Categoria: Doctrina biblica
„Dumnezeu vorbeste insa cand intr-un fel, cand in altul, dar omul nu ia seama.”
( Iov 33, 14 )
Probabil ca multi cititori ai Bibliei, parcurgand cartile Pentateuhului cu numeroasele lor instructiuni cu privire la constructia Sanctuarului si diferitele slujbe tinute in spatiul sau sacru, se intreaba: Care este rostul prezentei Sanctuarului in viata spirituala a poporului lui Dumnezeu si ce loc ocupa el in derularea Planului de Mantuire?
Desigur, Sanctuarul din vechime a reprezentat centrul inchinarii poporului Israel inaintea viului si adevaratului Dumnezeu. Tot in acel spatiu dedicat inchinarii era rezolvata, cel putin temporar, problema pacatului, pana cand venirea adevaratului Miel al lui Dumnezeu urma sa rezolve aceasta problema definitiv si complet.
Insa dincolo de aceste roluri pe care Sanctuarul din vechime l-a avut in viata spirituala a poporului lui Dumnezeu, el a fost si un veritabil manual ceresc prin care Autorul sau a dorit sa-i invete pe oameni lucruri esentiale cu privire la mantuire.
De altfel, Sanctuarul nu este singurul manual ceresc oferit omenirii. Creatorul ne-a lasat alte doua resurse importante pentru educarea omenirii decazute: cartea naturii si Biblia. Vasta si complexa, marea carte a naturii este la indemana tuturor oamenilor, fie ca vorbim de triburile salbatice din Amazonia sau insulele Pacificului, fie ca ne referim la locuitorii metropolelor tarilor civilizate. Caci „cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui” ( Psalm 19, 1 )
In acest urias manual, „cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El”, poti intrezari „insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, care se vad lamurit de la facerea lumii” ( Romani 1, 20 ).
Cartea naturii a fost primul manual ceresc oferit parintilor nostri in Eden. Natura necorupta, neatinsa de urmarile pacatului si desavarsita in complexitatea ei era un mijloc de instruire permanenta si placuta pentru rasa umana iesita din mainile Creatorului. Delicatetea si parfumul florilor, rasaritul si apusul grandios al soarelui, bolta cereasca impodobita cu mii de stele, diversitatea lumii animale si vegetale, relieful variat si prietenos al pamantului, toate erau pagini si capitole ale uriasei carti a naturii, oferite zilnic spre studiere si meditatie primilor oameni.
Patrunderea pacatului in lumea noastra, cu nenumaratele sale consecinte nefaste, a alterat considerabil marele manual al naturii. Acolo unde initial a existat o armonie perfecta intre lucrurile create de Dumnezeu, acum putem vedea discordie, lupta pentru supravietuire, suferinta si moarte. Lupta dintre bine si rau, dintre Dumnezeu si Satana, a coborat pe pamant si s-a manifestat in toate aspectele vietii.
Insa chiar in aceste conditii, in ciuda degradarii generale pe care o putem observa in natura, inca mai putem deslusi lectiile transmise de Autorul acestui manual. Da, marea carte a naturii ne vorbeste despre existenta unui Creator atotputernic si intelept, despre slava Sa, despre sensibilitatea si tandretea Sa, despre dragostea Sa fatza de frumos, armonie si echilibru.
Cat de tandru si sensibil poate fi Creatorul nostru care a adus la existenta sute de mii de specii de plante ale caror flori atat de variate si parfumate ne incanta sufletul! Stiati ca in lume exista peste 35 000 de specii de orhidee salbatice si in jur de 100 000 de hibrizi ale acestei familii de plante? Daca ne-am propune sa studiem in amanuntime doar familia orhidaceelor si am reusi sa aflam totul despre ele, cate una pe zi, am avea nevoie de cateva sute de ani. De cate milenii am avea nevoie pentru a studia pe indelete toate plantele care traiesc astazi pe pamant?
