"Legea lui Dumnezeu – manifestare a Harului" - Doctrina biblica

Categoria: Doctrine crestine

 În concepția celor mai mulți creștini evanghelici, Legea și Harul sunt percepute ca fiind două noțiuni antagonice, care se exclud reciproc. Nu de puține ori se aud exprimări de genul: „Dacă ții Legea, ai căzut din Har” sau, dimpotrivă: „Dacă nu ții Legea, ai căzut în plasa Harului ieftin.”

Ambele tabere, atât susținătorii Harului, ca singurul mijloc de mântuire, cât și susținătorii respectării Legii, ca dovadă a faptului că au fost mântuiți, pierd din vedere un lucru esențial: atât Legea divină, cât și Harul au aceeași sursă: Dumnezeu. Și dacă Izvorul este același, ar putea ieși din el două lucruri contradictorii?

Apostolul Iacov ridică aceeași problemă, însă se folosește de o ilustrație convingătoare: „Oare din aceeași vâna a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară?” (Iacov 3,11) Întrebarea apostolului este retorică. Este evident că este imposibil ca din același izvor să iasă două lucruri contradictorii. Așadar, dacă Legea lui Dumnezeu și Harul nu sunt contradictorii, provenind din același Izvor divin, înseamnă că între ele există o legătură strânsă, pe care suntem invitați să o înțelegem la nivelul intelectului, dar mai ales să o trăim la nivelul existenței noastre de zi cu zi.

Înainte de a merge mai departe, să încercăm definirea celor doi termeni pe înțelesul nostru. Ce este Legea lui Dumnezeu? Este evident că legea, în general, și mai ales Legea lui Dumnezeu, în special, reprezintă un standard moral pe care Dumnezeu dorește ca noi să-l trăim. A trăi sub acest standard înseamnă a trăi sub idealul dorit de Creator și, în final, înseamnă o viață trăită în păcat. A trăi conform acestui standard înseamnă a trăi conform voinței lui Dumnezeu și, în final, o astfel de viață înseamnă o viață trăită în neprihănire.

Din această perspectivă, deoarece trăim într-o lume cuprinsă tot mai mult de întunericul păcatului, Legea lui Dumnezeu este o adevărată lumină spirituală pentru pașii omului. Psalmistul recunoaște rolul de iluminare pe care îl are Cuvântul lui Dumnezeu, în general, și Legea Sa, în special: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119,105).

Harul, pe de altă parte, este definit ca fiind o favoare oferită cuiva care nu o merită, care s-a descalificat din punct de vedere moral în relația lui cu Dumnezeu și cu semenii săi. Însă Harul nu este oferit doar ființelor care s-au descalificat din punct de vedere moral și au căzut în „prăpastia” păcatului, ci și ființelor neprihănite. Este adevărat că îngerii sfinți și ființele cerești necăzute în păcat nu au nevoie de Harul mântuitor de care are nevoie un om păcătos, însă și aceste ființe trăiesc prin Harul Creatorului, viața lor fiind un dar nemeritat.

Din această perspectivă, ca și Legea lui Dumnezeu, și Harul este o lumină – o lumină care ne da speranța că la capătul acestui tunel întunecos, prin care trecem acum, ne așteaptă mântuirea. Dacă privim cele două: Legea și Harul din perspectiva mântuirii, reies două adevăruri clare din Cuvântul lui Dumnezeu:

1) Neprihănirea nu se capătă prin Lege, ci prin credința în Harul lui Dumnezeu. După cum un om nu se poate spăla cu oglinda care îi descoperă necurăția, la fel Legea lui Dumnezeu nu-l poate curați pe păcătos de păcatul lui.

   „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Christos Iisus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele mai dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit și totuși să socotească neprihănit pe cel ce se încrede în Iisus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, prin legea credinței. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii” (Romani 3,23‑28).

De ce un om păcătos nu poate fi socotit neprihănit (îndreptățit) prin faptele Legii? Răspunsul este simplu: Ascultarea din prezent și viitor nu poate acoperi păcatele trecutului. Pentru rezolvarea trecutului avem nevoie de Cineva care se află deasupra timpului și care, prin sângele jertfei Sale înlocuitoare, să ispășească păcatele trecutului nostru.

