apa mării este o imagine a naţiunilor. „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” [Ioan 7:37-39]. Pântecele (stomacul) este acea parte din om care doreşte neîncetat: „Dumnezeul lor este pântecele” [Fil. 3:19], şi pântecele este acea parte din om care care nu este niciodată cu adevărat mulţumită, sătulă, căci el cere neîncetat altceva care să-i potolească poftele. În ce-l priveşte pe credincios, nu numai că el însuşi este satisfăcut, mulţumit, dar din el se revarsă lucrurile cu care este el satisfăcut, din cele mai lăuntrice părţi ale lui “curg râuri de apă vie”. Lucrul acesta ar trebui să se producă prin Duhul Sfânt, care locuieşte în el. Cuvintele “cum zice Scriptura” se referă la Isaia 58:11, “Vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”. Vezi şi Isaia 44:3. 4. Untdelemn — Lucrarea Sa de sfinţire (lumină, vindecare şi ungere pentru slujire). Untdelemnul (uleiul) este un simbol al Duhului Sfânt. El înfăţişează puterea Lui sfinţitoare, puterea Lui pentru depunere de mărturie şi resursele Sale fortifiante pentru viaţa spirituală. [a] Puterea Lui sfinţitoare - Unii bărbaţi au fost unşi cu untdelemn în Vechiul Testament, semnificând că Dumnezeu îi pusese deoparte pentru o anumită lucrare şi le dăduse putere să-şi facă lucrarea, şi anume cea de preot, profet sau rege [Levitic 8:2,10,12; 1 Samuel 10:1,6; 16:13; Isaia 61:1; Luca 4:18-19]. Când Saul a fost uns ca rege, Samuel a spus: “Duhul Domnului va veni peste tine” [1 Samuel 10:1,6]. Când David a fost uns ca rege, ni se spune că “Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea în cele următoare” [1 Samuel 16:13]. Domnul Isus a spus în sinagogă în Luca 4:18: “Duhul Domnului este peste Mine; pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia” [vezi Isaia 61:1]. Credincioşii de azi au fost unşi în mod asemănător: “Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” [2 Cor. 1:21-22]. “Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru... ungerea, pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi” [1 Ioan 2:20,27]. [b] Puterea Lui pentru depunere de mărturie - Profeţia lui Zaharia ne dă un exemplu excelent în ce priveşte puterea Lui pentru depunere de mărturie. Printre altele, profetul a văzut “un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului, şi lângă el sunt doi măslini... şi luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” Îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu”. Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor” [Zaharia 4:2-6]. “Două ramuri de măslin, care sunt lângă cele două ţevi de aur, prin care curge uleiul auriu din el” sunt identificate ca “doi unşi, care stau înaintea Domnului întregului pământ” [Zaharia 4:12-14]. Dacă lampadarul (sfeşnicul) din tabernacol ne vorbeşte despre Domnul Isus, cum poate fi el alimentat de “cei doi măslini” despre care se afirmă limpede că sunt “doi unşi, care stau înaintea Domnului întregului pământ” [Zaharia 4:14]. Uleiul pentru lămpile puse pe lampadar este furnizat de ei, şi lui Zaharia I s-a spus că acesta Îl reprezenta pe Duhul Sfânt. Deşi lucrarea Domnului Isus se face totdeauna în puterea Duhului Sfânt, El nu primeşte Duhul Sfânt de la alţii. Care este semnificaţia lampadarului văzut de Zaharia? Un lampadar dă lumină, şi aceasta este 8 intenţia lui Dumnezeu pentru Israel: “Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului ” [Isaia 49:6]. “De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care se aprinde” [Isaia 62:1]. Israelul a fost singura naţiune aleasă ca martoră a Dumnezeu adevărat, iar lampadarul cu şapte braţe aflat în centrul vieţii lui naţionale era un simbol al chemării acestei naţiuni. Din nefericire, Israelul a eşuat, iar apogeul păcatului său a fost respingerea şi crucificarea lui Mesia al lui. Aceasta a atras după sine înlăturarea mărturiei depuse