Categorie: Doctrine crestine
Doctrina despre Domnul Isus Christos include atât studiul Persoanei Sale (Christologie), cât și al lucrării Sale (Soteriologie).
Ce se înțelege prin preexistența Domnului Isus Christos?
Preexistența Domnului Isus se referă la faptul că El a existat înainte de nașterea (existența) Sa în trup uman (Ioan 1.1; 8.58). În sens teologic, preexistența nu trebuie confundată cu eternitatea. Dumnezeu este etern: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au existat dintotdeauna, înainte de Creație și înainte de timp. Dar numai Fiul are preexistență, deoarece numai El S-a născut în trup uman (existând și înainte, și după nașterea Sa).
Ce importanță are preexistența Domnului Isus?
Faptul preexistenței Domnului Isus susține:
· eternitatea Sa – dacă El a venit în existență la nașterea Sa din fecioara Maria, atunci nu este etern
· divinitatea Sa – dacă nu a existat înainte de nașterea Sa, atunci nu este de aceeași esență cu Tatăl, întrucât Tatăl este etern
Ce dovezi biblice susțin preexistența Domnului Isus?
Preexistența Domnului Isus este susținută de numeroase dovezi biblice:
· El este de origine cerească (Ioan 3.13, 31)
· El a participat la Creație (Ioan 1.13; Col. 1.16; Evr. 1.2)
· El are aceeași natură și atribute ca Tatăl (Ioan 10.30; 17.5; Fil. 2.6; Col. 2.9)
· El a existat înainte de alți oameni ce s-au născut înainte de nașterea Sa din fecioara Maria (Ioan 8.56-58; In. 1.15,30)
Ce se înțelege prin existența eternă a Domnului Isus Christos?
„Existența eternă înseamnă nu doar că Christos a existat înainte de nașterea Sa, ori chiar înainte de Creație, ci că El a existat întotdeauna în mod etern” (C.C. Ryrie).
Sinodul de la Niceea (325) a condamnat învățăturile lui Arie (256-336), episcop din Alexandria Egiptului, care susținea că Fiul a fost preexistent, dar nu a avut existență eternă, ci a avut un început. În prezent, martorii lui Iehova neagă existența eternă a lui Christos.
Ce importanță are existența eternă a lui Christos?
Existența eternă a Domnului Isus susține:
· divinitatea Sa – dacă Christos nu este etern, nu poate fi de esență divină
· Trinitatea – dacă Christos nu este de esență divină, nu există Trinitate
Ce dovezi biblice susțin existența eternă a Domnului Isus Christos?
Existența eternă a Domnului Isus este susținută de numeroase dovezi biblice explicite și implicite:
Dovezi explicite:
· Existența Sa este veșnică (Mica 5.2; Is. 9.6; Col. 1.17)
· El este reprezentarea exactă a naturii (esenței) lui Dumnezeu (Evr. 1.3)
· El este Logosul etern (In. 1.1)
· Expresia „Eu sunt” este o declarație a eternității Sale (In. 8.58, cf. Ex. 3.14) etc.
Dovezi implicite:
· originea Sa cerească (In. 3.13; 6.38)
· lucrarea Sa de co-Creator (In. 1.3; 1 Cor. 8.6)
· titlurile Sale : Iahve (In. 12.41), Adonai (Mat. 22.44; Ps. 110.1)
· teofaniile (Gen. 18; Jud. 6.11,14) etc.
Ce se înțelege prin întruparea Domnului Isus?
Întruparea Domnului Isus se referă la evenimentul istoric prin care a doua Persoană eternă a Trinității a luat asupra Sa o natură umană, prin nașterea Sa din fecioara Maria (In. 1.14; Fil. 2.7-8; 1 Tim. 3.6). Termenul „întrupare” se compune din două cuvinte care apar în Biblie: „în” și „trup” (In. 1.14; 1 In. 4.2; 2 In. 7).
Prin întrupare, Domnul Isus a rămas același Dumnezeu din eternitate, dar a devenit în același timp „cu adevărat uman, fără păcat, într-o singură Persoană pentru totdeauna” (P. Enns).
Cum s-a realizat întruparea Domnului Isus?
Domnul Isus „S-a întrupat dela Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om” (Crezul Niceo-Constantinopolitan), potrivit înștiințărilor divine (Mat. 1.20-21; Lc. 1.35).
