Categorie: Duhul Sfant
Duhul Sfânt nu este doar o persoană, El este o Persoană divină. Următoarele puncte dovedesc că Duhul Sfânt este divinitate [1] Se afirmă despre El că are atributele divinităţii - Duhului Sfânt Îi sunt atribuite caracteristicile care Îi aparţin lui Dumnezeu. El este etern [Evrei 9:14], omniscient [1 Cor. 2:10-11; Ioan 14:26; 16:12-15], omnipotent [Iov 33:4; Luca 1:35; Romani 8:11]; omniprezent [Psalm 139:7- 10]; dragoste [Romani 5:5]; viaţă [Ioan 6:63]; adevăr [Ioan 14:16-17]. [2] Îi sunt atribuite lucrările făcute de divinitate - Creaţia [Geneza 1:2; Iov 33:4; Psalm 104:30], regenerarea [Ioan 3:5], inspiraţia Sfintei Scripturi [2 Petru 1:21; compară cu Fapte 1:16; 28:25], şi învierea morţilor [Romani 8:11]. [3] Relaţia Lui cu Tatăl şi Fiul Îi dovedeşte divinitatea, ca şi personalitatea - Vezi Matei 28:19; 1 Cor. 12:4-6; 2 Cor. 13:14. [4] Cuvintele şi faptele Duhului Sfânt sunt considerate cuvintele şi faptele lui Dumnezeu - Compară Isaia 6:9f cu Ioan 12:39-41 şi Fapte 28:25-27; Exod 16:7 cu Psalm 95:8-11; Isaia 63:9f cu Evrei 3:7-9; Geneza 1:27 cu Iov 33:4. [5] Duhul Sfânt este numit Dumnezeu şi Îi sunt date nume divine - Vezi Fapte 5:3-4; 2 Cor. 3:17-18. Compară Exod 17:7 cu Evrei 3:7-9; 2 Timotei 3:16 cu 2 Petru 1:21. Toate aceste referinţe dovedesc că Duhul Sfânt, egal cu Tatăl şi cu Fiul, este Dumnezeu. [6] Duhul Sfânt este numit un alt Mângâietor de acelaşi fel ca Domnul Isus Cristos - [Ioan 14:16-17]. [7] Când Dumnezeu vorbeşte, se spune că vorbeşte Duhul Sfânt- „” [Evrei 10:15-17]. [8] Întrucât Dumnezeu este sfânt, faptul că Duhul este numit „Duhul Sfânt” Îi stabileşte identitatea ca divinitate- „” [Fapte 5:3-4]. [9] Titlurile date Duhului Sfânt în Scriptură denotă natura Lui ca Dumnezeu - „Duhul sfinţeniei” [Romani 1:4]; „Duhul Domnului ” [Luca 4:18]; „Duhul lui Cristos”[Romani 8:9]; „Duhul lui Isus” [Fapte 16:7]; „Duhul Tatălui vostru” [Matei 10:20]; „Duhul Dumnezeului cel viu” [2 Cor 3:3]. [10] Purcederea Lui - Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul [Ioan 14:15-17; 16:26; 16:7; Gal. 4:4-6]. În timpul istoriei Bisericii a existat o oarecare împotrivire faţă de doctrina divinităţii Duhului Sfânt. Arius şi adepţii lui credeau că Duhul Sfânt a fost creat de Fiul. Macedonius [episcop al Constantinopolului între 341-360] şi adepţii lui credeau că Duhul Sfânt era o creatură subordonată Fiului. Socinus sspunea că Duhul Sfânt era manifestarea eternă a puterii lui Dumnezeu. 15 Creştinătatea ortodoxă a crezut dintotdeauna în divinitatea Duhului Sfânt. Conciliul de la Constantinopol [381 d.Cr.] a susţinut această doctrină, la fel ca şi Conciliul de la Niceea [325 d.Cr.], şi au lămurit doctrina divinităţii lui Isus Cristos. Acestea sunt considerate primele două Concilii generale ale Bisericii. Aşa cum Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, tot aşa Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu. Conciliul de la Toledo [589 d.Cr.] a recunoscut faptul că Duhul Sfânt a venit atât de la Tată, cât şi de la Fiu [Ioan 14:26; 15:26; Fapte 2:33; Evrei 9:14]. Această doctrină este demonstrată în două moduri: [1] Isus a declarat că va trimite Duhul Sfânt [Ioan 15:26]; [2] Duhul Sfânt este numit „Duhul lui Cristos” [Romani 8:9], „Duhul lui Isus” [Fapte 16:7], şi „Duhul Fiului Său” [Galateni 4:6]. Creaţia - „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era intuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” [Geneza 1:2]. Inspiraţia - Duhul Sfânt a venit peste indivizi în Vechiul şi Noul Testament, făcându-i să predice mesaje inspirate. „Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel. Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis...” [2 Samuel 23:1-3]. Duhul Sfânt a inspirat profeţia în general. „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă...” [1 Timotei 4:1]. Duhul Sfânt a inspirat Scriptura ca întreg (2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21). Toată Scriptura este de origine divină, este inspirată. Inspiraţia verbală este demonstrată de: [a] dovezi interne [2 Samuel 23:2; Ieremia 17:9; Neemia 9:30; Ezechiel 2:7; Zaharia 7:12]; [b] autoritatea Domnului Isus [Luca 24:44,47; Matei 5:18; Ioan 10:35]. Scriptura este divină prin sursa ei [2 Samuel 23:1]; dinamică în modul de operare [Evrei 1:2-3]; limpede în ce susţine [Fapte 3:21]; şi clară în profeţia din ea, căci Isus Cristos este cheia [Luca 24:44,47]. Întruparea - „Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt... un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă ta, căci ce s-a zmoslit in ea, este de la Duhul Sfânt” [Matei 1:18,20]. „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” [Luca 1:35]. Regenerarea - „Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” [Ioan 3:5-6]. „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, şi pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt” [Tit 3:5]. Învierea - „Iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Cristos, Domnul nostru” [Romani 1:4]. „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” [Romani 8:11]. „Cristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh” [1 Petru 3:18]. Duhul Sfânt este revelat ca o Persoană — Duhul Sfânt este revelat în Cuvântul lui Dumnezeu ca una dintre cele trei Persoane divine din Dumnezeirea eternă. Acest titlu „Duhul Sfânt”, este asociat cu „Tatăl” şi „Fiul” [Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14; 1 Ioan 5:7-8]. Ar fi absurd să citim aceste versete 16 şi să-I vedem pe Tatăl şi Fiul ca Persoane asociate cu „o influenţă”, Duhul Sfânt impersonal. Să observăm că personalitatea nu cere ca Dumnezeu să aibă un corp fizic, ca în cazul omului. A. Duhul Sfânt posedă şi manifestă atributele unei persoane: 1. El are inteligenţă — El cunoaşte [are cunoştinţă] şi cercetează lucrurile lui Dumnezeu [1 Corinteni 2:10-11]. El are minte/năzuinţă [Romani 8:27] şi este capabil să-i înveţe pe oameni [1 Corinteni 2:13]. 2. El manifestă sentimente/emoţii — El poate fi întristat de faptele păcătoase ale credincioşilor [Efeseni 4:30 – o influenţă nu poate fi întristată]. 3. El are voinţă — El Se foloseşte de aceasta în împărţirea darurilor în Corpul lui Cristos [1 Corinteni 12:11]. El conduce de asemenea activităţile creştinilor [Fapte 16:6-11]. O personalitate adevărată posedă inteligenţă, sentimente şi voinţă. Duhul Sfânt are aceste atribute, prin urmare trebuie să fie o Persoană. Personalitatea Lui este marcată de sentimentele Sale: iubire pentru copiii lui Dumnezeu [Romani 15:30]; bucurie pe care o dă credincioşilor [1 Thes. 1:6]; plăcere de hotărârile prezbiterilor [Fapte 15:28]; mâhnire la vederea vieţii credincioşilor care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu [Efeseni 4:30]. Credincioşii din această dispensaţie de acum a graţiei se pot bucura de comuniune cu Duhul Sfânt [2 Cor. 13:14]. Există şi o comuniune în Duh [Filipeni 2:1]. „Dacă este deci vreo în- curajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo COMUNIUNE [„koinonia”] a Duhului”. „Aceasta este o comuniune dată de Duhul Sfânt, şi lucrarea Lui vădeşte totdeauna unitatea. 