ca naţiune şi începutul unei noi mărturii, şi de aici provin cele “şapte sfeşnice de aur” [Apoc. 1:12 etc]. Viziunea lui Zaharia ne arată că scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său pământesc va fi atins, Israelul va fi iarăşi un purtător de lumină. Puterea luminii lui, puterea Duhului Sfânt, va fi furnizată de “cei doi măslini” sau de “cei doi unşi”. Faptul că ei sunt descrişi ca “măslini” şi “curge uleiul auriu din ei” [Zaharia 4:12] arată că ei au resursele de a face lucrarea lampadarului. Pe timpul viziunii lui Zaharia, mărturia era depusă de doi bărbaţi, Iosua şi Zorobabel. Iosua era marele preot. Zorobabel era conducătorul civil, şi întrucât era din neamul lui David, era un strămoş al Domnului Isus (Matei 1:12-13). Cei doi bărbaţi sunt frecvent menţionaţi împreună (Hagai 1:1,12; 2:2). Poziţia lui Iosua este subliniată în Zaharia 3, iar poziţia lui Zorobabel este subliniată în Zaharia 4. De fapt, nu se menţionează sursa puterii. Expresia “doi unşi” (“doi fii ai uleiului”), descrie doi bărbaţi umpluţi cu Duhul Sfânt. Apocalipsa 11 descrie “doi martori” ai lui Dumnezeu în timpul Strâmtorării când Ierusalimul va deveni spiritualiceşte “Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor” [Apocalipsa 11:8]. Ei sunt descrişi ca “cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului” [Apocalipsa 11:4]. Dumnezeu va avea o mărturie depusă pentru El chiar şi în acele zile întunecate, şi ea va fi menţinută de Duhul Sfânt. Mărturia finală depusă de Israel lumii nu depinde de Iosua şi Zorobabel sau de cei doi martori din Apocalipsa 11. Zaharia 6:13 se referă la un “preot pe scaunul Lui de domnie”. Nu când Iosua preotul şi când Zorobabel din neamul regal, ci ambele funcţii combinate într-o singură Persoană [fapt care ne reaminteşte de Melhisedec în Geneza 14:18]. Cine este “preotul pe scaunul Lui de domnie?” Preotulrege este “Odrasla”. “Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui şi va zidi Templul Domnului” [Zaharia 6:12]. Viziunea din Zaharia 4 se va împlini în final când Isus Cristos va veni să domnească. El va da poporului Său puterea spirituală de a furniza lumină întregii lumi. Atunci lucrarea Lui, ca şi mai înainte, va fi în puterea Duhului Sfânt: “Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” [Isaia 11:2]. [c] Resursele Sale fortifiante pentru viaţa spirituală - Un eveniment din viaţa lui Ilie ne dă o imagine frumoasă a resurselor inepuizabile ale lui Dumnezeu pentru „viaţă şi evlavie”. După ce i s-a spus: „Scoală-te şi du-te la Sarepta... şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Profetul s-a supus fără rezerve, şi împreună cu văduva şi fiul ei, a fost ţinut în viaţă de „o oală cu făină” şi de „un urcior cu ulei” timp de „multe zile” [1 Împ. 17:8-16]. Dumnezeul cel viu era implicat în acea chestiune, şi aceasta făcea ca oala cu făină şi urciorul cu ulei să fie inepuizabile. Oala cu făină este o imagine frumoasă a Domnului Isus, iar urciorul cu ulei un simbol minunat al Duhului Sfânt. “Oala cu făină” ne atrage atenţia la Salvatorul care ne susţine şi ne întăreşte, şi despre care se scrie: “Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” [Evrei 13:8]. Cu adevărat “făina din oală nu va scădea!” Domnul Isus ne-a învăţat limpede că Duhul Sfânt va fi o resursă inepuizabilă de binecuvântare pentru copiii Săi: “Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” [Ioan 14:16]. Noi putem să ne bizuim pe resursele inepuizabile ale Domnului Isus şi pe lucrarea inepuizabilă a Duhului Sfânt. Cu siguranţă, “nici uleiul din urcior nu se va împuţina!” Casa văduvei de la Sarepta este o imagine frumoasă a Bisericii. Ilie, evreu, şi văduva şi fiul ei, neevrei, au fost ţinuţi în viaţă de resurse necunoscute atât de către Israel, cât şi de către naţiunile păgâne, reamintindu-ne că Biserica este ţinută în