Faptul generării divine a Pruncului, precum și nașterea Sa din fecioară, ca mijloc al întrupării, constituie o doctrină creștină esențială, indicând unicitatea Persoanei Domnului Isus, precum și nașterea Sa fără păcat.
Ce scop are întruparea Domnului Isus?
Întruparea Domnului Isus are un scop multiplu:
· ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu într-un mod vizibil, personal, adevărat (In. 1.18; 6.46; 14.7-11)
· ca să ne ofere un model de trăire creștină (1 Pet. 2.21; 1 In. 2.6)
· ca să Se poată aduce drept jertfă înlocuitoare pentru păcătoși (Evr. 10.1-10)
· ca să poată împlini legământul davidic (Lc. 1.31-33)
· ca să nimicească lucrările diavolului (1 In. 3.8)
· ca să poată fi un Mare preot milos (Evr. 4.14-16)
· ca să poată fi un Judecător drept (In. 5.22-27) etc.
Cum poate fi descrisă Persoana lui Christos cel întrupat?
Potrivit formulării Sinodului IV ecumenic de la Calcedon (451), Persoana Christosului întrupat poate fi descrisă ca însumând o natură divină completă și o natură umană perfectă, unite fără amestecare, schimbare, divizare sau separare într-o singură Persoană pentru eternitate. Aici, prin „natură” înțelegem nu o entitate materială sinonimă cu „substanța”, ci un „complex de atribute” (J.O. Buswell).
Ca Persoană divino-umană, Domnul Isus nu a fost „parțial Dumnezeu și parțial om, ci a fost sută la sută Dumnezeu și, în același timp, sută la sută om. Aceasta înseamnă că El deținea un set complet de calități divine și un set complet de calități umane în aceeași Persoană, în așa fel încât acestea nu se stânjeneau unele pe altele” (S. Horton).
În ce constă dumnezeirea completă a Christosului întrupat?
Dumnezeirea completă a Domnului Isus Christos constă în aceea că:
a) El posedă atributele esențiale ale naturii divine:
· eternitate (In. 8.58; 17.5)
· omniprezență (Mat. 18.20; 28.20)
· omnisciență (Mat. 16.21; Lc. 6.8; 11.17; In. 4.29)
· omnipotență (Mat. 28.20; Mc. 5.11-15; In. 11.38-44)
· imuabilitate (Evr. 13.8; Iac. 1.17)
· existență de Sine (In. 1.4; 14.6)
b) El posedă nume consacrate divinității:
· Dumnezeu (Ps. 45.6-7; Evr. 1.8; In. 20.28; Tit 2.13)
· Domn (Mt. 22.44; Rom. 10.9,13; Evr. 1.10; Apoc. 19.16)
· Fiul lui Dumnezeu (In. 5.18-19,25; 10.36; Mat. 26.63-64)
c) El face lucrări tipice divinității:
· participă la Creație (In. 1.3; Col. 1.16)
· susține Creația (Col. 1.17; Evr. 1.3)
· iartă păcatele oamenilor (Mc. 2.1-12; cf. Is. 43.25)
· dă viață spirituală (In. 5.21)
· învie pe cei morți (In. 11.43)
· va judeca pe toți oamenii (In. 5.22-27)
· acceptă închinarea (In. 5.23; 9.38; Mat. 2.2,11; 14.33; 21.16; 28.9; 2 Cor. 13.14; 2 Tim. 4.8; Fil. 2.10) etc.
d) El a afirmat că este Dumnezeu (In. 10.30-33; 14.9).
În ce constă umanitatea perfectă a Domnului Isus?
Umanitatea perfectă a Domnului Isus constă în aceea că:
a) El a avut un trup uman perfect:
· a avut un trup uman real, din carne și sânge (deși conceput supranatural)
· a crescut și s-a dezvoltat normal: mental, fizic, spiritual și social (Lc. 2.52; Mat. 13.55)
b) El a avut un suflet și un duh uman:
· natura Sa umană a fost completă, incluzând atât trupul, cât și sufletul și duhul omenesc (Mat. 26.38, Lc. 23.46; In. 11.33; 12.27; 13.21; 19.30)
c) El a avut caracteristicile unei persoane umane:
· I-a fost foame (Mat. 4.2) și sete (In. 4.7; 19.28)
· a obosit și s-a odihnit (In. 4.6)
· a trăit emoții umane (In. 11.34-35 Mat. 9.36; 23.37; Lc. 19.41)
· a suferit durerea fizică (In. 19.1,18)
· a fost ispitit (Evr. 4.15) etc.
d) El a purtat nume umane:
· a purtat numele de Isus (Mat. 1.21), fiul lui David (Mat. 1.1)
· a fost considerat „fiu al omului” (titlu folosit de peste 80 de ori!)
