text Doctrine crestine

"Mărturia personală a unui fost antitrinitarian" - Doctrina biblica

25 martie 2025

Categoria: Doctrine crestine

 

Este știut faptul că, într-o polemică, faptele unei persoane sunt mai elocvente decât cuvintele pe care le rostește, iar mărturia personală este mai puternică și mai convingătoare decât o mulțime de argumente raționale. De aceea, voi reda, fără prea multe comentarii, mărturia personală a unui creștin care timp de zece ani a făcut parte din Mișcarea Singurului Dumnezeu Adevărat – o mișcare antitrinitariană care a căpătat amploare după anii 80’ ai secolului trecut.

În esență, adepții acestei mișcări neagă Trinitatea, considerând ca singurul Dumnezeu adevărat este Tatăl. Iisus Christos este Fiul născut în mod literal, biologic din Tatăl, cândva în veșnicia trecutului, iar Duhul Sfânt nu este o persoană divină, ci doar o forță impersonală: după unii – mintea și gândul Tatălui, iar după alții – mintea și gândul Fiului.

Joel Ridgeway – căci despre el este vorba – în prezent este adventist de ziua a șaptea. Însă nu un membru pasiv al bisericii, ci unul deosebit de activ. Deși s-a născut într-o familie adventistă, timp de zece ani a adoptat crezul antitrinitarian pe care l-a apărat cu îndârjire. Iată mărturia lui personală, după ce, în urma unui studiu profund și tenace al Scripturii și al scrierilor lui Ellen White, s-a convins de adevăr și a revenit la crezul trinitarian.

„Am fost odată antitrinitarian. Am crezut cu fermitate că Iisus S-a născut în mod literal din Tatăl în veacurile veșniciei trecute. Eram complet convins că Duhul Sfânt nu este o persoană, ci mintea și personalitatea lui Christos. Credeam că știu totul. Îmi plăceau dezbaterile cu oamenii și aveam plăcere să-i „ucid” cu argumentele mele rapide și raționale. Mulți oameni nu puteau răspunde argumentelor mele.

Totuși, pe măsură ce timpul trecea, Dumnezeu m-a pus în diferite circumstanțe și a adus diferiți oameni în viața mea care m-au făcut să devin mai puțin arogant în vederile mele. Începeam să am probleme cu înțelegerea mea cu privire la unele versete biblice care nu se armonizau în mintea mea. În final, am ajuns în punctul în care am spus: „Doamne, du-mă înapoi la începuturi!”

M-am întors la „prima pătrățică” și am studiat Biblia și scrierile lui Ellen White cu o minte deschisă și cu rugăciunea: „Doamne, învață-mă adevărul despre Tine.” Încet-încet, piesă după piesă, Dumnezeu a refăcut puzzle-ul în mintea mea. El m-a adus în contact cu oameni care mi-au dat idei și gânduri pe care niciodată nu le avusesem înainte. Versete biblice și citate, care fuseseră misterioase pentru mine, au devenit clare. Wow, am avut o experiență minunată.”

După un studiu aprofundat al Scripturii și al scrierilor lui Ellen White, Joel Ridgeway a recunoscut: „Poziția mea anterioară cu privire la natura lui Dumnezeu este o eroare și trebuie să renunț la ea.” Iată motivele care l-au determinat să renunțe la antitrinitarianism:

1. „Credința antitrinitariană aruncă îndoieli asupra Inspirației. Există unele texte biblice și paragrafe din scrierile lui Ellen White care nu se potrivesc cu ceea ce învață antitrinitarienii. De aceea, antitrinitarienii sunt forțați să pretindă că cei care au copiat manuscrisele biblice au făcut greșeli, că lideri ai bisericii au modificat afirmații ale lui Ellen White, iar Ellen White însăși în exprimarea sa a făcut ca unele adevăruri clare să fie confuze. Am văzut mulți pornind pe această cale, care i-a dus în cele din urmă la o respingere totală a scrierilor lui Ellen White și a unei părți din Biblie.”

