Categorie: Duhul Sfant
Nu numai că Duhul este o Persoană, dar El e o Persoană unică, pentru că este Dumnezeu. Dovezile personalităţii nu sunt în mod necesar dovezi ale dumnezeirii, dar dovezile dumnezeirii sunt şi dovezi ale personalităţii Sale. Dacă Dumnezeu este Persoană şi dacă Duhul este şi El Dumnezeu, atunci El este de asemenea o Persoană. 23. El invită [Apocalipsa 22:17]. 24. El i-a mânat pe bărbaţii aceia în timp ce scriau Sfânta Scriptură [2 Petru 1:21]. 25. El conduce [Matei 4:1; Luca 4:1; Romani 8:14]. „Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul” [Galateni 5:18]. 26. El alege — Fapte 20:28]. 27. El Îşi exercită voinţa[1 Corinteni 12:11]. 28. El Îl glorifiecă pe Domnul Isus Cristos [Ioan 16:14]. 29. El opreşte dezvoltarea deplină a răului [2 Tesaloniceni 2:6-8]. 30. El sfinţeşte [2 Tesaloniceni 2:13]. 31. El trimite mesageri de la Dumnezeu [Isaia 48:16]. 32. El îi dîndrumă pe credincioşi în serviciul lui Dumnezeu [Fapte 8:29; 10:19; 16:6-7]. 33. El dă daruri spirituale Bisericii [1 Cor. 12:7-11]. 34. El dă viaţă [Ioan 6:63] la fel ca Tatăl şi Fiul [Ioan 5:21]. Acestea sunt activităţile pe care o influenţă sau o personificare nu le-ar putea face, dar pe care Cuvântul lui Dumnezeu arată că le poate face Duhul Sfânt. C. Duhul Sfânt poate fi: 1. Minţit [Fapte 5:3]. 2. Întristat/mâhnit [Efeseni 4:30]. Una dintre calităţile personale ale Duhului Sfânt este sensibilitatea Sa la împotrivire. 3. Batjocorit/insulat [Evrei 10:29]. 4. Împotrivit/dispreţuit [Fapte 7:51]. 5. Stins [1 Tesaloniceni 5:19]. 6. Gonit/întristat [Isaia 63:10]. 7. Blasfemiat [Marcu 3:29; Matei 12:31]. Despre blasfemia împotriva Duhului Sfânt se spune că este păcatul suprem, păcatul păcatelor, de care nu există iertare. Demnitatea Dumnezeirii Îi aparţine Duhului Sfânt, Domnul Isus a subliniat natura impardonabilă [de neiertat] a blasfemiei împotriva Duhului Sfânt [Marcu 3:29]. 8. Ispitit/provocat [Fapte 5:9]. 19 9. Ascultat [Fapte 10:19-21]. Lui I se atribuie lucruri care sunt potrivite numai pentru o persoană. A crede că putem acţiona sau reacţiona în acest fel faţă de o influenţă este un lucru fără sens. D. Duhul Sfânt Se raportează ca o persoană la celelalte persoane: 1. Faţă de apostoli — El Se raportează la apostoli într-un mod care arată personalitatea Sa distinctă [Fapte 15:28]. El este o Persoană, aşa cum ei sunt persoane; El este o Persoană distinctă şi identificabilă. 2. Faţă de Domnul Isus Cristos — El Se raportează la Domnul Isus în aşa fel încât dacă Domnul are personalitate, atunci trebuie să tragem concluzia că şi Duhul are. Totuşi, El este distinct de Isus Cristos [Ioan 16:14]. 3. Faţă de ceilalţi membri ai Trinităţii — El Se raportează la celelalte Persoane ale Trinităţii ca o Persoană egală cu Ele [Mate1 28:19; 2 Cor. 13:14]. 4. Faţă de propria Sa putere — Duhul Se raportează la propria Sa putere, dar este deosebit de aceasta, astfel încât nu putem trage concluzia că El este doar o personificare a puterii [Luca 4:14; Fapte 10:38; 1 Cor. 2:4]. E. O constatare de ordin gramatical De mai multe ori scriitorii Noului Testament folosesc un pronume masculin pentru a se referi la Duhul Sfânt [care este un cuvânt neutru]. Exemplul cel mai clar al acestei excepţii de la uzajul gramatical normal este Ioan 16:13-14, în care pronumele demonstrativ este folosit de două ori în legătură cu Duhul Sfânt menţionat în versetul 13. Alte referinţe sunt mai puţin clare, de vreme ce pronumele masculine utilizate se pot referi la cuvântul „Paraclet” [care este masculin, Ioan 15:26; 16:7-8] sau la cuvântul „arvună” [care este de asemenea masculin, Efeseni 1:13-14]. Fără îndoială că excepţia clară de la morfologia normală în Ioan 16:13-14 susţine personalitatea reală a Duhului Sfânt. Când Domnul Isus a anunţat discipolilor Săi venirea Duhului Sfânt după moartea, învierea şi înălţarea Sa, El a vorbit despre Duh ca despre o Persoană, „un alt Mângâietor” [Ioan 14:16]. Cuvântul „un alt” înseamnă pur şi simplu „altul de acelaşi fel”, cu alte cuvinte, Cineva trimis la fel ca Domnul Isus Cristos: de către Tatăl şi din prezenţa Tatălui. Vorbind despre Duhul Sfant, Domnul Isus S-a referit la El ca ca „El”, cuvântul grec fiind un pronume masculin [Ioan 15:26]. Duhul Sfânt vorbeşte despre Sine la persoana întâia singular. De exemplu, „Duhul i-a zis lui Petru, Du-te cu ei... căci Eu i-am trimis” [Fapte 10:20]; şi „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” [Fapte 13:2]. Fiecare dintre aceste cinci dovezi biblice conduce la concluzia că Duhul Sfânt este o Fiinţă spirituală, este o Persoană la fel de reală ca Tatăl, ca Fiul sau ca noi. DUHUL SFÂNT ESTE DUMNEZEU Nu numai că Duhul este o Persoană, dar El e o Persoană unică, pentru că este Dumnezeu. Dovezile personalităţii nu sunt în mod necesar dovezi ale dumnezeirii, dar dovezile dumnezeirii sunt şi dovezi ale personalităţii Sale. Dacă Dumnezeu este Persoană şi dacă Duhul este şi El Dumnezeu, atunci El este de asemenea o Persoană. A. Numele pe care le-a primit arată dumnezeirea Lui Numele divine ale Duhului revelează dumnezeirea Lui. De şaisprezece ori El este legat prin numele Său de celelalte două Persoane ale Trinităţii [„Duhul lui Isus” (Fapte 16:7) şi „Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11)]. Promisiunea Domnului Isus Cristos de a trimite „un alt Mângâietor” [Ioan 14:16] foloseşte pentru „un alt” un cuvânt care înseamnă ,,altul de acelaşi fel”. Cu alte cuvinte, dacă Isus 20 Cristos este Dumnezeu, atunci Duhul, celălalt Mângâietor de acelaşi fel, este de asemenea Dumnezeu. B. Atributele Lui sunt cele care aparţin doar lui Dumnezeu Aşa cum am văzut, Duhul sfânt are atribute care arată El este cu adevărat o Persoană. Dar El mai posedă attribute pe care numai Dumnezeu le manifestă, ceea ce arată că este Dumnezeu. Aceste attribute sunt omniscienţa [Isaia 40:13; 1 Cor. 2:12], omniprezenţa [Psalm 139:7] şi omnipotenţa ca urmare a lucrării Sale la Creaţie [Iov 33:4; Psalm 104:30]. El este de asemenea adevăr, dragoste, dătător de viaţă, dar omul poate şi el manifesta aceste lucruri, chiar dacă într-un sens relativ. C. Acţiunile Sale sunt cele pe care numai Dumnezeu le poate face 1. El a fost cauza naşterii din fecioară [Luca 1:35]. 2. El a fost agentul prin care ne-au fost date Scripturile inspirate [2 Petru 1:21]. 3. El a fost implicat în crearea lumii [Geneza 1:2]. D. Acţiunile Sale sunt cele pe care numai Dumnezeu le poate face 1. Duhul ca Yahweh - Noul Testament Îl identifică pe Duh cu Yahweh, în mod special atunci când citează un pasaj vechitestamentar în care Dumnezeu a vorbit, atribuind acest lucru Duhului [conmpară Fapte 28:25 cu Isaia 6:1-13 şi Evrei 10:15-17 cu Ieremia 31:31-34]. Aceasta este o dovadă puternică cu privire la faptul că scriitorii Noului Testament au considerat că Duhul Sfânt este Dumnezeu. 2. Duh şi Dumnezeu - Blasfemia şi minciuna împotriva Duhului sunt la fel ca aceste lucruri făcute împotriva lui Dumnezeu [Matei 12:31-32; Fapte 5:3-4]. 