viaţă de Domnul Isus şi Duhul Sfânt. Lucrul acesta este subliniat în Noul Testament: „Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor 9 şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” [Efeseni 2:19-22]. Resursele aduse de Dumnezeu prin oala cu făină şi prin urciorul cu ulei au fost promise “până în ziua când Domnul va trimite ploaie pe pământ”. Noi suntem chemaţi să lucrăm şi să depunem mărturie într-o lume sterilă. Tot progresul entuziasmant din ultima mie de ani al ştiinţei şi tehnologiei nu a schimbat caracterul moral şi spiritual al lumii. Ea rămâne sterilă, neroditoare, pentru că oamenii L-au respins pe Dumnezeul cel viu. Dar va veni timpul când se va împlini profeţia: “Va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia” [Psalm 72:6]. Această promisiune rămâne. Lumea mai trebuie încă să fie binecuvântată, şi până atunci ne putem bizui pe graţia inepuizabilă şi întăritoare a Domnului Isus, şi de asemenea pe prezenţa neîncetată şi pe lucrarea Duhului Sfânt. Pentru mintea carnală, ca şi pentru văduvă la început, acestea nu sunt resurse. Dumnezeul nostru este Dumnezeul salvării, nu Dumnezeul înfometării! 5. Pecete — O pecete [sigiliu] semnifică posesiunea, autenticitatea şi siguranţa. Lucrul acesta sublinia activitatea care confirmă stăpânirea lui Dumnezeu asupra noastră, autoritatea Sa asupra noastră şi siguranţa noastră în El [2 Timotei 2:19]. (autoritate, proprietate, identificare). Efeseni 1:13–14 (garanţia) spune: „Aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi“. Dumnezeu arată că Îi aparţinem prin faptul că ne dă Duhul Său. Citim în Romani 8:9: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui“. Când o persoană este născută din Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt intră în acea persoană, şi ea este „în Duhul“ (Romani 8:9) în acelaşi mod în care se spune că este şi „în Cristos Isus“ (Romani 8:1). Duhul Sfânt al promisiunii este ca o pecete pe o misivă sau pe un document. Această pecete arată numele proprietarului, aşa încât nimeni altcineva să n-o poată pretinde. O pecete sau sigiliu, dacă este pusă pe ceară, sau o ştampilă aplicată pe hârtie, stabileşte identitatea şi dreptul proprietarului asupra bunului stipulat în actul juridic. Ieremia descrie o tranzacţie de vânzare-cumpărare în care s-a făcut lucrul acesta: “Am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot, şi i-am cântărit argintul... Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori, şi am cântărit argintul într-o cumpănă. Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri, şi pe cel ce era deschis; şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc” [Ieremia 32:9-12]. Semnificaţia profetică a acestei tranzacţii ne face în stare să ne înţelegem siguranţa spirituală. În actul pecetluirii [sigilării], gândul principal este acela de siguranţă: “Pilat le-a spus: Aveţi o pază; mergeţi, asiguraţi-o cum ştiţi. Şi au mers şi au asigurat mormântul cu paza, după ce au pecetluit piatra” [Matei 27:65-66]. Asemenea actului referitor la ogorul lui Ieremia, noi am fost pecetluiţi. Scriind efesenilor, Pavel spune: “Aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” [Efeseni 1:13]. ,,Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” [Efeseni 4:30]. Contextul cuvintelor “Duhul Sfânt care fusese făgăduit” sugerează nu atât de mult Duhul Sfânt promis, cât Duhul Sfânt a cărui prezenţă garantează împlinirea promisiunii. Deci, semnificaţia unei peceţi este: o tranzacţie încheiată, posesiune şi siguranţă. În clipa convertirii noastre, am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, şi Dumnezeu a zis: “Tu eşti al Meu” [2 Timotei 2:19], şi aceasta pentru totdeauna. Lucrul acesta este ireversibil. În felul acesta, este o pecete a posesiunii divine: credincioşii adevăraţi Îi aparţin lui Dumnezeu. Cei 144.000 vor fi pecetluiţi