Doar in Romania exista aproximativ 3700 de specii de plante. De cate vieti am avea nevoie pentru a le studia pe toate, aflandu-le particularitatile, genomul, proprietatile, utilizarile, modul de inmultire, rolul lor in circuitul naturii si interconexiunile? Cat de inteligent si puternic poate fi Cel care a creat o varietate atat de mare de viata animala, de la minuscula insecta nebagata in seama pana la uriasele cetacee din apele oceanelor!
Ati privit vreodata fotografia macro a unei insecte banale? Acea minuscula creatura cu ochi mari, complecsi, care vad de zeci de ori mai bine decat ochiul uman, cu antene hipersensibile ce pot detecta cea mai mica vibratie de la mare departare, cu acele platose ca de razboinic, este o masinarie atat de complicata incat nici savantii nu o pot intelege pe deplin.
Cat de plin de slava poate fi Dumnezeul care a adus la existenta un Univers atat de grandios, in care fiecare cometa, asteroid, satelit, planeta, sistem solar, galaxie si metagalaxie isi urmeaza mersul sau stabilit matematic! Oricine poate invata din acest fascinant manual al naturii: de la copilul nevinovat, care se joaca alergand dupa fluturi si adunand flori pentru coronita, pana la salbaticul din jungla, care isi cauta hrana zilnica si pana la savantul care cerceteaza tainele naturii in laboratoarele stiintei. Doar sa vrei sa te lasi invatat si natura te va invata lectii pretioase despre Creatorul ei.
Insa cartea naturii, oricat ar fi de vasta si complexa, nu ne spune nimic despre Planul de Mantuire, despre pocainta si iertare, despre jertfa de pe Calvar si mijlocirea Marelui nostru Preot, despre revenirea in glorie a Mantuitorului si viata vesnica traita de cei rascumparati pe un nou pamant. Desi pentru multi oameni ea reprezinta singurul mijloc de educare, conducandu-i la adevaratul Creator, natura este limitata in posibilitatile ei. De aceea, Dumnezeu a daruit omenirii pierdute un al doilea manual cu rol educativ, mult mai cuprinzator in informatii cu privire la salvarea omului decat cartea naturii: Sanctuarul.
Dupa caderea omului in pacat si ruptura care s-a produs in mod inerent intre Creator si fiinta umana, era nevoie de un manual suplimentar care urma sa fie adaugat cartii naturii. Omul cazut nu mai putea comunica nemijlocit cu Creatorul sau, deoarece natura sa decazuta si muritoare nu ar fi rezistat inaintea sfinteniei lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, odata cu raspandirea pacatului si a consecintelor lui in intreaga creatie, mesajul transmis de Creator prin cartea naturii a fost distorsionat.
In lumea vegetala si animala si-a facut aparitia moartea, cu tot alaiul ei de suferinte: de la nesiguranta vietii si boala, pana la lupta pentru supravietuire, eliminarea concurentei si selectia naturala. Desi natura pastreaza inca urme ale frumusetii initiale si ale slavei Creatorului sau, in conditiile degradarii aduse de pacat, ea nu mai este capabila singura sa-l conduca pe omul ratacitor inapoi la Dumnezeu.
Chiar daca natura ne vorbeste inca de slava unui Creator Atotputernic, chiar daca prin ciclurile sale ( zi-noapte, vara-iarna ) ea ne trezeste speranta unei reveniri la starea edenica, ea nu este capabila sa ne arate calea prin care ne putem apropia din nou de Dumnezeu, prin care putem fi reprimiti in harul Sau, iertati, rascumparati si mantuiti.
De aceea, in dragostea Sa fatza de omul cazut, dupa ce acesta a pasit in intunericul pacatului, Dumnezeu i-a pus la dispozitie un al doilea manual educativ: Sanctuarul. Cineva ar putea intreba: „Bine, bine! Dar Sanctuarul a aparut tarziu in istoria omenirii, dupa nasterea poporului evreu ei eliberarea lui din Egipt, adica la aproximativ 2500 de ani de la Creatie.”