· a fost numit „al doilea Adam” (1 Cor. 15.45-47)
· a fost numit „om” (In. 8.40; 1 Tim. 2.5)
Ce fel de conștiință de Sine a avut Christosul întrupat?
Persoana divino-umană a Christosului întrupat a avut, în același timp, conștiința de Sine în ce privește divinitatea Sa, cât și în ce privește umanitatea Sa. Altfel spus, Domnul Isus a fost întotdeauna conștient de divinitatea Sa, și a trăit pe pământ conștient și de umanitatea Sa.
Ce fel de voință a avut Christosul întrupat?
Dacă Christosul întrupat a avut una sau două voințe, depinde de sensul termenului „voință”:
· „complex comportamental” (Buswell) – Christos a avut atât un tipar comportamental divin, cât și unul uman desăvârșit – deci a avut două voințe
· „rezultatul deciziei morale” (Walvoord) – Christos a luat, în orice situație, o singură decizie morală – deci a avut o singură voință
Conciliul de la Calcedon (451), a afirmat că există un singur Christos, în două naturi, unite într-o singură Persoană, cu două voințe (în sensul lui Buswell).
Ce se înțelege prin dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos?
Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus Christos (kenoza) se referă la limitarea de Sine pe care a acceptat-o benevol pentru a Se întrupa (Fil. 2.5-11).
C.C. Ryrie dă următoarea definiție: „În kenosis, Christos S-a dezbrăcat pe Sine, cu păstrarea și utilizarea statutului Său în cadrul Dumnezeirii, și a luat asupra Sa o natură umană ca să poată muri”
Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus nu înseamnă că:
· Christos a renunțat la toate sau la unele dintre atributele Sale divine. Dacă El ar fi renunțat la vreunul dintre atributele Sale divine, ar fi încetat să mai fie Dumnezeu în timpul vieții Sale pământești. Or El a declarat și a demonstrat că este Dumnezeu (Ioan 3.13; 10.30; Lc. 5.20-24 etc.).
· Christos a apărut ca un om, ascunzându-Și divinitatea. Dacă El S-ar fi deghizat, ar fi mințit când a spus: „cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (In. 14.9).
Dezbrăcarea de Sine a Domnului Isus înseamnă că:
· Christos a renunțat doar la exercitarea independentă a anumitor atribute relative sau netransmisibile (omniprezent, omniscient, omniprezent etc.). Termenul „independentă” explică limitarea din Mat. 24.36, dar și cazurile speciale de exercitare a atributelor Sale relative. Cât despre atributele absolute sau transmisibile (perfect, sfânt, drept, îndurător, adevărat etc.), El nu a renunțat niciodată la exercitarea lor.
· Christos a luat asupra Sa încă o natură. Kenoza a însemnat și o adunare: la natura Sa divină Și-a adăugat o natură umană, ca El să poată muri.
Ce înseamnă că Christosul întrupat este fără păcat?
Domnul Isus a devenit om, fără a deveni părtaș păcatului (2 Cor. 5.21; Evr. 4.15; 7.26-27; 1 Pet. 1.19; 2.22; 1 In. 3.3,5 etc.).
Domnul Isus a trăit limitările naturii umane nepăcătoase (foame, sete, oboseală etc.), precum și experiența ispitelor (Evr. 4.15), dar El n-a făcut niciodată ceva care să contravină Legii mozaice sau gloriei lui Dumnezeu sau care nu placă lui Dumnezeu (Mat. 5.17; In. 8.29; Lc. 3.22).
Christosul întrupat ar fi putut păcătui?
Această întrebare a generat o serioasă dispută teologică, cu argumente de ambele părți:
· Christos nu ar fi putut păcătui (a fost impecabil). Chiar dacă natura Sa umană ar fi putut păcătui, unirea celor două naturi într-o singură Persoană a anulat posibilitatea de a păcătui. Această opinie este preferată de calviniști.