cu “pecetea Dumnezeului cel viu” [Apoc. 7:2-3]. Nimeni nu-i poate atinge sau vătăma în vreun fel. Ei se vor bucura de securitate completă chiar şi atunci când demonii-lăcuste care ies din “fumul puţului” chinuie omenirea [Apoc. 9:1-6]. Martorii vor fi păstraţi, ocrotiţi, fără nicio singură pierdere, vor trece prin persecuţia înfiorătoare de la sfârşitul timpului, şi în final Îl vor însoţi pe Miel, fiecare dintre ei, pe Muntele Sionului [Apoc. 14:1]. În zilele lui Pavel [Paul], Efesul şi Corintul erau oraşe în care se făceau tranzacţii cu lemn. Când un comerciant cumpăra lemn, îşi punea semnul special pe buşteni, şi mai târziu putea cu uşurinţă să-şi identifice buştenii prin pecetea pe care o pusese pe ei. Deci pecetea era un semn al posesiunii 10 [Hagai 2:23], indica autoritate [1 Imp. 21:8; Cântarea Cântărilor 4:12]. Printre evrei, pecetea era un semn al încheierii unei tranzacţii, faptul că preţul era plătit, iar pecetea cpusă pe contractul de vânzare-cumpărare îl făcea clar şi stabilit. [Ieremia 32:9-10]. O pecete era pusă pe documente importante [Estera 8:8-10]. Închisoarea lui Daniel a fost pecetluită în Daniel 6:17, fapt care însemna autoritate şi securitate. Credincioşii din Corint erau „pecetea apostoliei mele în Domnul” spune Pavel în 1 Cor. 9:2. Cu alte cuvinte, ei erau o dovadă minunată a unei lucrări măreţe a lui Dumnezeu. Faptul că credincioşii au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt este o dovadă certă, sigură că Dumnezeu a făcut o lucrare de salvare în sufletul fiecărui credincios. Aflăm din în 2 Cor. 1:22 că Dumnezeu este Cel care ne-a pecetluit. Ce minune! La convertire, fiecare credincios a fost pecetluit de Dumnezeu Însuşi. Evident, dacă Dumnezeu ne-a pecetluit, atunci nu există nicio putere în univers care să rupă acea pecete. Pecetea este interioară, lăuntrică. În Romani 4:11, Avraam a primit ca pecete exterioară circumcizia, dar în dispensaţia actuală a harului [graţiei] pecetluirea făcută de Duh este interioară. „Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării“ [Efeseni 4:30]. Aceasta se referă la răscumpărarea viitoare a trupului celui credincios. 6. Arvună — Să observăm diferenţa dintre pecete şi arvună. „Pecetea înseamnă că suntem o posesiune, iar arvuna că avem o posesiune” [A. Leckie]. Cuvântul grec tradus „arvună” este transliterarea cuvântului evreiesc „arrabon” însemnând „garanţie, zălog, gaj”. Cuvântul era folosit de comercianţii fenicieni, greci şi romani. Este folosit şi azi în Israel despre plata simbolică la închirierea unei maşini. După W. E. Vine, cuvântul denotă „bani depuşi de un cumpărător ca garanţie şi pierduţi dacă nu se mai face cumpărarea. Era probabil un cuvânt fenician, introdus în Grecia. La modul general, el a ajuns să denote o garanţie sau zălog de orice fel. În greaca modernă, cuvântul „arrabona” este ,,un inel de logodnă”. Dacă un inel de logodnă este garanţia că un bărbat îşi va împlini promisiunea că se va căsători cu iubita lui, atunci Duhul Sfânt este în Sine garanţia dată de Dumnezeu că El va îndeplini perfect orice promisiune făcută vreodată copiilor Săi. Cuvântul „arvună“ [„arrabon”] era un termen legal şi comercial, însemnând „prima rată, depozit, garanţie“, care plăteşte în avans o parte din preţul de achiziţie şi de aceea asigură o revendicare legală asupra acelui articol. Este o plată care înseamnă că partea contractată se obligă să facă plăţile ulterioare. A. Leckie scrie: „Arvuna este partea din preţ, plătită ca o garanţie a plăţii ultime, integrale, sau inelul de logodnă ca o garanţie a căsătoriei“. Acest simbol este similar cu cel al pârgăi sau al primelor roade [Romani 8:23]. Primele roade erau totdeauna un simbol al recoltei depline care urma să vină. Cuvântul echivalent în Vechiul Testament este redat “zălog”, şi înţelesul cuvântului este ilustrat în prima