2. „Doctrina antitrinitariană Îl jefuiește pe Domnul Christos de existența Sa veșnică. Această doctrina folosește explicații omenești pentru a clarifica adevăruri care nu ne-au fost revelate în totalitate. Oamenii gândesc că pentru ca Christos să fie Fiul lui Dumnezeu, El trebuie să fie un fiu în sens biologic. Dar unde se află autoritatea biblică ce susține așa ceva? Conform Bibliei, nu a existat decât un singur timp în care Christos S-a născut, iar acesta a fost în Betleem. Dacă Christos a fost adus la existență, ce ne împiedică să mergem la următorul pas și să presupunem că El ar putea înceta să existe? Ellen White ne spune că lucrul acesta este imposibil.”

3. „Doctrina antitrinitariană este foarte apropiată de unele religii false. Ideea că Christos a venit la existență este o doctrină pe care o susțin și martorii lui Iehova. Aceștia însă fac un pas mai departe, afirmând că Christos a fost creat. Există oare vreo diferență între ceea ce cred mulți antitrinitarieni? Nimeni nu a fost capabil să-mi indice o diferență tangibilă. Nu uitați, Dumnezeu nu procreează așa cum o facem noi. El spune și lucrurile vin la existență. Aceasta este Creația.”

4. Doctrina antitrintariană aruncă un văl de mister asupra conceptului simplu de eternitate. Odată ce am început să cred în această doctrină, pentru mine eternitatea a încetat să mai fie eternitate. Era o taină care nu putea fi explicată. Cineva poate fi veșnic și totuși să aibă un început. Nu există nicio dovadă biblică în susținerea acestei idei; ea este cu desăvârșire de origine omenească… Fiecare învățătură trebuie să se sprijine pe un „Așa zice Domnul.”

5. „Doctrina antitrinitariană pune în discuție măreția sacrificiului lui Dumnezeu devenind om, precum și întregul concept al Planului de Mântuire. Sunt multe căi prin care se ajunge aici:

– În loc ca Dumnezeu Însuși să vină și să moară, El L-a trimis pe Fiul Său. De ce nu a venit El personal?

– Această doctrină învață că Dumnezeu nu poate muri, de aceea Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său. De aici se naște ideea că Christos e mai puțin divin decât Tatăl. În al doilea rând, aceasta este doar o încercare omenească de a găsi o soluție la o problemă pe care nu am fost niciodată meniți să o rezolvăm. Avem nevoie doar să acceptăm ceea ce spune Biblia și să credem.

– Doctrina antitrinitariană transformă în batjocură trimiterea de către Christos a Mângâietorului. Dacă Duhul Sfânt este tot Iisus Christos, însă într-o altă formă, înseamnă atunci că Christos este încă omniprezent, în ciuda faptului că inspirația spune clar că Christos a renunțat la omniprezența Sa. De asemenea, cuvintele lui Christos devin fără sens atunci când El a promis că va trimite „un alt Mângâietor care urma să mărturisească despre El.

– În loc de o rupere a legăturii veșnice dintre Tatăl și Fiul, această doctrină învață că această legătură a lui Christos cu Tatăl nu este veșnică, ci are un început.”

6. „Doctrina antitrinitariană se bazează pe principii care nu sunt clar afirmate în Biblie. Antitrinitarienii cred că Christos a fost născut de Tatăl în veșnicia trecută, deși nu există niciun verset biblic care să afirme acest lucru. Singurul timp despre care citim că Christos S-a născut este în Betleem.”

7. „Cei care susțin această teorie trebuie să ia versetele biblice și paragrafele din scrierile lui Ellen White din contextul lor și să le răstălmăcească de așa natură încât să urmeze agenda susținătorilor acestei doctrine.”

În finalul mărturiei sale despre experiența avută în mișcarea antitrinitariană, Joel Ridgeway adresează un apel către cititorii săi:

„Așadar, vă rog, nu petreceți restul vieților voastre studiind Dumnezeirea. Am scris această carte („Understanding the Godhead” n.n.) deoarece eram foarte confuz asupra acestei polemici și am dorit să împărtășesc oamenilor cum m-a călăuzit Dumnezeu. Dar nu doresc ca această polemică să devină centrul atenției noastre. Chiar faptul că Dumnezeu nu ne-a revelat clar unele aspecte despre Sine ar trebui să ne spună că nu ne este de folos să le înțelegem.