3. Egalitatea - Duhul este asociat pe baze egale cu Tatăl şi cu Fiul [Matei 28:19; 2 Cor. 13:14]. Utilizarea cuvântului „nume” la singular în Matei 28:19 accentuează forţa argumentului. Domnul Isus a spus: „Am ieşit de la („para”) Dumnezeu” [Ioan 16:27]. Aceasta înseamnă că El a ieşit de lângă Dumnezeu Tatăl, şi expresia subliniază divinitatea Lui. El vorbeşte la fel despre Duhul Sfânt „Când va veni Mângâietorul, pe care-L Eu vi-L trimit de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care iese (purcede) de la („para”) Tatăl” [Ioan 15:26]. Duhul Sfânt este o Persoană şi este Dumnezeu. Caracteristici ale Duhului Sfânt: 1. Veşnic/etern — Evrei 9:14. El este Duhul etern. Înainte de întruparea Sa, Domnul Isus nu avea un duh, ci era duh. Deci, Duhul etern prin care El S-a oferit pe Sine lui Dumnezeu este în mod clar Duhul Sfânt. Aici în Evei 9:14, cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt legate laolaltă în lucrarea de salvare. 2. Omnipotent — Romani 8:11; Luca 1:35. Nu numai prin propria Sa putere ca „Dumnezeu tare/puternic”, ci prin Duhul lui Dumnezeu a făcut Isus Cristos miracolele Sale. „Dar dacă Eu scot afară demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” [Matei 12:28] „” [Luca 11:28]. 3. Omniprezent — Psalmul 137:7–12. „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău?” [Psalmul 137:7]. În Romani 8:26, mijlocirea pentru credincioşi este atribuită Duhului Sfânt fără vreo limită a locului unde se află ei. Aflăm din 1 Corinteni 6:19 that the human body of each indiviual credincios că corpul fiecărui credincios individual este templul Duhului Sfânt. Şi 1 Corinteni 3:16 spune că fiecare adunare locală este locuinţa Duhului Sfânt. Lucrul acesta este o aluzie clară la divinitatea Duhului. Întrucât fiecare credincios şi fiecare adunare de credincioşi, în orice clipă şi în orice loc din lume, sunt cu toţii locuiţi simultan de Duhul Sfânt, El trebuie să fie omniprezent. 4. Omniscient — 1 Corinteni 2:10–11; compară cu Ioan 15:26; 16:12–13. „Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui” [Isaia 40:13]. Argumentul logic în 1 Corinteni 21 2:10–11 este că întrucât numai omul se cunoaşte pe sine, deci numai Dumnezeu Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu. 5. Adevăr — Ioan 14:16–17 6. Dragoste — Romani 5:5 7. Viaţă — Ioan 6:63 8. Co-egal — Duhul Sfânt este egal cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul lui Dumnezeu. 9. Co-existent — Duhul Sfânt a fost existent totdeauna cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul lui Dumnezeu. Misiunea şi lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament apar în mod clar diferite de cele din timpul Noului Testament. Noul Testament vorbeşte despre Duhul care este „în voi” şi „cu voi” [Ioan 14:17]; despre o locuire permanentă a Duhului [1 Corinteni 6:19]; o împuternicire permanentă, umplere [Fapte 1:8]; împuternicire [Galateni 5:16-25] a Duhului şi de către Duhul şi trăirea şi umblarea după lucruril e Duhului [Romani 8:4-6]. Limbajul şi dovezile Vechiului Testament nu sunt acelaşi lucru. În Vechiul Testament, Duhul se spune că „venea peste” oameni şi îi împuternicea temporar pentru slujire [Samson în Jud. 15:14-15]. În cazul lui Samson, Duhul lui Dumnezeu „a venit cu putere peste el” [literal în ebraică]. Cu alte cuvinte, El l-a forţat pe Samson să intre în lucrare pentru El ca să facă isprăvi mari. În Jud. 14:6, el a ucis un leu. Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui Saul cu putere, astfel că el i-a învins pe amoniţi [1 Samuel 11:6], dar Duhul S-a îndepărtat şi de la Saul [1 Samuel 16:14]. Uneori în ebraică, venirea peste un om arată îmbrăcarea lui cu o manta. De examplu, când Ghedeon „a fost îmbrăcat cu Duhul” ca să scape Israelul de madianiţi [Jud. 6:34]. Acelaşi cuvânt este folosit când Duhul a venit peste Amasai ca să-l convingă pe David de loialitatea lui faţă de rege [1 Cronici 12:18]. Acelaşi cuvânt descrie modul cum a fost îmbrăcat preotul Zaharia cu Duhul lui Dumnezeu ca să-l protejeze de idolatria care stăpânea Iuda [2 Cronici 24:20]. David a fost uns cu Duhul cu putere pentru slujba lui Dumnezeu [1 Samuel 16:13], dar s-a rugat mai târziu ca Dumnezeu să nu ia Duhul Său de la el [Psalmul 51:11]. Duhul Sfânt a fost temporar în câţiva oameni ai Vechiului Testament: Iosif în Geneza 41:38 ] Iosua în Numeri 27:18 ] Duhul „a locuit” uneori în bărbaţi aleşi ca Iosif, care era Daniel în Daniel 5:11 ] caracterizat de înţelepciune în ochii lui Faraon. Dumnezeu a promis în Vechiul Testament ca parte a Noului Legământ că Îşi va pune Duhul Său în om [Ezekiel 36:26-27]. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt nu era în mod aparent implicat în: Locuirea permanentă. Împuternicirea continuă regulată. Pecetuire. Dar, în mod selectiv, Duhul Sfânt: A convins de păcat [Geneza 6:3]. A învăţat/instruit [Neemia 9:20]. A mustrat [Neemia 9:30]. A condus [Psalmul 143:10]. I s-a adus împotrivire [Psalmul 106:33]. Nu s-au încrezut în El [Isaia 30:1]. Duhul Sfânt a fost acelaşi în Vechiul Testament, dar modul în care El a avut relaţii cu omul a fost diferit de acela din Noul Testament. 22 Diferenţe între lucrarea Duhului Sfânt dinainte şi de după Cincizecime Există diferenţe importante între modul cum a lucrat Duhul Sfânt în Vechiul Testament şi cum lucrează în Noul Testament după Cincizecime. 1. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt venea peste unele persoane un timp limitat şi apoi pleca, dar la Cincizecime şi după aceea El locuieşte permanent în toţi credincioşii [Romani 8:9]. La Cincizecime s-a schimbat totul! 2. Diferenţa dintre relaţia Duhului cu credincioşii înainte şi după Cincizecime este rezumată în cuvintele Domnului Isus adresate discipolilor Săi: „El rămâne CU voi şi va fi ÎN voi” [Ioan 14:17]. 3. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt venea la unele persoane, dar în Noul Testament El locuieşte în Biserică, „locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul”. Dispensaţia prezentă a graţiei are trei trăsături distincte: 1. Prezenţa unui Bărbat în gloria cerului, acolo locuieşte Bărbăţia perfectă. 2. Duhul Sfânt locuieşte permanent în credincioşi pe pământ. 3. Acum locuim în dispensaţia Duhului care, ca şi Eliezer în Geneza 24, este Servitorul care peţeşte o Mireasă pentru Fiul Tatălui. Deşi este adevărat că aceasta este ziua Duhului, nu El este Persoana proeminentă. Lucrarea Lui a fost rezumată de Domnul Isus în Ioan 15:26; 16:13-14: „El va mărturisi despre Mine... El nu va vorbi de la El [Sine Însuşi]... El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi”. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN VECHIUL TESTAMENT: Aproximativ o sută de referinţe la Duhul Sfânt în Vechiul Testament ne oferă dovezi cu privire la lucrarea Sa în această perioadă de 4.000 de ani. Noi ştim că Duhul Sfânt era la lucru în perioada Vechiului Testament [Fapte 7:51; 2 Petru 1:21]. Lucrarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament este diferită de cea de la Cincizecime [Fapte 2] în grad, durată, conţinut şi scop. Duhul Sfânt a fost implicat în mod activ în: 1. Creaţie - Omul poate face, dar numai Dumnezeu poate crea. Puterea creatoare, fiind o prerogativă divină, a fost exercitată prin Duh la creaţie. Duhul Sfânt este văzut ca Lucrătorul Divin la creaţie (Geneza 1:2). Creaţia scoate în evidenţă iscusinţa şi omnipotenţa Duhului. Şapte versete vorbesc despre diferite aspecte ale lucrării Duhului în Creaţie [Geneza 1:2; Iov 26:13; 27:3; 33:4; Psalm 33:6; 104:30; Isaia 40:13]. Elihu Îi atribuie fiinţa sa: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut” [Iov 33:4]. Duhul Sfânt a fost implicat în crearea generală a universului [Isaia 40:121-4]. El a fost activ în crearea stelelor cerului [Psalm 33:6]. El a participat la crearea pământului [Geneza 1:2] şi „Prin Duhul Său sunt împodobite cerurile” [Iov 26:13], sunt făcute frumoase. Cuvântul “se mişca” [pe care îl mai găsim doar în Deuteronom 32:11 “zbura”, şi Ieremia 23:9 “tremura”] înseamnă că Duhul zbura deasupra şi purta grijă de pământul încă neformat şi nelocuit. Duhul a lucrat la crearea animalelor [Psalm 104:30] şi la crearea omului [Iov 27:3; 33:4]. 