lui apariţie în Scriptură [Geneza 38:17,18,20]. Iuda a promis să-i trimită lui Tamar ca dar un ied, dar ea nu s-a mulţumit cu o simplă promisiune, ci a dorit “un zălog”, aşa că i-a dat inelul său cu sigiliu, brăţările şi toiagul, pe care ea le-a arătat ulterior ca dovadă spre ruşinea lui. Duhul ca Arvună este Zălogul lui Dumnezeu că va împlini tot ce-a promis. Prezenţa şi activităţile Duhului Sfânt în dispensaţia actuală sunt câteva dintre urmările înălţării lui Cristos. Duhul Sfânt promis, care locuieşte în noi, este garanţia lui Dumnezeu că ne vom primi moştenirea, iar acum, prin lucrarea Sa plină de har, El ne dă posibilitatea să ne bucurăm într-o oarecare măsură de ceea ce aşteptăm. „Arvuna” se găseşte de trei ori în Noul Testament: 1. „El ne-a pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului“ [2 Cor. 1:22]. Aici este o garanţie că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini. Duhul Însuşi este arvuna şi vorbeşte despre posesiune şi siguranţă. Duhul care locuieşte în credincios este semnul că Dumnezeu e fidel [2 Cor. 1:18]; El ne-a făcut o promisiune [2 Cor. 1:20]; El ne-a dat Duhul Sfânt ca garanţie că va fi fidel promisiunii Sale. W. MacDonald scrie: „Duhul care locuieşte în credincios este semnul că credinciosul Îi aparţine acum lui Dumnezeu şi că e sigur pentru totdeauna. Dumnezeu i-a dat şi Duhul în el ca o garanţie sau acont al întregii moşteniri ce va urma. Când Dumnezeu salvează un om, îi dă Duhul Sfânt ca să locuiască în el. La fel de sigur că un om primeşte Duhul este şi faptul că el va intra în moştenirea deplină a lui Dumnezeu. Acelaşi fel de binecuvântări pe care le realizează Duhul Sfânt în viaţa noastră vor fi într-o zi ale noastre în măsură deplină”. 11 2. „Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului” [2 Cor. 5:5]. Aici este o garanţie a faptului că ne vom bucura de viaţa eternă în corpuri glorificate. Pavel scria corintenilor despre binecuvântarea viitoare şi a rezumat-o astfel: „Ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă” [2 Cor. 5:4]. Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt în corpul nostru muritor ca o garanţie a timpului când va locui cu noi pentru totdeauna în corpuri glorificate. W. MacDonald scrie: „Cum putem fi siguri că vom avea un corp glorificat? Răspunsul este că ,Dumnezeu... ne-a dat Duhul ca arvuna Duhului. Faptul că fiecare credincios are în el Duhul lui Dumnezeu este o garanţie a faptului că toate promisiunile făcute de Dumnezeu credinciosului vor fi împlinite. El este un simbol a ceea ce va urma. Duhul lui Dumnezeu este El Însuşi o garanţie că ceea ce ne-a dat deja Dumnezeu în parte va fi al nostru pe deplin într-o zi”. 3. „...care este o arvună a moştenirii noastre“ [Efeseni 1:14]. În acest verset, „arvuna” este o garanţie a binecuvântărilor viitoare pe care le vom moşteni. Una dintre binecuvântările credinciosului în Cristos [Efeseni 1:3] este moştenirea lui. Duhul Sfânt acum locuieşte în el ca o garanţie a plinătăţii binecuvântărilor pe care el le va primi când Dumnezeu va salva pe deplin ce este al Lui. Aici moştenirea este a noastră, dar noi aşteptăm să o luăm în posesie. În Efeseni 1:16 moştenirea este a lui Dumnezeu, şi ea n-a fost încă dată. „Acelaşi Duh Sfânt promis este arvuna [„arrabon”] moştenirii noastre. Arvuna este partea din preţ plătită ca o garanţie a plăţii ultime, integrale, sau inelul de logodnă ca o garanţie a căsătoriei. Duh Sfânt promis care locuieşte în noi este garanţia divină că vom primi moştenirea prin lucrarea Sa binevoitoare prin care ne face în stare să ne bucurăm până una alta de ceea ce ne aşteaptă” [A. Leckie]. W. MacDonald scrie: „Duhul Sfânt este arvuna [garanţia] moştenirii noastre. Este un acont sau avans care garantează că va fi plătită suma integrală. Este ca să zicem aşa aceeaşi monedă ca la plata integrală, doar că nu e aceeaşi sumă. De îndată ce suntem salvaţi, Duhul Sfânt începe să ne dezvăluie câteva dintre bogăţiile pe care le avem în Cristos. El ne dă o gustare anticipată a gloriei viitoare. Dar cum putem fi siguri că vom obţine toată moştenirea în viitor? Duhul Sfânt Însuşi este gajul [arvuna] sau garanţia noastră. Ca pecete/sigiliu, El garantează că noi înşine vom fi păziţi şi păstraţi în siguranţă pentru moştenire. Iar ca gaj/arvună, El garantează că moştenirea ne va fi păstrată în siguranţă pentru noi”. 