Este foarte adevarat! Sa ne gandim insa la un lucru foarte important: Care era esenta Sanctuarlui din vechime? Care era cel mai important lucru pe care muritorul de rand il gasea in Sanctuar? Curtea, ligheanul de arama, peretii, heruvimii brodati, obiectele din interior, invelitorile acoperisului? Toate aveau importanta lor si valoarea lor simbolica, insa esenta Sanctuarului o reprezenta jertfa si altarul pe care era adusa aceasta jertfa. Caci jertfa era simbolul jertfei lui Christos si acest adevar era cel de care omul pacatos, care dorea impacarea cu Dumnezeu, avea cea mai mare nevoie.
Din aceasta perspectiva, putem spune ca Sanctuarul a existat, in esenta sa, inca de la portile Edenului, inca din clipa in care Creatorul a adus prima jertfa din care le-a confectionat haine de piele primilor nostri parinti dupa cadere ( vezi Geneza 3, 21 ). Altarul si jertfa, ca esenta a Sanctuarului, au existat pe tot percursul istoriei omenirii, de la caderea in pacat pana la adevarata jertfa a Mielului lui Dumnezeu pe altarul Golgotei.
Timp de doua milenii si jumatate, altarul inchinat viului Dumnezeu si jertfele aduse pe el i-au invatat pe oameni despre singura cale prin care omul pacatos putea fi iertat si reintegrat in marea familie a copiilor lui Dumnezeu. Fiecare jertfa adusa era un tip al Mielului lui Dumnezeu care urma sa fie jertfit pentru ridicarea pacatului lumii ( vezi Ioan 1, 29. 36 ) si o lectie practica despre Planul de Mantuire.
Cand Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa construiasca un Sanctuar in timpul Exodului ( vezi Exodul 25, 8 ), El l-a destinat nu doar ca un loc de inchinare pentru poporul Isreal, nu doar ca un loc in care sa se aduca jertfele randuite, ci si ca o alegorie menita sa-i invete pe oameni toate etapele rascumpararii omului pacatos. Sanctuarul era o parabola vie, o alegorie adresata simtului vizual al omului.
In Sanctuar se intersecteaza doua drumuri: un drum al omului pacatos care vrea sa se apropie de Dumnezeu si un drum al Mantuitorului lumii care vrea sa Se apropie de omul pacatos. Omul decazut intra pe poarta Sanctuarului, ajunge in curte unde este coplesit de scena pe care o vede: un animal nevinovat moare in locul lui. Sub imperiul acestui simtamant, el se preda lui Dumnezeu primind legamantul botezului ( ligheanul de arama aflat intre altar si intrarea in Sanctuar ). Apoi el intra in procesul sfintirii simbolizat prin ceea ce se intampla in prima incapere a Sanctuarului – Sfanta. In aceasta etapa, el continua sa creasca spiritual, hranindu-se cu painea vietii ( Cuvantul lui Dumnezeu simbolizat de painile asezate pe masa de aur ), avand o viata de rugaciune tot mai profunda ( simbolizata de altarul de aur pe care se ardea tamaie ) si luminandu-i pe semenii lui cu lumina Evangheliei ( simbolul sfesnicului de aur ).
Cand procesul sfintirii se va fi incheiat ( lucrarea din Sfanta, prima despartitura a Sanctuarului ), omul este pregatit sa fie proslavit si sa intre in cea de-a doua despartitura, in Sfanta Sfintelor, direct in prezenta lui Dumnezeu. Acesta este traseul mantuirii omului: de la o viata traita fara nadejde si fara Dumnezeu in afara Sanctuarului pana la proslavirea lui in prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu, in partea cea mai sfanta a Sancuarului.
In Sanctuar mai exista insa un drum, de data aceasta parcurs in sens invers, dinspre Sfanta Sfintelor spre curtea acestuia. Este drumul Fiului lui Dumnezeu, care a parasit slava Tatalui si a cerului pentru a cobora pe pamant – curtea Sanctuarului ceresc – unde S-a oferit ca jertfa pe altarul Golgotei.