2. Susţinerea şi păstrarea vieţii - Duhul Sfânt este Operatorul şi Executorul în darea şi susţinerea vieţii [Iov 33:4; Psalm 104:30; Zaharia 4:6]. Psalmul 104:30 spune: “Trimiţi Duhul Tău: ele sunt create şi înnoieşti [supra]faţa pământului” [Bucureşti 2001]. “Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului”. Toate organismele vii depind de Dumnezeu pentru hrana lor. El le furnizează hrana de toate zilele, după care ele o strâng. El deschide mâna, şi ele sunt săturate din belşug. În versetul 13 citim că pământul este mulţumit de rezultatele lucrării lui Dumnezeu prin care îi trimite ploaie îndeajuns. Iar în versetul 16 aflăm că pomii sunt plini de sevă, şi acum toate creaturile sunt săturate. Există însă şi un aspect inexorabil al economiei lui Dumnezeu, constând în faptul că moartea seceră o generaţie, în locul ei venind alta. Când animalele mor, s-ar părea la prima vedere că Dumnezeu Şi-a ascuns faţa. Dar în acelaşi timp în care acestea cad şi se întorc în ţărănă, Dumnezeu Îşi trimite Duhul, repopululând pământul cu ceea ce pare a fi o nouă creaţie. Pe de o parte asistăm la o 23 continuă trecere şi ofilire, iar pe de altă parte există un proces constant de reînnoire pe suprafaţa pământului. 3. Lucrarea Lui în convingere - Geneza 6:3. În zilele lui Noe s-a manifestat interesul divin [„Se va lupta”], dar influenţa divină a fost respinsă. Chiar şi azi, Duhul Sfânt încă îi convinge pe anumiţi indivizi de vinovăţia stării şi practicilor lor spirituale. Zilele lui Noe sunt cu noi azi [Luca 17:26-27]. 4. Lucrarea Lui în administrare - Geneza 41:38; Daniel 4:9; 6:3. Lui Iosif şi Daniel li s-a dat înţelegere, pricepere de a vedea, capacitate de a discerne, autoritate de a îndruma şi face legi. Ei au fost învăţaţi de Duh şi echipaţi pentru însărcinări foarte dificile. 5. Prezentarea minunată făcută de El lui Isus Cristos - Toată profeţia este focalizată asupra lui Isus Cristos: „Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei” [Apocalipsa 19:10]. 6. Revelaţia adevărului divin – Neemia 9:20,30. Neemia şi David [Psalm 110:1; Matei 22:43-44] au fost învăţaţi de Duh. „Cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime” [Luca 1:70]. 7. Asocierea Lui cu oamenii – Exod 31:1-4; Jud. 3:10; Neemia 9:20. La construirea tabernacolului avem în Beţaleel avem o imagine a Duhului Sfânt la lucru. Aici, activitatea Sa educativă pregăteşte omul pentru tot felul de munci artizanale [Exod 28:3; 31:3-5]. Dumnezeu Îşi elege individul de care are nevoie pentru un anumit scop. 8. Ungerea şi împuternicirea oamenilor pentru slujire - Numeri 11:24-30; Jud. 6:33-34. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN LEGĂTURĂ CU ISRAELUL: [a] ÎN TRECUT - Duhul Sfânt a venit peste: 1. Iosif în Geneza 41:38. 2. Moise în Numeri 11:17. 3. Iosua în Numeri 27:18. 4. Otniel în Jud. 3:10. 5. Ghedeon în Jud. 6:34. 6. Iefta în Jud. 11:29. 7. Samson în Jud. 14:6, 19; 15:14-15. 8. Saul în 1 Samuel 10:10; 11:6. 9. David în 1 Samuel 16:13. 10. Ilie în 1 Imp. 18:12; 2 Imp. 2:16. 11. Elisei în 2 Imp. 2:15. 12. Ezechiel în Ezekiel 2:2. 13. Daniel în Daniel 4:9; 5:11; 6:3. 14. Mica în Mica 3:8. 15. Azaria în 2 Cronici 15:1. 16. Zaharia în 2 Cronici 24:20. 17. Prezbiterii Israelului în Numeri 11:25. 18. Tabernacolul Israelului în Exod 40:34. 19. Templul Israelului în 1 Imp. 8:10. [b] ÎN VIITOR - Duhul Sfânt va veni peste: 20. Israel în timpul Strâmtorării în Apocalipsa 7:2-4. 21. Israel la sfârşitul Strâmtorării în Ioel 2:28-32. 22. Israel la strângerea lor finală. O înviere spirituală va fi resultatul lucrării Duhului Sfânt [Ezechiel 37:9-10]. În Ezekiel 37, faptul că Ezechiel a profeţit oaselor uscate din vale a avut ca rezultat formarea unor corpuri, dar lipsite de viaţă. Dumnezeu i-a spus să profeţească vântului să vină şi să dea viaţă acelor corpuri; ca urmare, a apărut o armată de oameni care stăteau în picioare. Contextul lămureşte faptul că această imagine arată lucrarea viitoare a lui Dumnezeu faţă de Israel ca să restabilească şi să dea viaţă unei naţiuni care 24 fusese moartă din punct de vedere spiritual. Versetul 14 ne spune că Duhul lui Dumnezeu va face această lucrare. 23. Israelul în timpul mileniului în Zaharia 12:10; Ezekiel 37:13- 14; 39:29. 1. ÎN CREAŢIE — Cuvântul „Geneza“ înseamnă „origine“ sau „început“. De aceea, Geneza este cartea începuturilor. Geneza 1:1 spune: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul“. În acest verset citim cuvântul „Dumnezeu“. În limba ebraică, acesta este un plural şi se referă la trei sau mai multe persoane. În creaţie vedem Trinitatea acţionând în unitate. Frumuseţea şi splendoarea universului este lucrarea Trinităţii. Creaţia: – îşi are originea în Tatăl, Apocalipsa 4:11. – a fost dusă la bun sfârşit prin Fiul lui Dumnezeu, Ioan 1:3. – a luat fiinţă prin Duhul Sfânt, Psalmul 104:30. Creaţia este a Tatălui, prin Fiul şi din Duhul Sfânt. Prima referinţă din Scriptură despre Duhul Sfânt se leagă de creaţie. Geneza 1:2 spune: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor“. Lucrarea de creaţie a ţinut şase zile, fiecare zi fiind o perioadă de 24 de ore. În a şaptea zi Dumnezeu S-a odihnit. Cele şase zile pot fi împărţite în două perioade a câte trei zile fiecare. În primele trei zile Dumnezeu dă „formă“ pământului. În următoarele trei zile Dumnezeu împodobeşte şi umple „vidul“ („pustiirea“ în Isaia 34:11). Zilele 1, 2 şi 3 — Formarea cerurilor şi a pământului. Zilele 4, 5 şi 6 — „Oastea“ care le umple, Geneza 2:1. În ziua 1 este produsă lumina. În ziua 4 apar soarele, luna şi stelele (luminătorii din ceruri). În ziua 2 Se ocupă de ape şi întinderea cerurilor. În ziua 5 peştii sunt puşi în apă şi păsările în întinderea cerurilor. În ziua 3 este făcut uscatul şi începuturile vegetaţiei. În ziua 6 animalele şi omul sunt puşi pe uscat. Duhul lui Dumnezeu Se mişcă acolo unde este întuneric. Citim în Geneza 1:3–4: „Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!», şi a fost lumină... Şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric“. Aceasta face Duhul Sfânt cu oamenii care se pocăiesc de păcatele lor şi se întorc cu credinţă la Isus Cristos. El aduce lumină şi iluminare acolo unde odinioară era întuneric. 2 Corinteni 4:6: „Căci Dumnezeu care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric!», ne-a luminat pentru ca să facem să strălucească lumina [sau „iluminarea“] cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos“. În Geneza 1:4 mai citim că „Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric“. Astfel s-a produs „despărţirea“ luminii de întuneric. 2 Corinteni 6:14,17 spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură există între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?... De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor (al idolatrilor) şi despărţiţi-vă de ei — zice Domnul»“. Credincioşii trebuie să ducă vieţi despărţite şi sfinte. Apoi urmează eliberarea. În Geneza 1:9 citim că „Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele (mările) care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul (pământul)“. Fiecare munte, vale şi câmpie au fost eliberate de ape. Galateni 5:1 spune: „Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneţi dar tari...