Să ne concentrăm atenția asupra marilor adevăruri ale mântuirii și să ne pregătim pentru revenirea lui Christos. În loc să avem dezbateri despre cine este Duhul Sfânt, să ne deschidem inimile Lui și să-I permitem să ne transforme, astfel încât să putem merge acasă cu toții. Atunci întrebările care nu și-au găsit răspuns în această parte a cerului vor primi un răspuns clar.

Nu este nimic pe care Satana să-l dorească mai mult decât să ne distragă atenția de la ce este cel mai important. El a folosit polemicile despre Dumnezeire pentru a-și atinge scopul cu succes. Am văzut lucrul acesta întâmplându-se deseori. De aceea, dragă cititorule, te provoc să iei în considerare cu grijă și cu rugăciune punctele de vedere pe care le-am exprimat în această carte.

Mă rog ca aceasta să-ți fie de folos și să te inspire în a studia mai mult. Mai mult decât orice, sper că ea ți-a oferit o mai profundă viziune asupra dragostei lui Dumnezeu și a incredibilului Său Plan pentru salvarea omenirii. Acesta să fie centrul atenției noastre și nu detaliile fine despre Dumnezeire. Aceasta este ceea ce contează cel mai mult.

„Harul Domnului Iisus Christos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi toți! Amin!” (2 Corinteni 13,14).

Mărturia aparține lui Joel Ridgeway și poate fi găsită în cartea „Understanding the Godhead – My Personal Jorney”, 2018.

 

sursa: https://www.loribalogh.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 15 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic Biblia în general și cartea Apocalipsei în special, ne prezintă războiul spiritual dintre Dumnezeu și Satana, dintre poporul lui Dumnezeu (biserica) și cei ce urmează inf...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 16 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic Când Isus a venit pe pământ, El era ca un serv umil. Totuși, puterea vieții Sale și a cuvintelor Lui a schimbat viețile a milioane de oameni și a influențat împărățiile ș...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 17 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic Ceea ce vom studia astăzi, reprezintă unul dintre cele mai importante capitole din Biblie, un mesaj special pentru noi cei ce trăim în zilele din urmă. Întotdeauna, înain...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 18 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic   Dintotdeauna oamenii au dorit să cunoască ce este semnul fiarei. Este el un număr computerizat, un semn făcut cu laser, sau ce este el? Când îl vor primi oamenii,...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 19 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic   Planeta aceasta a văzut atât de multă suferință. De-a lungul vremii s-a întâmplat de multe ori ca cei drepți să sufere pe nedrept și adevărul să fie trântit la păm...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 20 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic Ultimele trei capitole ale Scripturii ne prezintă modul în care vor fi nimiciți Diavolul și păcatul, precum și readucerea omului în armonia și puritatea în care l-a creat...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Studiu biblic - Întâlnire cu profeția Bibliei – 01 Studiu biblic
Categoria: Studiu biblic    Seria de studii biblice pe care ai ocazia să le studiezi începând din acest moment te vor ajuta să înțelegi profețiile cele mai importante cuprinse în două d...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola catre galateni combate Legea sau legalismul?" - Doctrina biblica Doctrine crestine
Categoria: Doctrine crestine   Epistola catre galateni, al carui autor necontestat este apostolul Pavel, contine cateva texte si pasaje care au devenit un adevarat mar al discordiei intre un...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Afirmații despre Persoanele Dumnezeirii și Trinitate în lucrările lui Ellen. G. White" - Doctrina biblica Doctrine crestine
Categoria: Doctrine crestine În cele ce urmează voi prezenta câteva afirmații făcute de Ellen G. White în legătură cu Dumnezeirea și Persoanele care o compun. Deoarece nu poate fi precizat număru...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
"A bea sau a nu bea" - Doctrina biblica Doctrine crestine
Categoria: Doctrine crestine Celebra replica a printului Hamlet din cunoscuta drama a lui William Shakespeare „To be, or not to be” poate reprezenta un punct de pornire, dar si o invitatie in rez...
de Marga Buhus 25 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise