Categorie: Doctrine crestine
„Concepția creștină a susținut totdeauna că revelația lui Dumnezeu are o întrupare scrisă, și că Scripturile sunt o astfel de întrupare” (H.C.Thiessen).
Ce este Biblia?
Biblia (gr. „Biblos” = „Carte”) este Cartea prin care Dumnezeu Se face de cunoscut omenirii – pe Sine și voia Sa.
Spre deosebire de revelația generală (prin natură), Biblia este revelația specială a lui Dumnezeu, dată de El prin oameni și pentru oameni. Este vorbirea lui Dumnezeu (Evr.1.1-2), este Cuvântul Său transmis prin suflarea Lui ( 2 Tim.3.16); de aceea Biblia constituie singura înregistrare scrisă, inspirată și infailibilă, care are autoritate supremă în materie de credință și de trăire creștină.
Ce conținut are Biblia?
Biblia conține 66 de cărți canonice, scrise de vreo 40 de scriitori, într-un interval de aproape 1.500 de ani. Această colecție își grupează cărțile în două diviziuni principale: Vechiul Testament (39 de cărți) și Noul Testament (27 de cărți).
Termenul „testament” poate fi înlocuit cu „legământ”, pentru că Biblia conține legămintele lui Dumnezeu făcute cu oamenii: Vechiul Legământ făcut cu Israel la Muntele Sinai (Ex.19.1-9) și Noul Legământ, profețit de Ieremia (31.31-34), devenit efectiv odată cu moartea și învierea Domnului Isus (Lc.22.20; Evr.9.15).
Tema centrală a Bibliei este Domnul Isus Christos, Mântuitorul promis de Dumnezeu încă din Eden (Gen.3.15). Vechiul Testament descrie lucrarea Sa de ispășire prin profeții (Is.53) și prin tipologii (jertfele levitice). Noul Testament prezintă realizarea ispășirii (Evangheliile), aplicarea ei (Faptele Apostolilor), explicarea ei (Epistolele) și terminarea ei (Apocalipsa).
Inspiratia Bibliei
„Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…”(2 Tim.3.16).
„Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).
Ce se înțelege prin inspirație?
În termeni biblici, „inspirație” înseamnă a vorbi „însuflat de Dumnezeu” sau „mânat de Duhul Sfânt”. Inspirația se referă la acțiunea de supraveghere a lui Dumnezeu asupra scriitorilor Bibliei, acțiune care a asigurat acuratețea înregistrării fără greșeală a adevărului revelat lor (1 Cor.2.13; 2 Pet.1.21; 2 Tim.3.16).
„Inspirația divină este acțiunea prin care Duhul Sfânt a dat anumitor oameni capacitatea de a primi revelația specială a lui Dumnezeu și de a o comunica sau scrie în limbile lor și cu stilurile lor, fără eroare sau omisiune, ca fiind cuvintele exacte ale lui Dumnezeu” (F.H. Barackman).
Inspirația presupune câteva elemente importante:
· elementul divin: Duhul Sfânt care a influențat mintea scriitorilor, asigurând acuratețea înregistrării adevărului revelat lor
· elementul uman: scriitorii au scris potrivit stilului și personalității lor, alegând cuvintele intenționate de Duhul Sfânt
· manuscrisele originale: conțin înregistrarea fără greșeală a adevărului revelat
Care sunt principalele teorii false despre inspirația Bibliei?
Dintre teoriile false cu privire la inspirația Bibliei, amintim:
1) Teoria inspirației naturale – susține că inspirația este o formă superioară de perspicacitate din partea omului natural; scriitorii Bibliei au fost genii care nu au avut nevoie de un ajutor supranatural.
Obiecție: Dacă Biblia este o carte de inspirație umană, de ce nu poate fi înțeleasă de omul natural (1 Cor.2.12)?
2) Teoria inspirației parțiale – susține că Biblia este inspirată în intenția ei (de a arăta oamenilor mântuirea), dar nu și în întregul ei conținut. Adică, scriitorii ei au fost inspirați în materie de credință, dar nu și de istorie sau de știință.
Obiecție: Atunci, cine are ultimul cuvânt în a selecta adevărul de eroare? Biblia nu doar conține Cuvântul lui Dumnezeu, ci ea este Cuvântul lui Dumnezeu!
3) Teoria inspirației universale (mistice) – susține că scriitorii Bibliei au fost inspirați în același mod în care sunt inspirați toți oamenii plini de Duhul Sfânt, când scriu o carte sau când rostesc o predică.
Obiecție: Ca lucrare specială a Duhului Sfânt, în și prin anumiți oameni aleși să scrie Biblia, inspirația s-a încheiat odată cu scrierea Apocalipsei.