“. După lumină, iluminare, separare şi eliberare urmează aducerea de rod. Geneza 1:11: „Apoi Dumnezeu a zis: «Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori care să dea rod după soiul lor»“. Ca adevăraţi credincioşi, noi am fost eliberaţi ca să aducem rod pentru Dumnezeu şi pentru gloria Sa. Domnul Isus a spus în Ioan 15:8 — „Dacă aduceţi multă roadă, Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei“. 25 După lumină, iluminare, separare, eliberare şi aducerea de rod urmează mărturia. Geneza 1:14–15: „Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului... ei să fie nişte semne care care să arate vremurile, zilele şi anii... şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul»“. Este un privilegiu pentru copilul lui Dumnezeu nu numai să aducă rod, ci şi să depună mărturie în lume. Matei 5:14, 16 spune: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă... Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri“. Noi suntem ambasadori pentru Cristos pe pământ. Fie ca dovada lucrării Duhului Sfânt să se vadă în viaţa noastră. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN NOUL TESTAMENT: Sunt numai trei cărţi în Noul Testament unde nu există referiri la Duhul Sfânt [Filimon, 2 şi 3 Ioan]. În şapte cărţi este numai o singură referire la Duhul Sfânt [Coloseni, 2 Tesaloniceni, 1 şi 2 Timotei, Tit, Iacov şi 2 Petru]. 1. Învăţătura Domnului Isus despre Duhul Sfânt în Ioan 14-16. 2. În viaţa unui credincios înainte de convertire. 3. În viaţa Domnului Isus Cristos. 4. În Evanghelia după Ioan. 5. În convingere. 6. În convertire. 7. În credincios. 8. În biserica locală. 1. Învăţătura Domnului Isus despre Duhul Sfânt în Ioan 14-16 [1] Personalitatea Duhului [a] În legătură cu El sunt folosiţi termeni care exprimă personalitea [14:16-17; 15:26; 16:7- 8,13-14]. [b] Îi sunt atribuite calităţi ale personalităţii. El dă ca învăţătură, îndrumă şi transmite adevăr divin [14:26; 16:13]. [c] Îi sunt atribuite acţiuni ale personalităţii. El conduce, primeşte, glorifică, anunţă şi ajută [14:16,26; 15:13-15]. [2] Divinitatea Duhului [a] Asocierile Sale cu divinitatea [14:16,26; 16:14-15]. [b] Atributele divinităţii Îi aparţin [14:17,26; 16:7,12-13]. [c] Acţiunile divinităţii [16:8-14]. [3] Caracterul Duhului [a] El este Duhul Sfânt, Duhul Adevărului şi Mângâietorul [14:26; 15:26; 16:13; 14:16,26; 16:7]. [4] Venirea Duhului [14:16; 15:26; 16:7]. [5] Lucrarea Duhului [a] În lume [14:16; 15:26; 16:7]. [b] În Biserică [14:26; 15:26; 16:12-15]. 2. În viaţa unui credincios înainte de convertire În legătură cu salvarea, Duhul Sfânt a avut o lucrare specifică înainte de salvare [sfinţire]; la convertire [pecete/pecetluire]; şi la convertire, dar având în vedere viitorul [zălogul]. 26 Pavel şi Petru afirmă amândoi că Duhul Sfânt era la lucru în viaţa noastră înainte de a fi salvaţi. 2 Tes. 2:13 şi 1 Petru 1:2 se referă la sfinţirea prin Duhul Sfânt înainte de convertire. Aceasta este latura divină şi suverană a salvării. Duhul Sfânt ne-a pus deoparte şi ne-a convins că suntem vinovaţi din cauza păcatelor noastre. La convertire am fost spălaţi de murdăria păcatului, sfinţiţi [puşi deoparte] pentru Dumnezeu şi îndreptăţiţi [achitaţi] de vina păcatului [1 Cor. 6:11]. 3. DUHUL SFÂNT ÎN VIAŢA DOMNULUI ISUS CRISTOS Lucrarea Duhului Sfânt înainte de Cincizecime s-a conecentrat în principal asupra Persoanei lui Isus Cristos. 1. Maria, mama lui Isus, L-a conceput prin Duhul Sfânt [Luca 1:35; Matei 1:18-20]. El a venit pe lume în pântecele unei virgine şi a ieşit din ea într-un mormânt virgin, adică unul nou, în care nu mai fusese pus nimeni, şi le-a lăsat pe amândouă aşa cum le-a găsit. 2. El a fost umplut cu Duh [Luca 4:1; Ioan 3:34]. 3. El a fost dus de Duh în pustie [Matei 4:1; Luca 4:1]; „Duhul L-a mânat pe Isus în pustie” [Marcu 1:12]. 4. El a fost întărit de Duh [Matei 12:28; Luca 4:14]. 5. El a fost uns de Duh [Matei 3:16; Luca 4:18]. Duhul Sfânt nu I-a dăruit nimic lui Isus Cristos. Când El a venit asupra lui Cristos, perfecţiunea era deja prezentă. Nu la fel este cu noi. Duhul este Acela care trebuie să producă în noi orice trăsătură a Domnului Isus Cristos ca s-o putem avea. Evangheliile sinoptice leagă cele de mai sus cu ispitirea Domnului făcută de Satan. Matei spune că El a fost purtat de Duh; Marcu, că El a fost mânat de Duh; şi Luca, că El a fost condus de Duh în deşert. Domnul Şi-a luat locul în dependenţă absolută de Duhul Sfânt. 6. El a vorbit şi i-a învăţat pe oameni prin Duh [Luca 4:18]. 7. El i-a vindecat pe bolnavi prin Duh [Luca 4:18]. 8. El S-a bucurat în Duhul Sfânt [Luca 10:21]. 9. El S-a întristat în Duhul Sfânt [Ioan 11:33]. 10. El a fost sigilat de Duhul Sfânt [Ioan 6:27]. 11. El a scos demoni prin puterea Duhului [Matei 12:28]. 12. El a fost justificat [reabilitat] prin Duh [1 Timotei 3:16]. 13. El a fost adus ca sacrificiu la Golgota prin Duhul etern [Evrei 9:14]. 14. El a fost înviat prin Duh [Romani 8:11; 1 Petru 3:18]. 15. El a dat porunci discipolilor prin Duh [Fapte 1:2]. 16. El a botezat şi întărit Biserica prin Duh [Fapte 1:5,8]. 17. El îndrumă şi conduce Biserica prin Duh [Apocalipsa 2:7,11]. 18. El va învia morţii în Cristos prin Duh la Răpire [Romani 8:11]. Deci, toată viaţa Domnului Isus a fost controlată ctotal de Duhul Sfânt. Dacă Isus a depins total de Duhul Sfânt, cu atât mai mult ar trebui să depindă neîncetat credinciosul de Duhul Sfânt. Tot ce are Dumnezeu pentru noi şi doreşte să facă în noi se va face numai prin lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră. 4. DUHUL SFÂNT ÎN EVANGHELIA DUPĂ IOAN Sunt cel puţin 18 referinţe la Duhul Sfânt în Evanghelia după Ioan. Majoritatea referinţelor se ocupă de plecarea imediată la cer a Domnului Isus. [1] Cel care unge [1:32-34] - Ioan a văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El [v.32]. Duhul Sfânt esteo înzestrare, o dotare permanentă a lui Isus Cristos. Coborârea Duhului a adus cu sine încredinţare, şi Ioan L-a identificat şi-a dat seama pe deplin că Acesta era Mesia [Psalm 2:2; Isaia 42:1-4]. Duhul Sfânt I-a acordat putere pentru slujire [Fapte 10:38]. Tot ce a făcut El a fost cu puterea dată de Duhul care locuia în El [Ioan 3:34]. Duhul I-a dat putere în lupta Sa personală cu Satan. El “a fost bumplut de Duh” şi “condus de Duh” [Luca 4:1- 2,14]. Duhul I-a dat putere în lucrare [Luca 4:18]. Cuvântul rostit de El avea putere [Luca 4:36] şi 27 Duhul I-a dat putere pentru sacrificiu personal [Evrei 9:14]. Domnul Isus botezat în Duhul Sfânt [Ioan 1:33] este o aluzie directă la Cincizecime. [2] Cel care regenerează [3:5-8] - Numai Duhul lui Dumnezeu poate transforma radical vieţile oamenilor. Ioan numeşte această experienţă minunată “naştere din nou” când Duhul Sfânt dă viaţă eternă proaspătului credincios, “Duhul este Cel care însufleţeşte” [6:63]. Să observăm că lucrtarea Duhului ca Cel care regenerează precede lucrarea Lui ca Sfinţitor şi Mângâietor. Oamenilor de pretutindeni li s-au dat două niveluri de trăire: nivelul natural [“carnea”] şi cel spiritual [“Duhul”]. Este interesant că Ioan nu are nimic de spus despre “daruri”, “semne” şi “miracole” ale Duhului, cu excepţia celui mai mare miracol dintre toate, faptul că