2 Cor. 13:14 spune: “Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi COMUNIUNEA („koinonia”) Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin”]. A. McShane scrie: „Comuniunea Duhului Sfant este fără îndoială o aluzie la operaţiunile Sale, care ne fac în stare să ne bucurăm de ceea ce neau adus harul lui Cristos şi dragostea lui Dumnezeu”. Acest verset [2 Cor. 13:14] este unul dintr-o serie de versete din Noul Testament cu referire clară la cele trei Persoane divine în Dumnezeire. Acest verset revelează unitatea şi armonia din Dumnezeire. Lucrul acesta este adevărat şi în creaţie, în salvarea noastră şi în moartea şi învierea glorioasă a Domnului Isus Cristos. B. Duhul Sfânt ca Persoană divină manifestă acţiunile unei persoane: 1. El vorbeşte [Marcu 13:11; Ioan 15:26; Fapte 8:29; 10:19; 13:2; 21:11; 1 Timotei 4:1; Evrei 3:7; Apocalipsa 2:7, etc.]. 2. El Se roagă [Romani 8:26–27]. 3. El ne călăuzeşte în tot adevărul prin auzire, vorbire şi arătare [Ioan 16:13]. 4. Ne învaţă — 1 Corinteni 2:13; Luca 12:12; Ioan14:26]. 5. El conduce [Galateni 5:16]. „Umblaţi cârmuiţi [conduşi] de Duhul”. 6. El cercetează [1 Corinteni 2:10]. 7. El interzice [Fapte 11:12; 16:6–7; 21:4]. 8. El permite [Fapte 16:10]. 9. El iubeşte [Romani 15:30]. Credincioşii sunt iubiţi de Trinitate. 10. El ne convinge de păcat [Ioan 16:8]. 11. El mărturiseşte [Ioan 15:26–27; Fapte 5:32; 20:23; Romani 8:16; 9:1; Evrei 10:15]. 12. El regenerează [Tit 3:5]. 13. El mijloceşte [Romani 8:14,26-27]. 14. El face minuni [Fapte 8:39]. 15. El Se luptă cu oamenii [Geneza 6:3]. 16. El cheamă şi Îşi trimite servitorii în lucrare [Fapte 13:2,4]. 17. El spală, safinţeşte şi îndreptăţeşte [1 Corinteni 6:11]. 18. El inspiră [2 Samuel 23:2]. Lucrul acesta este în armonie cu Fapte 1:16; 1 Petru 1:11; 2 Petru 1:21 19. El mângâie [Ioan 14:16,26; 15:26; Fapte 9:31]. 20. El locuieşte [1 Corinteni 3:16]. 21. El depune mărturie [1 Petru 1:11]. 17 22. El arată [Evrei 9:8]. 23. El invită [Apocalipsa 22:17]. 24. El i-a mânat pe bărbaţii aceia în timp ce scriau Sfânta Scriptură [2 Petru 1:21]. 25. El conduce [Matei 4:1; Luca 4:1; Romani 8:14]. „Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul” [Galateni 5:18]. 26. El alege — Fapte 20:28]. 27. El Îşi exercită voinţa[1 Corinteni 12:11]. 28. El Îl glorifiecă pe Domnul Isus Cristos [Ioan 16:14]. 29. El opreşte dezvoltarea deplină a răului [2 Tesaloniceni 2:6-8]. 30. El sfinţeşte [2 Tesaloniceni 2:13]. 31. El trimite mesageri de la Dumnezeu [Isaia 48:16]. 32. El îi dîndrumă pe credincioşi în serviciul lui Dumnezeu [Fapte 8:29; 10:19; 16:6-7]. 33. El dă daruri spirituale Bisericii [1 Cor. 12:7-11]. 34. El dă viaţă [Ioan 6:63] la fel ca Tatăl şi Fiul [Ioan 5:21]. Acestea sunt activităţile pe care o influenţă sau o personificare nu le-ar putea face, dar pe care Cuvântul lui Dumnezeu arată că le poate face Duhul Sfânt. C. Duhul Sfânt poate fi: 1. Minţit [Fapte 5:3]. 2. Întristat/mâhnit [Efeseni 4:30]. Una dintre calităţile personale ale Duhului Sfânt este sensibilitatea Sa la împotrivire. 3. Batjocorit/insulat [Evrei 10:29]. 4. Împotrivit/dispreţuit [Fapte 7:51]. 5. Stins [1 Tesaloniceni 5:19]. 6. Gonit/întristat [Isaia 63:10]. 7. Blasfemiat [Marcu 3:29; Matei 12:31]. Despre blasfemia împotriva Duhului Sfânt se spune că este păcatul suprem, păcatul păcatelor, de care nu există iertare. Demnitatea Dumnezeirii Îi aparţine Duhului Sfânt, Domnul Isus a subliniat natura impardonabilă [de neiertat] a blasfemiei împotriva Duhului Sfânt [Marcu 3:29]. 8. Ispitit/provocat [Fapte 5:9]. 9. Ascultat [Fapte 10:19-21]. Lui I se atribuie lucruri care sunt potrivite numai pentru o persoană. A crede că putem acţiona sau reacţiona în acest fel faţă de o influenţă este un lucru fără sens. D. Duhul Sfânt Se raportează ca o persoană la celelalte persoane: 1. Faţă de apostoli — El Se raportează la apostoli într-un mod care arată personalitatea Sa distinctă [Fapte 15:28]. El este o Persoană, aşa cum ei sunt persoane; El este o Persoană distinctă şi identificabilă. 2. Faţă de Domnul Isus Cristos — El Se raportează la Domnul Isus în aşa fel încât dacă Domnul are personalitate, atunci trebuie să tragem concluzia că şi Duhul are. Totuşi, El este distinct de Isus Cristos [Ioan 16:14]. 3. Faţă de ceilalţi membri ai Trinităţii — El Se raportează la celelalte Persoane ale Trinităţii ca o Persoană egală cu Ele [Mate1 28:19; 2 Cor. 13:14]. 4. Faţă de propria Sa putere — Duhul Se raportează la propria Sa putere, dar este deosebit de aceasta, astfel încât nu putem trage concluzia că El este doar o personificare a puterii [Luca 4:14; Fapte 10:38; 1 Cor. 2:4]. E. O constatare de ordin gramatical De mai multe ori scriitorii Noului Testament folosesc un pronume masculin pentru a se referi la Duhul Sfânt [care este un cuvânt neutru]. Exemplul cel mai clar al acestei excepţii de la uzajul gramatical normal este Ioan 16:13-14, în care pronumele demonstrativ este folosit de două ori în legătură cu Duhul Sfânt menţionat în versetul 13. Alte referinţe sunt mai puţin clare, de vreme ce 18 pronumele masculine utilizate se pot referi la cuvântul „Paraclet” [care este masculin, Ioan 15:26; 16:7-8] sau la cuvântul „arvună” [care este de asemenea masculin, Efeseni 1:13-14]. Fără îndoială că excepţia clară de la morfologia normală în Ioan 16:13-14 susţine personalitatea reală a Duhului Sfânt. Când Domnul Isus a anunţat discipolilor Săi venirea Duhului Sfânt după moartea, învierea şi înălţarea Sa, El a vorbit despre Duh ca despre o Persoană, „un alt Mângâietor” [Ioan 14:16]. Cuvântul „un alt” înseamnă pur şi simplu „altul de acelaşi fel”, cu alte cuvinte, Cineva trimis la fel ca Domnul Isus Cristos: de către Tatăl şi din prezenţa Tatălui. Vorbind despre Duhul Sfant, Domnul Isus S-a referit la El ca ca „El”, cuvântul grec fiind un pronume masculin [Ioan 15:26]. Duhul Sfânt vorbeşte despre Sine la persoana întâia singular. De exemplu, „Duhul i-a zis lui Petru, Du-te cu ei... căci Eu i-am trimis” [Fapte 10:20]; şi „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” [Fapte 13:2]. Fiecare dintre aceste cinci dovezi biblice conduce la concluzia că Duhul Sfânt este o Fiinţă spirituală, este o Persoană la fel de reală ca Tatăl, ca Fiul sau ca noi.
sursa: https://danuberiverministries.ro/