2) Neprihănirea nu se căpăta prin Lege, ci prin credință. Dar neprihănirea obținută prin credință nu poate fi păstrată decât prin ascultarea de Lege. De ce? Pentru că neascultarea de Legea lui Dumnezeu înseamnă „fărădelege”, fărădelegea este păcat, iar păcatul înseamnă pierderea neprihănirii. Adică lipsa ei. „Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4)

Așadar, în procesul mântuirii omului păcătos Dumnezeu folosește deopotrivă Legea și Harul Său. Nu doar Legea, căci ea nu ne poate acoperi păcatele, și nici doar Harul, căci un om socotit neprihănit prin Har poate pierde neprihănirea sa în ziua păcatului. Este scris: „Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire și păcat; de aceea va muri în ele” (Ezechiel 18,24)

Păcatul este o boală. Nu a trupului, ci a sufletului. În cazul oricărei boli există un tratament preventiv, unul curativ și unul de întreținere. Tratamentul preventiv (profilactic) este indicat pentru a preveni îmbolnăvirea. Tratamentul curativ este administrat când s-a declanșat boala. Iar tratamentul de întreținere este indicat după vindecarea bolii și are rolul de a preveni o nouă îmbolnăvire.

Aceleași principii acționează și în drumețiile montane. Pentru turistul care dorește să ajungă la țintă fără să se rătăcească sau să se rănească pe munte, Salvamontul îi pune la dispoziție o hartă cu traseul marcat pe care trebuie să-l urmeze (Legea). Dacă turistul nu ascultă de aceste indicații de pe hartă și de marcajele de pe teren, dacă se rătăcește sau se rănește căzând în prăpastie, Salvamontul intervine „curativ” și-l salvează de la moarte (Harul). Dar lucrurile nu se încheie aici. După ce l-a readus pe turist pe drumul cel bun, Salvamontul îi atrage atenția că trebuie să asculte mai departe de indicațiile hărții și de marcajele de pe traseu pentru a nu repeta drama trăită (Legea).

Pe plan spiritual lucrurile funcționează în aceeași manieră. Ca să prevină boala păcatului, Dumnezeu ne-a dat Legea Sa, cerându-ne să o respectăm. După ce am călcat Legea și ne-am „îmbolnăvit” de boala păcatului, urmează tratamentul curativ: sângele lui Christos care ne curăță de orice păcat, urmat de lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt. După ce am fost vindecați de vinovăția păcatului și am fost socotiți neprihăniți (îndreptățire prin credință), urmează tratamentul de întreținere. Pentru a nu recădea din starea de neprihănire, Dumnezeu ne cere să ascultăm de Legea Sa, punându-ne la dispoziție puterea Duhului Sfânt.

Ce s-ar întâmpla cu bolile noastre fizice dacă nu ar exista prevenție și tratament de întreținere după vindecare? Ce s-ar întâmpla cu turiștii rătăciți și salvați de Salvamont dacă nu ar exista hărțile și marcajele care să-i ghideze pe drumul cel bun? Ce s-ar întâmpla cu un om păcătos îndreptățit, dacă după ce s-a împăcat cu Dumnezeu prin sângele crucii de pe Calvar, și-ar trăi viața la întâmplare, fără niciun reper moral, fără nicio „candelă” morală care să-i lumineze pașii?

În procesul mântuirii, Legea își are rolul ei. Ea nu mântuie pe nimeni. Nu acesta este rolul Legii. Însă ascultarea de Lege previne apariția simptomelor bolii păcatului, iar după ce am fost vindecați prin sângele Mântuitorului, ascultarea de Lege ne păstrează neprihănirea pe care am primit-o doar prin credință.

Din această perspectivă, Legea nu numai că nu este un lucru antagonic Harului, ci este chiar o manifestare a Harului lui Dumnezeu.

sursa: https://www.loribalogh.ro/