Drumul lui Iisus si drumul omului pacatos se intalnesc la altar, la cruce. Daca omul se lasa coplesit de dragostea divina si doreste mantuirea, Mantuitorul il ia de mana si il conduce intai la apa botezului ( simbolizat prin ligheanul de arama aflat intre altarul de arama si intrarea in Sanctuar ), apoi in procesul sfintirii ( studiul Cuvantului lui Dumnezeu – painea de pe masa de aur, rugaciunea – altarul tamaierii si tamaia arsa pe el si slujirea – sfesnicul de aur care lumineaza ). In final, Fiul lui Dumnezeu ii ofera omului proslavirea in prezenta nemijlocita a Tatalui ( Sfanta Sfintelor ).
Aceasta este adevarata si singura cale prin care omul pacatos poate ajunge din nou in fatza tronului lui Dumnezeu. Asadar, Sanctuarul ne prezinta in simboluri desfasurarea intregului Plan al Mantuirii, repetand in fiecare an aceeasi lectie importanta, inteleasa deopotriva de copii, dar si de mintile educate.
Insa cerul a mai oferit un manual educativ omenirii decazute: Sfintele Scripturi. Putem spune pe buna dreptate ca Scripturile reprezinta scrisoarea de dragostea a Creatorului adresata rasei umane cazute in pacat. Daca marea carte a naturii ne vorbeste despre inteligenta, atotputernicia, tandretea, imaginatia si sensibilitatea Creatorului, Biblia, pe langa toate acestea, ne vorbeste si despre dragostea Sa infinita, despre mila, bunatatea, indurarea si indelunga Sa rabdare, asa cum s-a manifestat Dumnezeu in derularea Planului de Mantuire.
Daca nu ne-a fi fost data Biblia, nu am fi cunoscut nimic despre originea vietii pe pamant, despre caderea in pacat si Planul de Mantuire, despre Iisus Christos si jertfa Sa, despre mijlocirea Sa in Sanctuarul ceresc si revenirea Sa in glorie la sfarsitul timpului.
Prin istoria sacra si biografiile prezentate, prin profetie, poezie si cantare, prin Lege si Evanghelie, Cuvantul lui Dumnezeu ne instruieste si ne raspunde la marile intrebari ale existentei: Cine suntem? De unde venim? si Incotro mergem?
Nu ne putem imagina cum ar fi aratat istoria omenirii fara aceasta Carte a cartilor si fara lumina ei. Nu-mi pot imagina propria mea viata fara perspectiva pe care aceasta carte o aduce asupra trecutului, prezentului si viitorului omenirii. Cele mai inalte principii morale pot fi intalnite pe paginile ei; cele mai inalte aspiratii si tinte sunt zugravite inaintea ochilor omului decazut; cele mai duioase chemari la impacare cu Dumnezeu si cele mai ademenitoare invitatii la mantuire razbat din mesajul ei.
Insa inaintea si deasupra tuturor lucrurilor, aceasta carte Il prezinta pe Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului, marea „scara a cerului” vazuta de Iacov in visul sau, care a reunit, prin jertfa Sa, marea familie cereasca cu cea de pe pamant. Fara revelatia Scripturilor, nu am fi stiut nimic despre Planul de Mantuire si despre marele sacrificiu adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra.
Omul care cunoaste multe lucruri, dar care nu stie nimic despre marele sacrificiu al Mantuitorului este la fel de sarac ca orice ignorant de pe pamant. Blaise Pascal spunea: „Iisus Christos este centrul si temelia tuturor lucrurilor. Cine nu cunoaste nimic despre El, nu cunoaste nimic despre sine si despre lume.”
Da, alaturi de cartea naturii si de Sanctuar, Biblia este al treilea mare manual oferit de cer omenirii decazute. Faptul ca avem trei manuale ceresti este o certitudine pe care nimeni nu o poate nega. Ce facem insa cu ele? Le ignoram, lasand praful indiferentei sa cada peste ele? Le frunzarim superficial, fara sa le tratam cu cea mai mare seriozitate? Sau, dimpotriva, le studiem cu ardoare, incercand sa ne insusim lectiile lor pretioase care ne arata calea spre cer, spre mantuire? Depinde doar de noi si de alegerea pe care o facem personal.
sursa: https://www.loribalogh.ro/