4) Teoria inspirației conceptelor – susține că Duhul Sfânt a transmis scriitorilor Bibliei doar ideile revelației, lăsând în seama lor exprimarea revelației în cuvinte.
Obiecție: În acest caz, Biblia ar fi un produs uman, supus erorii. Ideile pot fi
concepute și comunicate numai prin cuvinte, și inspirația se extinde asupra
fiecărui cuvânt și asupra formei gramaticale a fiecărui cuvânt din Scriptură.
5) Teoria inspirației mecanice (prin dictare) – susține că fiecare cuvânt al Bibliei a fost dictat de Dumnezeu, iar scriitorii au consemnat aceste cuvinte în Biblie, ca niște stenografi.
Obiecție: Stilul diferit al scriitorilor, precum și faptul că dictarea nu exclude
eroarea în auzire sau în redare, contrazic această teorie. Puținele porțiuni din
Biblie care au fost dictate sunt excepția, și nu regula.
Care este concepția corectă despre inspirația Bibliei?
Singura concepție corectă despre inspirația Bibliei este cea a inspirației plenare verbale. Prin inspirație plenară înțelegem inspirația deplină și fără restricții, a Bibliei în totalitatea ei și a fiecărei părți a celor 66 de cărți canonice ale Bibliei. Prin inspirație verbală înțelegem inspirația extinsă asupra fiecărui cuvânt și asupra formei gramaticale a fiecărui cuvânt din Bibliei.
Inspirația privește doar manuscrisele originale ale Bibliei. Copiile și traducerile pot conține anumite erori. „Deși noi nu avem la dispoziție nici un manuscris original, numărul cuvintelor care sunt îndoielnice este foarte mic, și nici o doctrină nu este afectată de această situație” (H.C.Thiessen).
Ce relație există între revelație, iluminare și inspirația Bibliei?
Scriitorii Bibliei au primit de la Dumnezeu adevărurile divine prin revelație, și le-au scris prin inspirație, iar cititorii pot pricepe aceste adevăruri prin iluminare. Revelația se referă la recepția adevărului de către scriitorii biblici, inspirația la înregistrarea adevărului de către scriitorii biblici, iar iluminarea la percepția adevărului de către cititorii Bibliei aflați într-o relație corectă cu Dumnezeu.
Autoritatea Bibliei
Ce se înțelege prin autoritatea Bibliei?
Autoritatea Bibliei este „proprietatea prin care Scriptura pretinde credință în toate afirmațiile ei și supunere față de aceste afirmații” (F.H.Barackman).
Ca expresie a voii lui Dumnezeu, Biblia are dreptul suprem de a impune credința și acțiunea – adică ce trebuie să credem și cum trebuie să trăim.
„Biblia are aceeași autoritate pe care s-ar aștepta Dumnezeu să I-o recunoaștem în cazul în care ne-ar vorbi El în Persoană” (M.J.Erickson).
Prin ce se caracterizează autoritatea Bibliei?
Autoritatea Bibliei are câteva distinctive clare:
· Este de proveniență divină. Biblia nu face uz de autoritatea în materie de adevăr a scriitorilor ei umani, în virtutea cunoștințelor lor. Autoritatea Bibliei derivă numai și numai din Dumnezeu. „Așa vorbește Domnul” – Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu – conferă Bibliei autoritatea de a porunci tuturor oamenilor (mântuiți și nemântuiți) supunere totală față de voia Lui.
· Este recunoscută de Domnul Isus și de apostoli. Deși Domnul Isus a deținut toată autoritatea (Mat. 28.18), ca Unul „născut din femeie, născut sub Lege” (Gal.4.4), El S-a supus autorității Vechiului Testament (Mat.5.17;26.52-56; Lc.18.31-33). La fel și apostolii (2 Tim.3.16; Fapte 2.14-36; Rom.3.9-22; 1 Tes.2.13; 2 Pet.3.2).
· Se impune în toate domeniile. Nu numai în materie de credință și de conduită, ci și în materie de istorie, de știință etc. Atunci când afirmă ceva, putem fi siguri că Biblia afirmă adevărul deplin, cu toată autoritatea.
· Este finală. Acum și aici, nici o altă autoritate nu poate sta alături sau în locul autorității Bibliei. Autoritatea Bibliei nu se supune judecății umane. Iar la Marea Judecată finală, Dumnezeu va confirma autoritatea Bibliei (Rom.2.16).
Canonicitatea Bibliei
Ce se înțelege prin canonicitatea Bibliei?