un om este “născut din nou” [3:3,7], “născut de sus” [2 Cor. 5:17; Gal. 6:15; 1 Petru 1:23; Tit 3:5]. Doar cei născuţi de cer sunt legaţi de cer! [3] Cel care locuieşte în credincioşi [4:14] - Cuvântul lui Dumnezeu arată limpede că Duhul Sfânt este dat tuturor credincioşilor imediat şi necondiţionat [1 Cor. 3:16; Gal. 3:2-3; 4:6; Efeseni 1:13-14; Tit 3:5]. Salvatorul a contactat-o pe această femeie ca să-i dea “apă vie” [4:14-15]. Ce revelaţie a lui Dumnezeu şi a graţiei Sale, ar Duhul Sfânt este izvorul viu de înviorare. Împreună cu darul vieţii eterne, ne este dat Duhul Sfânt Însuşi. Astfel, inima sătulă, mulţumită cu Isus Cristos se exprimă într-o închinare care este cu adevărat spirituală. [4] Cel care dă puteri noi [7:37] - Domnul Isus i-a invitat să bea pe cei însetaţi. Duhul Sfânt n-a fost dat până ce Isus n-a fost glorificat într-un moment din istorie. În Ioan 7, Isus Se identifica pe Sine cu împlinirea mesianică a ritualului profetic [Isaia 44:3; 55:1; Zaharia 13:1]. Refacerea forţelor spirituale se face prin Duhul care este turnat în noi. Poate că Ioan a avut în vedere Ezechiel 47, o imagine a plinătăţii binecuvântării din Mileniu. În calitate de credincioşi, trebuie să fim o sursă de împrospătare spirituală pentru alţii. Numai după Golgota [Ioan 7:39] a venit Duhul să locuiască în toţi oamenii salvaţi prin harul lui Dumnezeu [Fapte 2:38; Romani 8:16; Efeseni 1:13]. Noi suntem meniţi să fim râuri de binecuvântare, nu canale, pentru credincioşi şi necredincioşi. Duhul Sfânt este dat, şi El aşteaptă ca noi să ne folosim de El într-o trăire vie, în slujire activă şi în închinare adevărată. Când El este în control, binecuvântarea va curge prin noi. [5] Sfătuitorul sau Mângâietorul [14:15-18,25-27] - Domnul Isus Cristos a profeţit despre venirea Duhului Sfânt, vorbind despre El ca despre “parakletos”. Cuvântul are o aplicaţie juridică şi Îl indică pe Duh drept Prietenul nostru, mai ales Prietenul nostru în tribunal. El este Ajutorul divin care ia locul Domnului Isus Cristos; “cu ei” ca Ghid şi Mângâietor al lor, dar şi “în ei” ca Unul care locuieşte în ei. În Fapte 4:36 citim despre Barnaba, “fiul încurajării”, “fiul îndemnării”. [6] Învăţătorul [14:26] - Lucrarea Duhului Sfânt este în armonie cu sfinţenia lui Dumnezeu. Venind în numele lui Isus Cristos, El urma să fie Reprezentantul Său. El urma să lucreze în armonie cu învăţătura şi planul lui Cristos. El îi va “învăţa toate lucrurile” [Epistolele], “le va aduce totul în memorie” [Evangheliile], “şi vă va arăta lucrurile viitoare” [Apocalipsa]. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este Inspiratorul, precum şi Interpretul şi Luminătorul Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru creştin nu există o altă scriere cu autoritate în afară de Noul Testament. [7] Cel care convinge de vinovăţie [16:4-11] - Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt faţă de lume. Este o lucrare de dovedire a vinovăţiei, de mustrare şi de scoatere la iveală a păcatelor. Marele păcat al lumii este necredinţa “păcatul este fărădelege” [1 Ioan 3:4]. Necredinţa este respingerea Fiului lui Dumnezeu care “a venit la ai Săi”, la israeliţi [Ioan 1:11], şi ei L-au aruncat afară din Vie [Matei 21:33-46]. În al doilea rând, El convinge “de neprihănire [dreptitudine - conformarea cu standardul perfect al lui Dumnezeu]”. Lucrul acesta este dovedit de Scriptură. “Nu este niciun om neprihănit, nici unul măcar” [Romani 3:10]. Ei L-au crucificat pe “Cel Neprihănit” [Fapte 3:14], dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi, iar cerul L-a primit [Fapte 3:21]. Dreptitudinea pe care a respins-o lumea stă acum pe tron! Isus Cristos este absent, Dreptitudinea S-a dus. Deci Duhul reabilitează caracterul, 28 afirmaţiile, pretenţiile şi cucerirea lui Cristos. El l-a înfrânt la Golgota pe Stăpânitorul acestei lumi [Ioan 16:11]. [8] Cel care Îl glorifică pe Isus Cristos [16:13-14] - Ca Duh al Adevărului, El nu va vorbi pe baza propriei Lui autorităţi, ci va vorbi ce va auzi. Aici vedem relaţia Duhului cu Domnul Isus. El nu Se va glorificaq pe Sine, ci va preamări Persoana unică a lui Cristos, îi va încuraja pe credincioşi şi ne va explica Scripturile. În Ioan 16, El este un Ambasador ca să reprezinte [v.7]; un Procuror care să convingă de vinovăţie [v.8]; o Călăuză care să îndrume [v.13]; un Servitor care să ajute [v.13]; un Învăţător care să instruiască [v.14]; şi un Prieten care să ni-L reveleze pe Isus Cristos [v.15]. [9] Cel care echipează pentru lucrare [20:21-23] - Aici, darul Duhului este în contextul plecării lui Isus Cristos. De data aceasta, discipolii trebuie să-I împărtăşească propria Sa însărcinare primită de la Tatăl Său. Li s-a dat pace pentru a se putea bucura [v.19], iar acum li se dă pace la începutul misiunii lor [v.21]. În versetele 22 şi 23 avem mai întâi trimiterea şi apoi puterea de a o duce la îndeplinire: “primiţi Duhul Sfânt”. Acest dar este puterea noii vieţi care derivă sau îşi are originea în Cristosul înviat. În versetul 22, Domnul Isus este duhul dătător de viaţă, El suflă peste discipolii Săi. Această trimitere sau însărcinare este pentru întreaga Biserică şi nu numai pentru apostoli. DUHUL SFÂNT ÎN LEGĂTURĂ CU LUMEA 5. ÎN CONVINGERE — Aici în Ioan 16:9-11 este rezumată lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt a venit cu o lucrare trimplă în legătură cu lumea. Isus a spus în Ioan 16:8: „Şi când va veni El (Duhul Sfânt), va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata“. Ioan 16:9: „În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine“. În context, păcatul este necredinţa, „fiindcă ei nu cred în Mine“. Ioan 16:10: „În ce priveşte neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea“. Ioan 16:11: „În ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul acestei lumi este („a fost“, adică o acţiune deja împlinită în scopurile lui Dumnezeu) judecat“. Sunt trei sfere: 1. Păcatul — Trecut — păcatul este al păcătosului. 2. Neprihănirea — Prezent — neprihănirea [dreptitudinea – conformarea cu standardul divin] este a Salvatorului. 3. Judecata — Viitor — judecata dată lui Satan. Deci, lucrarea Duhului Sfânt în legătură cu necredincioşii este să convingă despre păcat şi să convertească. 6. ÎN CONVERTIRE — Domnul Isus i-a spus lui Nicodim în Ioan 3:7: „Trebuie să vă naşteţi din nou“. Există 2 împărăţii [regate, sfere]: 1. Împărăţia lui Satan 2. Împărăţia lui Dumnezeu. Există 2 tărâmuri: 1. „Ceea ce este născut din carne este carne“ — tărâmul natural; 2. „Ceea ce este născut din Duh este duh“ — tărâmul spiritual. Cum poate trece un om din împărăţia lui Satan în împărăţia lui Dumnezeu? Domnul Isus i-a spus lui Nicodim în Ioan 3:5: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi (s-ar putea traduce „şi anume“) din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“. 29 1. „Din apă“ — se referă (a) la Cuvântul lui Dumnezeu sau (b) la Duhul lui Dumnezeu. Nu se poate referi la apă în mod literal sau la botezul cu apă. Domnul Isus nu învăţa că naşterea din nou vine prin botezul cu apă. În Noul Testament, botezul este legat de moarte, nu de naştere. (a) Cuvântul lui Dumnezeu — Apa este mijloc de curăţare, curăţarea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 119:9 spune: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău“. Efeseni 5:26 spune: „Ca s-o sfinţească după ce a curăţat-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt“ (GBV). Citim în 1 Petru 1:23: „Fiind născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac“. Iacov 1:18 spune: „El de bună voia Sa ne-a născut prin Cuvântul adevărului“. Ioan 15:3 spune: „Acum voi sunteţi curaţi prin cuvântul pe care vi l-am spus“. De aceea aplică Duhul lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu la inima omului. (b) Duhul lui Dumnezeu — Apa s-ar putea referi la Duhul Sfânt. Vezi Ioan 7:38–39: „Din inima lui vor curge râuri de apă vie... Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit“. 2. „Din Duh“ — se referă la Duhul Sfânt. Versetul 6 spune: „Ce este născut din Duh, este duh“ — Cei născuţi din Duh vor arăta manifestări ale prezenţei Duhului în ei. Viaţa cea nouă se va exprima singură, descoperindu-şi astfel natura şi caracterul. Un necredincios se află în întuneric (Efeseni 4:18), în sclavie (Coloseni 1:13), în duşmănie cu Dumnezeu (Romani 8:7) şi în moarte spirituală (Efeseni 2:1). Dar când un om este „născut din nou“ prin lucrarea Duhului Sfânt în inimă, este adus în Împărăţia lui Dumnezeu şi experimentează lumina, libertatea, iubirea şi viaţa. La convertire suntem locuiţi de Duhul Sfânt. Nu ni se cere niciodată să trecem printr-o experienţă ca să primim Duhul Sfânt, şi nici pentru vreo altă binecuvântare. Noi avem „tot felul de binecuvântări duhovniceşti în Cristos“ (Efeseni 1:3). Dumnezeu nu spune niciodată „fă aşa ca să fii aşa“. De aceea, prezenţa Duhului Sfânt în credincios îi autentifică rangul de fiu. 7. Lucrarea Duhului Sfânt în revelaţie şi inspiraţie Faptul că Duhul Sfânt a fost Agentul revelaţiei şi al înregistrării mesajului lui Dumnezeu către om în vremea Vechiului Testament este afirmat în mod clar atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Petru ne oferă afirmaţia cea mai amplă asupra acestui subiect în 2 Petru 1:21. Profeţiile n-au apărat prin voinţa omului, ci scriitorii au fost purtaţi sau mişcaţi de Duhul. Acelaşi verb apare în ambele părţi ale versetului, indicând că nu voinţa omului, ci Duhul lui Dumnezeu a fost purtătorul mesajului. Cei care au scris au acţionat ca agenţi, dar voinţele lor n-au controlat şi nici n-au interferat cu ceea ce Dumnezeu a dorit să comunice; Duhul a fost Cel care i-a mişcat. Versetele specific din Vechiul Testament cum ar fi 2 Samuel 23:2 şi Mica 3:8 indică faptul că profeţii au vorbit prin intermediul Duhului Sfânt. “Dar cu adevărat eu sunt plin de putere prin Duhul Domnului” [Mica 3:8]. “Duhul Domnului a vorbit prin mine, şi cuvântul Lui a fost pe limba mea” [2 Samuel 23:2]. Mai departe, Noul Testament atribuie anumite citate vechi-testamentale Duhului, considerat ca scriitor al acestora. Atunci când a avut o dispută cu fariseii, Domnul Isus a citat din Psalmul 110 despre care a recunoscut că a fost scris de David, dar a fost dat de Duhul [Matei 22:43]. Petru a citat din Psalmul 41 în legătură cu înlocuirea lui Iuda şi a spus că Duhul Sfânt a anunţat mai înainte acest lucru în legătură cu Iuda prin gura lui David [Fapte 1:16]. Mai târziu Petru a mai afirmat ca Psalmul 2 “a fost dat prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David” [Fapte 4:25]. Pavel, de asemenea, a citat din Vechiul Testament şi a atribuit Duhului Sfânt calitatea de Autor [Fapte 28:25, din Isaia 6:9- 10], iar autorul Evreilor a făcut acelaşi lucru în două locuri din această epistolă [Evrei 3:7; 10:15-16]. În mod clar deci, aceste referinţe nou-testamentale indică faptul că Duhul a acţionat în a transmite adevărul lui Dumnezeu în vremea Vechiului Testament. 30 Duhul Sfânt este atât Autor, cât şi Interpret al Scripturii, „oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit mânaţi de Duhul Sfânt” [2 Petru 1:21]. La sfârşitul fiecăreia dintre cele şapte scrisori adresate bisericilor din Apocalipsa 2-3, Domnul Isus a spus: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” [Apoc. 2:7,11,17,29; 3:6,13,22]. Era Duhul Sfânt Cel care i-a călăuzit pe apostoli „în tot adevărul şi le-a arătat lucrurile viitoare” [Ioan 16:13]. Asemenea afirmaţii precum „Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinţii noştri” [Fapte 28:25] şi „Duhul Sfânt a spus-o mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda” [Fapte 1:16] arată limpede angajamentul apostolilor faţă de paternitatea Duhului asupra Scripturii [Evrei 3:7; 10:15]. Efeseni 3:5 spune „care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh”. Nu numai că Duhul Sfânt este Autorul Scripturii, El este şi Interpretul/Tălmăcitorul Scripturii. Pavel s-a rugat ca Dumnezeu să dea credincioşilor din Efes „duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui” [Efeseni 1:17]. Probabil că aici este o aluzie la Duhul Sfânt, fapt sugerat în Isaia 11:2. Şi Pavel scrie că Dumnezeu ne-a dat „Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” [1 Cor. 2:12]. Duhul ia cuvintele lui Isus Cristos şi le revelează credincioşilor: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” [Ioan 16:14]. El ne învaţă „în cele învăţate prin Duhul, explicând cele spirituale prin mijloace spirituale” [1 Corinteni 2:13]. Ioan scrie în 1 Ioan 2:27 „Cât despre voi, ungerea, pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Deci, acelaşi Duh care este Autorul Cuvântului lui Dumnezeu îl şi interpretează. 2. INSUFLAREA BIBLIEI 2 Petru 1:21 spune: „Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit mânaţi de Duhul Sfânt“ (GBV). „Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului“ — Ceea ce au scris ei, nu era o culegere de idei proprii şi nici rezultatul imaginaţiei, perspicacităţii sau speculaţiei umane. „Ci“ — Acum urmează un „ci“ al contrastului. „Oamenii sfinţi“ — Nu este vorba de femei; de exemplu cărţile „Rut“ şi „Estera“ sunt despre Rut şi Estera, însă nu au fost scrise de ele. „Au vorbit [de la Dumnezeu] mânaţi de Duhul Sfânt“ — Într-un mod pe care nu-l putem înţelege pe deplin, Dumnezeu le-a transmis acestor „oameni sfinţi ai lui Dumnezeu“ exact cuvintele pe care trebuiau să le scrie. Totuşi, Dumnezeu n-a modificat şi nici n-a distrus individualitatea, stilul sau personalitatea scriitorilor. Cuvintele nu sunt omeneşti, ci, conduşi de Duhul Sfânt, aceşti oameni au vorbit de la Dumnezeu. Duhul Sfânt nu este doar Iniţiatorul, ci şi Tălmăcitorul Sfintei Scripturi. Acest verset ne învaţă răspicat despre insuflarea Cuvântului lui Dumnezeu şi despre cum anume s-a întâmplat acest lucru. Cuvântul grecesc „PHERO“ înseamnă “a purta, a duce”, indicând prin aceasta că au fost „purtaţi“, „duşi“ de puterea Duhului Sfânt, că nu au acţionat potrivit propriei voinţe, sau că şi-au exprimat propriile gânduri, ci că au exprimat ce era în mintea lui Dumnezeu prin cuvintele rostite de El. Gramatical vorbind, aceasta înseamnă că ei au fost conduşi, purtaţi în permanenţă de Duhul Sfânt (comparaţi Luca 1:70 cu Fapte 27:15,17) care este Autorul şi Iniţiatorul divin al Scripturilor. „Mânaţi“ reprezintă traducerea cuvântului „PHEROMENOI“. Luca a folosit acest cuvânt referindu-se la o corabie purtată de vânt (Fapte 27:15,17). Scriitorii umani ai Scripturii s-au aflat sub controlul Autorului divin, Duhul Sfânt. Cu toate acestea, ei au participat conştient la procesul scrierii: n-au scris după dictare (ca un robot) sau într-o stare de extaz (inconştient). Noi credem în inspiraţia verbală plenară a Cuvântului fără greşeală al lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să acceptăm fără rezerve autoritatea Scripturilor adevărului. a) INSUFLAREA VERBALĂ înseamnă că cuvintele scrise de aproximativ 40 de scriitori au fost de fapt insuflate de Dumnezeu. 