7. Foc — Puterea Sa pătrunzătoare şi lucrarea Sa încercată (prezenţă, curăţire). Botezul în Duh [Fapte 1:5], în ziua Cincizecimii, n-a fost însoţit doar de “un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic”, ci şi de “nişte limbi ca de foc” [Fapte 2:2-3]. Luca descrie venirea Duhului Sfânt ca “nişte limbi ca de foc”. Apariţia focului, sau flăcării, a fost totdeauna o imagine izbitoare a prezenţei lui Dumnezeu în sfinţenie şi puritate. “Îngerul Domnului i S-a arătat îintr-o flacără de foc care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc… El a zis: Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt… Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt… M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor” [Exod 3:1-8]. Mai târziu, la Sinai, Dumnezeu a coborât “în mijlocul focului” [Exod 19:18]; vezi şi Exod 24:17. Deut. 4:24 Îl descrie pe Domnul ca “un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos”. Lucrul acesta este citat în Evrei 12:29 “Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. Ioan a observat că “înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu” [Apoc. 4:5]. Numarul “şapte” indică caracter complet, deplinătate, desăvârşire, deci cuvintele “şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie” [Apoc. 1:4] şi “cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu” [Apoc. 3:1] transmit perfecţiunea puterii, dar în propoziţia “înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc” accentul stă pe perfecţiunea absolută a judecăţii divine. Totul este supus puterii pătrunzătoare şi testării făcute de Duh. Putem de asemenea să înţelegem de ce foloseşte Pavel cuvintele: “În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul” [Efeseni 2:21]. Fapte 2:3 spune: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei“. 8. Rouă — Lucrarea Sa revigorantă şi roditoare. Vezi Psalmul 133:3; Osea 14:5. Căderea rouăi este un simbol al puterii de înviorare a Duhului. Mana a căzut peste rouă [Exod 16:13-14]. Ea era un 12 mister pentru israeliţi, la fel cum este şi natura umană fără păcat a Fiului etern al lui Dumnezeu [1 Timotei 3:16]. [a] Roua este unul dintre darurile lui Dumnezeu, aşa cum Duhul este darul perfect al graţiei Sale. Aşa cum lumina soarelui şi roua sunt inseparabile în sfera naturii, tot aşa Isus Cristos şi Duhul sunt inseparabili în sfera spirituală [Ioan 14:16; 15:26]. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să ne acorde roua Duhului Sfânt. [b] Roua este benefică în serviciul Său [Psalmul 133:3]. Roua Hermonului este binecunoscută. La poalele Muntelui Hermon sunt livezi şi grădini fertile. În Psalmul 133:1-3, locuirea laolaltă în unitate este asemănată cu uleiul preţios care se prelinge de pe capul lui Aaron până pe pulpana hainelor lui şi cu roua de pe Hermon. Unitatea în duh înseamnă să păstrezi unitatea Duhului. [c] Roua este bogată în conţinut [Deut. 33:2]. Cuvântul lui Dumnezeu cade în inimă şi-şi împărtăşeşte natura cu cei care îi permit să lucreze. Când Isus Cristos locuieşte în credincios, va fi prin Duhul Sfânt un purificator şi un sfinţitor. De asemenea, după cum roua umezeşte locul pe care cade, tot aşa este lucrarea înviorătoare, reînnoitoare şi regeneratoare a Duhului [Osea 14:5]. În viitor, Israelul ca naţiune va face mărturisire, va dori curăţare şi va experimenta