În l. greacă, „kanon” înseamnă trestie, nuia sau riglă de măsurat, etalon. În N.T., termenul este tradus prin „dreptar” (Gal.6.16) sau „măsură” (2 Cor.10.13-16). În sens consacrat, termenul „canon” desemnează: (a) criteriile de includere a unei scrieri în Biblie și (b) colectia de cărți incluse în Biblie.
„Canonicitatea se referă la dreptul oricărei cărți de a fi acceptată ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu” (F.H.Barackman). Faptic, acest drept și-l confirmă doar „acele cărți care au fost evaluate, găsite satisfăcătoare și aprobate ca fiind inspirate de Dumnezeu” (H.C.Thiessen).
Care sunt testele canonicității unei cărți?
Lista celor 66 de cărți canonice a fost încheiată în urma impunerii unor teste severe tuturor cărților care aveau pretenția de a fi Cuvântul lui Dumnezeu. Testele nu au menirea de a acorda canonicitate, ci de a separa cărțile canonice de cele pretinse.
F.H. Barackman enumeră următoarele teste:
· Testul de stabilire a inspirației divine: Pretinde cartea a fi inspirată divin? Este ea inspirată?
· Testul de stabilire a scriitorului uman: Este cartea scrisă, editată sau confirmată de un agent acreditat al lui Dumnezeu, cum ar fi un profet, Domnul Isus Hristos sau unul dintre apostolii Săi? Dacă nu, atunci scriitorul a avut darul profeției (ex. David, Daniel), sau este vorba de o revelație făcută unui profet sau apostol (ex. Marcu, Luca), fapt care ridică acea carte la nivelul scrierilor acestora?
· Testul de stabilire a autenticității: Existența cărții poate fi urmărită până la momentul sau scriitorul de la care pretinde a proveni? Ne referim la producerea manuscrisului respectivei cărți. Conținutul cărții este în armonie cu perioada istorică descrisă sau cu cea în timpul căreia este scrisă? Ne referim la istoricitatea cărții. Descoperirile arheologice au făcut posibilă cunoașterea culturilor și evenimentelor istorice din timpurile biblice și au arătat în repetate rânduri că acestea sunt în armonie cu relatările Bibliei.
· Testul de stabilire a veridicității: Faptele prezentate în carte sunt adevărate? Este de remarcat că scriitorii Bibliei nu au recurs la opiniile filozofice și științifice false ale vremii lor, dar au folosit uneori expresii populare universal înțelese (cf. Is.11.12).
· Testul mărturiei: Au recunoscut evreii și/sau Biserica Creștină cartea drept Cuvântul lui Dumnezeu? Aduce Duhul Sfânt mărturie cititorului născut din nou că respectiva carte este Cuvântul Lui?
· Testul de stabilire a autorității: Cere respectiva scriere cu autoritate credință și ascultare față de declarațiile ei? Sintagma „așa vorbește Domnul” și alte expresii asemănătoare apar de circa 3.800 de ori în Vechiul Testament.
· Testul armonizării: Din punct de vedere doctrinar, se armonizează cartea cu învățăturile cuprinse în cărțile canonice? Deși în Biblie se remarcă o progresie în revelarea doctrinei, totuși nu există contradicții.
· Testul împlinirii. Există în istorie sau în cărțile canonice cunoscute vreo dovadă în sensul împlinirii promisiunilor sau predicțiilor respectivei cărți?
· Testul perenității: Redă respectiva carte mesajul lui Dumnezeu pentru fiecare generație a poporului lui Dumnezeu într-o manieră vie și plină de prospețime (cf. 1 Pet.1.23-25)?
· Testul spiritualității: Este conținutul cărții de o așa natură spirituală încât să fie în armonie cu demnitatea și maiestatea lui Dumnezeu?
Cum s-a format canonul Bibliei?
În general, cărțile Vechiului Testament primeau recunoaștere din partea evreilor ca fiind inspirate divin imediat ce poporul recunoștea că scriitorii vorbeau de la Dumnezeu. Totuși, se poate considera că decizia luată în anul 90 d.Chr., la Jamnia, de către o școală rabinică, constituie recunoașterea oficială a canonului Vechiului Testament, compus din cele 39 de cărți recunoscute și de către creștinii conserevatori. Cărțile apocrife ale VT au fost acceptate ca deutero-canonice, la Sinodul din Trent (1546), doar de către Biserica Catolică.
Procesul recunoașterii și colectării cărților Noului Testament a început încă din vremea apostolilor (1 Tim. 5.18; 2 Pet. 3.15-16), dar s-a încheiat în sec. al IV-lea d.Chr., când conciliile de la Laodiceea (363), Hippo (393) și Cartagina (397) au hotărât că doar cele 39 de cărți ale VT și 27 de cărți ale NT sunt canonice și trebuie citite în biserici.
sursa: https://limanuribune.wordpress.com/