2 Timotei 3:16 spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“. 1 Corinteni 2:13 spune: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt...“. Dumnezeu n-a dat o schiţă generală sau câteva idei de bază, 31 lăsându-i apoi pe scriitori să le formuleze după bunul lor plac. Cuvintele exacte care au fost scrise au fost transmise de Duhul Sfânt. b) INSUFLARE DEPLINĂ (plenară) înseamnă că toată Biblia, de la Geneza până la Apocalipsa, este în mod egal dată de Dumnezeu. Ea este Cuvântul lui Dumnezeu, 2 Timotei 3:16. Cuvântul lui Dumnezeu nu conţine nici o eroare în limba originală în care a fost scris, şi aceasta nu doar în doctrină, ci şi în istorie, ştiinţă, cronologie şi toate celelalte domenii. Noi am primit Biblia prin două procese: 1. DESCOPERIRE — Transmiterea adevărului de la Duhul Sfânt spre „oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu“. 2. INSUFLARE — Transmiterea adevărului de la scriitori spre scrierile lor. 2 Timotei 3:16 spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“. „Toată Scriptura“ — Versetul 15 se referă la Vechiul Testament, însă în versetul 16 „fiecare Scriptură“ include Vechiul şi Noul Testament. Acest verset stabileşte adevărul insuflării. Deşi numerotarea capitolelor şi versetelor din Biblia noastră nu face parte din insuflare, totuşi este interesant de notat că acesta este unul din cel mai bine cunoscute ca şi capitol 3 şi verset 16 al Scripturii, alături de cele din Maleahi, Ioan şi 1 Timotei. „Este insuflată de Dumnezeu“ — Această expresie este folosită doar aici în Noul Testament, deşi ideea reiese din multe alte pasaje. Acesta este unul din cele mai importante versete din Biblie cu privire la subiectul insuflării. El ne învaţă limpede că Scriptura este insuflarea lui Dumnezeu. Adevărata Scriptură a fost transmisă de Dumnezeu şi a luat fiinţă din chiar suflarea Lui. Biblia a fost insuflată (inspirată) de Dumnezeu, nu scriitorii. Într-un mod miraculos, Dumnezeu le-a transmis „oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu“ Cuvântul Său, lăsându-i apoi să-l scrie pentru o păstrare permanentă. Ceea ce au scris ei era Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat şi infailibil. Stilul literar individual al scriitorilor s-a păstrat neschimbat. În scrierile lor distingem personalitatea fiecăruia prin expresii, cuvinte şi un stil care le sunt specifice. Totul este dat într-un mod divin. O unitate a gândului exprimat istoric, doctrinar, tipic, profetic şi în cântec străbate întreaga Biblie. Dar cuvintele pe care leau folosit, le-au fost date întocmai de Duhul Sfânt, 1 Corinteni 2:13. Scriitorii Bibliei nu au dat propria lor interpretare lucrurilor, ci au scris mesajul care le-a fost dat de Dumnezeu, 2 Petru 1:21. Nu este adevărat să spunem că Dumnezeu doar le-a dat gânduri scriitorilor, îngăduindu-le apoi acestora să le exprime prin propriile lor cuvinte. Cuvintele exacte date în mod original de Dumnezeu oamenilor au fost insuflate de El. Să ne bucurăm de marele adevăr, că acelaşi Dumnezeu care a pus suflare de viaţă în chipul de lut al lui Adam, a insuflat şi cuvintele Scripturii. Aceste cuvinte sunt cuvintele lui Dumnezeu, desăvârşite, veşnice şi de neschimbat. Biblia este vie. Ea deţine în ea însăşi, prin Duhul Sfânt, puterea de a transmite viaţă. Doar Viaţa poate genera viaţă. „De folos“ — Deoarece Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, ea este „de folos“. În fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, există hrană spirituală. 1. „Doctrina“ — Ea îmi spune ce este corect. „Doctrină“ (învăţătură) este un cuvânt general care descrie atât actul cât şi conţinutul învăţăturii. Ea vizează împărtăşirea cunoştinţei (1 Timotei 5:17) şi subiectul întregii învăţături trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. 2. „Mustrarea“ — Ea îmi spune când nu sunt corect. Cuvântul „mustrare“ îşi are rădăcina în verbul „a mustra şi a convinge“ (vezi Tit 1:9). Când o citim, Biblia ne spune direct care sunt acele lucruri din viaţa noastră care nu Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. 3. „Îndreptarea“ — Ea îmi spune cum să devin corect. „A îndrepta“ înseamnă îndrepta ceea ce este greşit sau a repune în poziţie corectă. 32 4. „Instruirea în neprihănire“ — Ea îmi spune cum să mă ţin drept. „Instruirea“ defineşte ideea de exersare. Acest cuvânt însemna în original creşterea unui copil. Toţi credincioşii au nevoie să fie antrenaţi în neprihănire şi aceasta prin aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu ne învaţă să trăim o viaţă evlavioasă, dar Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă în detaliu lucrurile care duc la alcătuirea unei vieţi evlavioase. Ce Carte unică, minunată şi remarcabilă este Biblia! Am văzut cât de esenţial a fost ca gândurile lui Dumnezeu să fie comunicate oamenilor folosind exact cuvintele lui Dumnezeu. 8. ÎN CREDINCIOS 1. Promisiunea Duhului — În Ioan 14:16–17 Domnul Isus le-a dat discipolilor promisiunea Duhului: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi“. Uneori, fiindcă suntem credincioşi, vom fi respinşi sau neînţeleşi de lume, dar aceste cuvinte — „(El) rămâne cu voi“ şi „rămâne cu voi în veac“ — ne dau mângâiere şi mult curaj. 2. Prezenţa Duhului — Duhul Sfânt avea să fie „cu ei“ ca Mângâietor, Călăuză şi Ajutor al lor, şi „în ei“. 1 Corinteni 3:16 spune: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“ Pavel ne dă în 1 Corinteni 6:19–20 o aplicaţie foarte practică: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în Duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu“. 3. Scopul Duhului — Scopul Duhului Sfânt când a venit n-a fost să se proclame pe Sine, nici să atragă atenţia asupra Sa, ci să-i îndrepte pe oameni spre Salvator, Domnul Isus Cristos. În context, pentru aceşti ucenici Domnul Isus Cristos avea să fie obiectul credinţei lor. Citim în Ioan 16:13–14: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi“. 4. Puterea Duhului — Lucrarea Duhului Sfânt este o demonstraţie de putere. Puterea a venit odată cu venirea Duhului. Galateni oferă un studiu interesant asupra activităţilor Duhului Sfânt în viaţa credinciosului. 1. Duhul Sfânt şi privilegiul creştin - Galateni 4:6-8 Înainte de convertire, „Când eram nevârstnici eram sub robia învăţăturilor începătoare (ABCul principiilor elementare ale religiei iudaice) ale lumii“ (Galateni 4:3). După convertire, ca fii de Dumnezeu, putem să spunem împreună cu Duhul Sfânt „Ava [Abba], Tată“ (Galateni 4:6). Duhul Sfânt creează o conştienţă a calităţii de fiu, determinându-l pe credincios să I se adreseze lui Dumnezeu cu „Tată“. „Abba, Tată“ este o formă familială de adresare, care combină cuvântul aramaic cu cel grecesc care înseamnă „Tată“. „Abba“ este un cuvânt aramaic, este o formă intimă a cuvântului „Ab“, adică „tătic“. „Tată“ este un cuvânt grecesc, echivalentul lui „Abba“. Cuvântul „Abba “ este un diminutiv folosit de copiii mici, aceasta sugerând încredere deplină. Cel care este infinit de departe de noi e şi nespus de aproape. Niciun sclav nu s-ar putea adresa capului unei familii în acest mod, ci el era rezervat pentru membrii familiei. Această expresie frumoasă sugerează dragoste, intimitate, apropiere, încredere şi dependenţă. Lecţie — Credincioşi fiind, noi putem să intrăm acum în apropierea şi intimitatea acestei relaţii, iar Duhul Sfânt ne ajută şi ne întăreşte în inimă ca să-L iubim, să-L servim, să ne încredem şi să ne închinăm lui Dumnezeu. Aici, în Galateni 4:6, Duhul Sfânt strigă „Abba, Tată“. În Romani 8:15, credincioşii sunt cei care spun: „Abba, Tată“. Duhul Sfânt din ei îi împuterniceşte ca fii de Dumnezeu să strige: „Abba, Tată“. În Marcu 14:36, Domnul Isus strigă în grădina Ghetsemane: „Abba, Tată“. 