vindecarea. Israeliţii vor fi caracterizaţi de frumuseţe şi stabilitate. Astăzi, credincioşii pot experimenta putere prin Duh [Efeseni 3:16]. Aplicaţia practică a acestor simboluri este foarte importantă. În calitatea noastră de credincioşi, noi trebuie să fim inofensivi ca porumbeii [Fapte 10:38; Evrei 7:26]. Asemenea ungerii cu ulei, trebuie să fim consacraţi lui Isus Cristos [Fapte 13:2; 15:26]. Ca foc, inimile noastre vor arde de devotament faţă de Domnul Isus [Luca 24:32]. Ca vânt, noi vom fi energizaţi de Duh în serviciu pentru Domnul [1 Cor. 15:58]. Pecetea ne reaminteşte că-I aparţinem Domnului [Efeseni 1:13; 1 Cor. 6:20]. Râul care se revarsă, o binecuvântare pentru toţi cei cu care intrăm în contact [Ioan 7:38]. Ca rouă, înviorarea altora prin lucrarea lui Isus Cristos [Filimon 7]. Personalitatea Duhului Sfânt Duhul Sfânt nu este o influenţă — În timpul secolului 3 s-a strecurat în Biserică erezia că Duhul Sfânt nu este o Persoană, ci doar o influenţă, o emanaţie de la Dumnezeu, vreun fel de putere sau energie care decurge din El. Iată motivul pentru care atâţia, când vorbesc despre Duhul Sfânt, se referă la El ca la ,,el”. Să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt negându-I personalitatea; El nu este “ceva”, ci “Cineva”, nu “el”, adică un lucru, ci o Persoană divină. Unii credincioşi nu se pot bucura de lucrarea deplină a Duhului Sfânt deoarece cred că Duhul Sfânt este o influenţă, o putere sau o energie impersonală. Este adevărat că Duhul Sfânt influenţează într-adevăr într-un sens spiritual viaţa credinciosului, şi El e revelat ca puterea lui Dumnezeu, dar această influenţă este una personală. Deşi Duhul Sfânt este identificat cu „puterea” lui Dumnezeu, El nu este o forţă impersonală, ci o Persoană. Sunt cel puţin patru motive pentru care a apărut această înţelegere greşită: [a] Despre Duhul Sfânt se vorbeşte ca fiind „Duhul lui Dumnezeu”, iar cuvântul „Duh” [greacă „pneuma”] înseamnă „breath” sau „vânt”, ceea ce implică conceptul de forţă nevăzută [Isaia 40:7; Ioan 3:5-8]. [b] Duhul Sfânt este simbolizat ca fiind vânt, foc, ulei, pecete sau alte lucruri impersonale. Aceasta pare să nege faptul că Duhul Sfânt este o Persoană divină. Cu toate acestea, există simboluri diferite privitoare la Fiul lui Dumnezeu, precum mielul, stânca şi leul, şi totuşi aceste lucruri nu neagă faptul că Fiul lui Dumnezeu este o Persoană divină. Nici simbolurile Duhului nu-I neagă personalitatea. [c] Lucrarea Duhului Sfânt pare să fie aşa de mistică, secretă şi invizibilă. Dar aceasta nu neagă personalitatea Duhului, pentru că „Dumnezeu este Duh” [Ioan 4:24] şi o Persoană divină reală. [d] Credincioşilor li se pare mai greu să se raporteze la Duhul Sfânt ca titlu divin decât la titlurile „Tatăl” şi „Fiul” [Matei 28:19]. Fără îndoială, motivul este că aceste titluri sunt asociate cu un simţământ mult mai omenesc decât acela de „Duh Sfânt”. Dar aceasta nu neagă personalitatea 13 Duhului. De fapt, duhurile rele sunt personalităţi reale, iar lucrarea lor este văzută pretutindeni. Îngerii sunt şi ei fiinţe spirituale, totuşi personalităţi reale. Omul este un duh cu suflet şi trup, o persoană reală care are un corp fizic [Evrei 1:7,14; 12:23; Proverbe 20:27]. Deci, Duhul Sfânt este o Persoană reală, totuşi invizibil şi lipsit de corp. Următoarele puncte demonstrează limpede că Duhul Sfânt este o Persoană, nu doar o influenţă, o putere divină sau o forţă impersonală: [1] În legătură cu El sunt folosite pronume personale — Deşi cuvântul grec pentru „duh” este neutru, Domnul Isus a folosit pronumele demonstrativ masculin „El” despre Duhul Sfânt în Ioan 14:26; 16:13. De 13 ori în Ioan 16, Domnul Isus Se referă la Duh ca la “El” şi “Lui”, şi întrucât Salvatorul a folosit pronumele personal, ştim că Duhul este o Persoană. [2] Este contrar învăţăturii clare din