· Christos ar fi putut păcătui (a fost pecabil). Pentru a fi reală și cu sens, ispitirea Sa trebuie să fi implicat posibilitatea de a păcătui. Această opinie este preferată de arminieni.
Noi suntem de acord cu W.G.T. Shedd, care conclude: „În consecință, Christos, deși avea o natură umană pecabilă în constituția Sa, a fost o Persoană impecabilă. Impecabilitatea caracterizează pe Omul-Dumnezeu în totalitatea Lui, în vreme ce pecabilitatea este o proprietate a naturii Sale umane”.
De ce a trebuit să moară Domnul Isus?
Domnul Isus a trebuit să moară pentru a asigura mântuirea omului.
Omul are:
· păcate personale, pentru care trebuie să plătească cu moartea
· natură decăzută, care nu poate face ceva pentru a câștiga favoarea mântuitoare a lui Dumnezeu.
De aceea Dumnezeu i-a oferit un Mântuitor, în persoana Domnului Isus, Omul-Dumnezeu, Care:
· a putut muri pentru păcatele oamenilor, întrucât El nu a avut păcat
· a putut câștiga favoarea mântuitoare a lui Dumnezeu, prin jerfta Sa în locul oamenilor, întrucât El a avut o natură umană perfectă
Ce rezultate are Învierea Domnului Isus?
Învierea Domnului Isus a asigurat:
· Prototipul unui nou trup.
Trupul de înviere al Domnului Isus:
– a fost cel dintâi trup înviat în condiție nemuritoare, cerească (Col. 1.18; Apoc. 1.5).
– a avut legătură cu trupul pământesc (a putut fi recunoscut, In. 20.20; purta cicatricele rănilor, In. 20.25-29; Apoc. 5.6)
– nu a fost doar manifestarea unui spirit (Lc. 24.38-39), ci a fost un trup real: deși nu avea nevoie, a mâncat (Lc. 24.43) și a suflat peste ucenici (In. 20.22)
– nu a fost supus limitărilor trupului pământesc: a intrat prin uși încuiate (Lc. 24.36; In. 20.19), a apărut și a dispărut după cum voia (Lc. 24.15), nu a avut necesități fizice ca somn, hrană etc.
– S-a înălțat la cer și a fost glorificat, urmând să revină cu el la a doua Sa venire (Fapte 1.9-11; 1 Tim. 3.16; Apoc. 1.12-17)
Trupurile de înviere ale credincioșilor:
– vor fi de o condiție asemănătoare cu a trupului înviat al Domnului Isus: (Ioan 3.2)
– nu vor fi o reconstituire a trupurilor depuse în mormânt, dar vor păstra o legătură cu acestea (1 Cor. 15.35-41)
· Veridicitatea afirmațiilor Sale.
Învierea Sa a dovedit că El este cu adevărat:
– Fiul lui Dumnezeu (Rom. 1.4)
– Profetul (Mat. 28.6)
– Domn și Mesia (Fapte 2.36) etc.
· Baza slujbelor Sale ulterioare.
Învierea și Înălțarea au făcut posibile lucrarea Sa cerească ulterioară:
În prezent:
– El este Cap al Bisericii (Efes. 1.20-23)
– El este Preot al poporului Său (Evr. 2.18; 4.14-16)
– El ne pregătește un loc în cer (In. 14.1-3)
În viitor:
– El va învia morții (In. 5.28; 1 Tes. 4.13-18)
– El va judeca pe toți oamenii (In. 5.22,27), credincioși (1 Cor. 3.11-15; 2 Cor. 5.10) și necredincioși (Apoc. 20.11-15)
– El va domni ca Rege al Regilor peste lumea aceasta (Apoc. 19.15)
Ce semnificație are Înălțarea Domnului Isus?
Învierea Domnului Isus a marcat sfârșitul perioadei de umilire și intrarea în starea glorificată. Totuși, până la Înălțare, El a fost văzut cu un trup supus unei limitări în manifestarea slavei.
Prin Înălțare, Domnul Isus:
· a reintrat în slava cerească, putând fi văzut cu un trup glorificat pe deplin (Fapte 7.55-56; Apoc. 1.10-18)
· a început lucrarea Sa prezentă și viitoare (Evr. 8.1-2; 9.24).
sursa: https://limanuribune.wordpress.com/