33 Să observăm diferenţa importantă între a deveni copil al lui Dumnezeu şi fiu al lui Dumnezeu. Un credincios adevărat se naşte în familia lui Dumnezeu ca un copil (vezi Ioan 1:12). Dar un credincios adevărat este adoptat (plasat) în familia lui Dumnezeu ca fiu. W.E. Vine scrie: „În ce priveşte poziţia, credinciosul este copil al lui Dumnezeu; în ce priveşte starea sa, el trebuie să fie fiu al lui Dumnezeu, şi doar după ce dă dovada că este fiul lui Dumnezeu poate pretinde cu adevărat că e copilul lui Dumnezeu“. Înfiere înseamnă plasarea credincioşilor în poziţia de fii maturi, cu toate privilegiile şi responsabilităţile acelei poziţii. În Galateni 4:6 apare o referinţă la Dumnezeire — „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: «Abba», adică «Tat㻓. 2. Duhul Sfânt şi conflictul creştin - Galateni 4:28–31 În aceste versete avem o alegorie (un exemplu din istorie). Aici lui Avraam i s-au născut doi fii: 1. Ismael (născut după legile naturale, din natură) — Agar concubina; 2. Isaac (născut după promisiunea lui Dumnezeu) — Sara femeia liberă. Venirea lui Isaac în familie a creat un conflict care a determinat expulzarea fiului sclavei, Ismael. Conform Galateni 4:29: „tot aşa se întâmplă şi acum“, cel ce se naşte din natura păcătoasă îl persecută pe cel ce se naşte din Duh. În calitate de credincioşi, „noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode“ (Galateni 4:31). Lecţie — Isaac a fost batjocorit de Ismael. Cei născuţi în mod natural s-au purtat totdeauna în felul acesta cu cei născuţi din Duh. Fiind credincioşi, ne putem aştepta la persecuţie, vezi versetul 29: „Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum“. 3. Duhul Sfânt şi călăuzirea creştină - Galateni 5:18 „Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul nu sunteţi sub Lege“. Fiindcă suntem credincioşi, noi trebuie să fim călăuziţi de Duh, nu de voia noastră. Voia eului nostru poate produce doar sclavie şi lipsă de rod. Să observăm două expresii folosite cu privire la credincioşi în Galateni 5: 1. Galateni 5:16, „Umblaţi... în Duhul“ — umblare; 2. Galateni 5:18, „Fiţi călăuziţi de Duhul“ — călăuzire. În Galateni 5:16 este pus în contrast Duhul cu natura păcătoasă. În Galateni 5:18 este pus în contrast Duhul cu Legea. Să observăm că versetul 16 apare înaintea versetului 18. Trebuie să „umblăm în Duh“ şi să fim „călăuziţi de Duh“. Duhul Sfânt călăuzeşte, iar noi umblăm pe calea marcată de El. Care sunt rezultatele practice ale acestui lucru? Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, trăirea unei vieţi pentru gloria lui Dumnezeu, refuzarea faptelor naturii păcătoase (Galateni 5:19–21) şi cultivarea rodului în nouă părţi al Duhului. Din acest fel de viaţă vor decurge binecuvântări pentru alţii. În Galateni 5:16, cuvântul „umblaţi“ indică un scop al inimii, o determinare de a urma călăuzirea Duhului. De ce este nevoie de aceasta? Versetul 17 apare între versetele 16 şi 18. În versetul 17 citim despre unul dintre cei trei duşmani ai credinciosului, „carnea“ (vechea natură păcătoasă). Carnea [gr. sarx] caută în mod activ să ne oprească să trăim această viaţă nouă în Cristos. Lecţie — De aceea trebuie să luăm o hotărâre categorică în a refuza „carnea“, adică natura păcătoasă, şi a fi „cârmuiţi de Duhul“. Citim în Galateni 5:25: „Dacă („din moment ce“) trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul“. Fiindcă avem viaţă prin Duh, trebuie să-I dăm voie Duhului să ne călăuzească pas cu pas. Aici în Galateni 5:25 cuvântul „umblăm“ înseamnă „a păşi în linie“ sau „a umbla în rând cu“, avându-se în vedere relaţia noastră cu alţi oameni. Trebuie să păstrăm pasul unii cu alţii. Cum putem face acest lucru? Aceasta se poate realiza prin supunerea umilă Duhului Sfânt. Dacă umblăm în Duh, relaţiile noastre unii cu alţii vor fi armonioase, iar adunarea se va caracteriza prin unitate. Dacă „umblăm în Duh“ în viaţa noastră particulară (versetul 16), atunci vom fi în pas cu tovarăşii noştri de credinţă. Aceasta ar trebui să fie experienţa noastră normală în viaţă. 4. Duhul Sfânt şi rodul creştin - Galateni 5:22–23 Aceste două versete ne prezintă rodul în nouă părţi al Duhului: 34 Dragoste, bucurie, pace — calităţi care aparţin Dumnezeirii. Răbdare, bunătate, facere de bine — calităţi puse în lumină în relaţia cu alţii. Credincioşie [Fidelitate], blândeţe, înfrânare a poftelor — calităţi evidente în relaţia cu noi înşine. Aceste nouă calităţi minunate (virtuţi) au fost văzute desăvârşit în viaţa şi caracterul Domnului nostru Isus Cristos. Ce contrast între versetele 19–21 (faptele cărnii) şi versetele 22–23 (rodul Duhului)! Să observăm ceva foarte important: În versetul 19 citim cuvântul plural „fapte“, indicând conflict şi dezbinare, energia şi activitatea omului. În versetul 22 citim cuvântul singular „rod“, denotând armonie şi unitate, produsul unei puteri lăuntrice (Duhul Sfânt). 5. Duhul Sfânt şi slujirea creştină - Galateni 6:8 „Cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţă veşnică“. Credincioşii au ocazia să „semene în Duh“ şi să secere răsplata. Principiul semănatului şi seceratului este clar expus pe parcursul Bibliei. Citim în Osea 8:7: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună“. Galateni 6:7 spune: „Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. Să ne uităm la contextul din Galateni 6:1–2: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă [adică „duceţi, susţineţi, împărtăşiţi-vă“) sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Cristos“. În acest exemplu, credincioşii care sunt spirituali şi cu gânduri spirituale au ocazia să-l „învioreze în blândeţe“ pe credinciosul „căzut în greşeală“. Aceasta este o lucrare foarte importantă, lucrarea de recuperare, de reabilitare. Dumnezeul nostru este marele Dumnezeu al recuperării. David a scris în Psalmul 23:3: „Îmi înviorează sufletul“. Cuvântul „reabilitare“ înseamnă „a drege, a repara“, ca în Matei 4:21 şi Marcu 1:19: „Îşi dregeau mrejile“. Nouă ni se cere să dregem stricăciunea provocată fratelui nostru de păcatul său şi să-l facem din nou pe deplin operaţional. Acelaşi cuvânt grecesc este tradus „uniţi în chip desăvârşit“ în 1 Corinteni 1:10. De aceea, ceea ce a fost distrus trebuie acum refăcut. Îl putem ajuta să ajungă înapoi la comuniunea cu Dumnezeu şi cu tovarăşii săi de credinţă. Cuvântul este folosit în sens medical în sensul de a reaşeza la loc un os rupt/dislocat, subliniind nevoia credincioşilor spirituali de a lucra cu pricepere şi delicateţe ca să dreagă stricăciunea cu cât mai puţină durere posibilă. 1. Reabilitarea celor care au căzut [versetul 1]. 2. Ajutarea altora să-şi poarte sarcinile [versetul 2]. 3. Îngrijirea de nevoile lucrătorilor deplin consacraţi lui Dumnezeu [versetul 6]. 4. Facerea de bine „la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă“ [versetul 10
sursa: https://danuberiverministries.ro/