Cuvântul lui Dumnezeu — Biblia arată Duhul Sfânt este o Persoană divină. [3] Lucrul acesta va împiedica închinarea — Adevărata închinare este o activitate personală, un mijloc de realizare a unei relaţii personale. Dorinţa lui Dumnezeu este de a avea o relaţie personalî cu fiecare creştin. Deci, credincioşii sunt locuiţi de o Persoană divină, Duhul Sfânt. Ar fi imposibil să ai o relaţie cu o forţă impersonală sau influenţă! Un creştin are mai mult decât „o influenţă” care trăieşte permanent în el, el Îl are pe Duhul Sfânt. [4] Lucrul acesta va împiedica reverenţa cuvenită — A vorbi despre Duhul Sfânt ca despre un „el” (lucru) este incorect din punct de vedere teologic, nepotrivit şi nelalocul său. Domnul Isus Cristos în Evanghelia după Ioan foloseşte de cel puţin zece ori pronume personale când Se referă la Duh. De 13 ori în Ioan 16, El Se referă la Duh ca la “El” şi “Lui” [vezi Ioan 14:26; 15:26; 16:8,13,14], şi întrucât Domnul Isus a folosit pronumele personal, ştim că Duhul este o Persoană. Dacă nu înţelegem corect personalitatea Duhului Sfânt există pericolul ca oamenii să considere că Duhul este ceva precum „această putere” [Fapte 8:18-19] şi să vrea să-L achiziţioneze, aşa cum a vrut să facă Simon vrăjitorul. [5] Duhul Sfânt este numit „Mângâietor” — Duhul Sfânt este numit „Mângâietor” [sau „Ajutor”] şi acest termen este aplicat atât Duhului Sfânt [Ioan 14:16,26; 15:26; 16:7], cât şi Domnului Isus Cristos [Ioan 14:16; 1 Ioan 2:1]. Întrucât el exprimă o trăsătură de caracter a unei persoane când este folosit cu privire la Domnul Isus, trebuie să exprime acelaşi lucru când este aplicat Duhului Sfânt. [6] Duhului Sfânt Îi sunt atribuite caracteristici personale — El are cele trei elemente esenţiale ale personalităţii: intelect [1 Cor. 2:11], sentimente [Romani 8:27; 15:30] şi vointa [1 Cor. 12:11]. [7] Duhul Sfânt realizează acte personale — El regenerează [Ioan 3:5], dă învăţătură [Ioan 14:26], depune mărturie [Ioan 15:26], convinge de vinovăţie [Ioan 16:8-11], călăuzeşte în adevăr [Ioan 16:13], Îl glorifică pe Isus Cristos [Ioan 16:14], îi cheamă pe credincioşi la slujire divină [Fapte 13:2], vorbeşte [Ioan 15:26; Fapte 13:2; Apoc. 2:7], îi îndrumă pe credincioşi în slujire [Fapte 16:6-10], mijloceşte [Romani 8:26], cercetează inimile [1 Cor. 2:10] şi lucrează [1 Cor. 12:11]. [8] Duhul Sfânt poate avea parte de felul obişnuit de a trata o persoană — El poate fi ispitit [Fapte 5:9]; liminţit[Fapte 5:3]; întristat [Efeseni 4:30; Isaia 63:10]; respins [Fapte 7:51]; insultat [Evrei 10:29]; blasfemiat [Matei 12:31-32]; şi stins [1 Tes. 5:19]. [9] Duhul Sfânt este diferit de propria Sa putere — Vezi Fapte 10:38; Romani 15:13; 1 Cor. 2:4. [10] Există o relaţie strânsă ca Persoană între Duhul Sfânt şi Dumnezeu Tatăl şi Fiul lui Dumnezeu — [a] Matei 28:19 — Aici Domnul Isus îi învaţă pe discipolii Săi să-i boteze pe toţi credincioşii adevăraţi în “Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În originalul grecesc, ,,numele” nu este la plural, ci la singular. Singularul Îl înfăţişează pe singurul Dumnezeu adevărat în trei Persoane divine. 14 [b] 2 Cor. 13:14 — “Harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toti! Amin”. “Harul Domnului Isus Cristos” – Mediul binecuvântării. “Dragostea lui Dumnezeu” – Sursa binecuvântării. “împărtăşirea Sfântului Duh” – Distribuitorul binecuvântării. Şţşăînâ [c] 1 Cor. 12:4-6 — “Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”. [d] 1 Petru 1:2 — “după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!” [e] Iuda 20-21 — “Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt [literal „în Duh Sfânt”], ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică”. Cele zece puncte de mai sus dovedesc limpede că Duhul Sfânt este o Persoană, nu doar o simplă influenţă. 

sursa: https://danuberiverministries.ro/