Categoria: Doctrine crestine
Intre numeroasele nume si titluri sub care apare Domnul Iisus Christos pe paginile Scripturii, se afla si cel de Fiu al lui Dumnezeu. Evangheliile sinoptice relateaza despre doua imprejurari in care cei prezenti au putut auzi chiar glasul Tatalui ceresc numindu-L pe Mantuitorul lumii „Fiul Meu prea iubit.”
La botezul lui Iisus, „din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, in care Imi gasesc placerea.” ( Matei 3,17; vezi si Marcu 1,11; Luca 3,22 ). Iar pe Muntele Schimbarii la Fatza, acelasi Glas a reconfirmat adevarul spus la botez: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, in care Imi gasesc placerea Mea: de El sa ascultati!” ( Matei 17,5; vezi si Marcu 9,7; Luca 9,35 )
Mai mult decat atat, Insusi Domnul Christos Se numeste pe Sine „Fiul lui Dumnezeu” ( vezi Ioan 1,18; 5,17; 10,36, etc. ), iar cand Petru recunoaste in Persoana Sa aceasta calitate: „Tu esti Christosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”, Domnul il fericeste, spunand: „Ferice de tine, Simone, Fiul lui Iona, fiindca nu carnea si sangele ti-au descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.” ( Matei 16,16.17 )
De altfel, inca de la varsta de 12 ani, cand a fost gasit de Iosif si Maria in Templul din Ierusalim – locas pe care tanarul Iisus il numeste „Casa Tatalui Meu” ( Luca 2,49 ) – si pana la inaltarea Sa la cer, El a lasat sa se inteleaga ca intre El si Tatal Sau a existat o legatura profunda. Iar credinta oamenilor ca El este Fiul lui Dumnezeu a fost intotdeauna apreciata si rasplatita de El ( vezi Ioan 11,27; Fapte 8,37; 9,20 ).
Adevarul ca Iisus Christos este Fiul lui Dumnezeu a fost recunoscut chiar si de demoni ( vezi Matei 8,29; Luca 4,41 ), in timp ce oameni sceptici, cu mult inferiori puterilor demonice in privinta cunostintor si a puterii intelectuale, isi permit sa-l nege. Totusi, acest adevar este piatra de temelie a credintei crestine, desi el a produs si produce inca numeroase controverse in lumea crestina.
Antitrinitarienii au interpretat acest titlu al Domnului Christos ( precum si termenul asociat lui: „nascut” ) in sensul cel mai literal si mai biologic posibil. Daca Iisus este Fiu si daca Il are ca Tata pe Dumnezeu – gandesc acestia – inseamna ca El S-a nascut din Tatal candva in vesnicia trecutului. Acest lucru presupune faptul ca El are un inceput al existentei si Se afla intr-o relatie de supunere si inferioritate fatza de Tatal.
Acest semi-arianism ii transforma pe adeptii acestei doctrine in binitarieni – credinciosi care accepta existenta a doar doua Persoane divine: Tatal, singurul Dumnezeu adevarat, si Fiul Sau, nascut din El si caruia I s-au dat atribute divine ( in conceptia semi-ariana, Duhul Sfant nu este recunoscut ca fiind o Persoana divina distincta ).
Chiar daca semi-arianismul sustine deplina egalitate in atribute divine intre Tatal si Fiul, in realitate, potrivit acestei conceptii egalitatea nu exista. Un Fiu care vine la existenta intr-un anumit moment si caruia I se delega dumnezeirea cu tot ceea ce presupune, ea nu poate fi egal cu Cel de la care a primit atributele si autoritatea divina. In realitate, semi-arianismul vorbeste despre doua Persoane divine diferite in rang, putere si autoritate, dintre care Tatal este cel mai mare, iar Fiul este cel mai mic.
Biblia insa ne prezinta o alta viziune despre dumnezeirea Domnului Iisus Christos. Scriindu-le credinciosilor din Filipi, apostolul Pavel afirma ca Iisus, „macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu” ( cap. 2,7 ), ci a coborat in lumea noastra, umilindu-Se pana la cea mai de jos treapta – moartea pe cruce – pentru a mantui neamul omenesc.
Iisus este „deopotriva” cu Tatal ( „equal with God” – NJKV, RSV; „egal cu Dumnezeu” – Fidela, etc. ), nu inferior Acestuia. Daca El S-a umilit si a luat un anumit rol in relatia Lui cu Tatal, acest lucru s-a intamplat doar in cadrul Planului de Mantuire.
In Epistola catre evrei, apostolul Pavel face o paralela intre preotia lui Melhisedec si cea a Domnului Christos. Despre Melhisedec, imparatul Salemului, Pavel afirma ca era „fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii – dar care a fost asemanat cu Fiul lui Dumnezeu ( Evrei 7,3 ).
Desi aceste lucruri sunt spuse despre Melhisedec ( nu in sensul ca el ar fi fost o fiinta cereasca, divina, ci in sensul ca nu exista informatii despre origine sa ), ele se refera in realitate la Fiul lui Dumnezeu, pentru care Melhisedec a fost un tip, un simbol. Fiul lui Dumnezeu, nu Melhisedec, este Cel „fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii”.
Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, nu are un inceput al existentei, deoarece El este „Dumnezeu binecuvantat in veci” ( Romani 9,5 ). Un Dumnezeu care are un inceput al existentei nu mai este Dumnezeu in sensul deplin al cuvantului. Iisus Christos, dimpotriva, este descris in profetiile mesianice ca fiind „Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor” ( Isaia 9,6 ).
Conceptia semi-ariana, care sustine un inceput al existentei Fiului lui Dumnezeu prin nasterea Sa biologica din Dumnezeu Tatal, este contrazisa de numeroasele declaratii pe care le gasim in scrierile lui Ellen G. White. Iata cateva dintre ele:
„El a fost egal cu Dumnezeul infinit si atotputernic… El este Fiul cel vesnic si care exista prin Sine Insusi” ( Manuscript 101, 1897 )
„Cand a vorbit despre preexistenta Sa, Christos a vrut sa ne indrepte gandurile noastre spre veacurile nesfarsite din trecut. El ne asigura ca nu a existat niciodata un timp cand sa nu fi fost intr-o partasie stransa cu Dumnezeul cel vesnic. Acela a carui voce o ascultau iudeii fusese cu Dumnezeu dintotdeauna.” ( The Signs of the Times, August 29, 1900 )
„Cuvantul a existat ca Fiinta divina si chiar ca Fiu vesnic al lui Dumnezeu, in legatura si in unitate cu Tatal Sau. Din vesnicie, El a fost Mijlocitorul legamantului, Acela prin care urmau sa fie binecuvantate toate popoarele pamantului, atat iudei, cat si neamuri, daca Il primeau.” ( Review and Herald, 5 aprilie 1906; Solii alese 1, 120.5 )
„In Christos este viata originala, neimprumutata si nederivata. „Cine are pe Fiul, are viata.” Divinitatea lui Christos este siguranta celui credincios cu privire la viata vesnica.” ( „The Desire of Ages”, p.530, 1898 )
Din aceste cateva paragrafe din scrierile lui Ellen G. White ies in evidenta cateva declaratii fara echivoc:
– Iisus Christos este pe deplin egal cu Tatal in atribute si autoritate divina
– Viata Sa nu este derivata dintr-o alta sursa, ci El are viata in Sine – viata originala, neimprumutata si nederivata.
– Nu a exista niciodata un timp in care Iisus Christos sa nu fi fost in partasie stransa cu Tatal
– Iisus Christos este Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu
Daca Iisus Christos ar avea un inceput al existentei, toate aceste afirmatii si-ar pierde sensul. Cum ar putea exista egalitate deplina intre un Tata vesnic si un Fiu care nu a existat din vesnicie? Daca Domnul Iisus Christos ar fi primit viata de la Tatal, cum s-ar mai putea numi aceasta viata „originala, neimprumutata si nederivata”? Daca El nu ar fi existat dintotdeauna, cum ar fi posibil sa nu existe un timp in care El sa nu fi fost in partasie stransa cu Tatal?
Insusi titlul „Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu” ar fi un paradox in cazul in care am accepta un inceput al existentei Sale. Cum ar putea un fiu, care prin definitie are un inceput al existentei prin nasterea sa, sa fie vesnic?
Toate aceste declaratii ( biblice sau culese din scrierile lui Ellen G. White ) cu privire la Persoana lui Iisus Christos ar trebui sa ne determine sa ne intrebam: Oare titlul „Fiul lui Dumnezeu” sau termenul biblic „nascut”, asezat in dreptul Sau, nu au cumva un sens mult mai profund decat cel la care apeleaza semi-arienii?
Dumnezeu ne atrage atentia: „Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fatza de pamant, atat sunt de sus caile Mele fatza de caile voastre si gandurile Mele fatza de gandurile voastre.” ( Isaia 55, 8.9 )
Ellen G. White atrage si ea atentia: „Cele mai puternice inteligente create nu pot intelege Divinitatea. Domniile si puterile ceresti sunt coplesite de vastitatea temei caracterului lui Christos si a tainei unirii dintre Divinitate si umanitate. Cele mai elocvente rapoarte ale heruvimilor si serafimilor esueaza in descrierea Lui; dar ingerii lui Dumnezeu se delecteaza sa se afle in prezenta Sa.” ( „Signs of the Times, June 27, 1895, par. 4 )
Semi-arianismul incearca sa explice Divinitatea prin rationamente si relatii umane, coborand-o de la nivelul infinitului existentei Sale vesnice pana la finitul existentei noastre efemere. Biblia insa nu ne-a fost data cu scopul de a ne introduce in taina naturii Dumnezeirii ( pe care oricum nu o putem cuprinde cu intelectul nostru limitat ); scopul ei primordial este cu totul altul: sa ne dezvaluie maretul Plan al Mantuirii. Tot ceea ce gasim in Scripturi, de la istorie, poezie si geografie, pana la profetii escatologice si invataturi morale, toate acestea sunt subiecte colaterale, legate de tema ei de capatai. Aceasta strabate asemenea unui for rosu toate paginile ei de la Geneza la Apocalipsa.
Prin urmare, chiar si ceea ce Scriptura ne descopera despre Dumnezeire, despre natura Sa, despre Persoanele divine si relatia care exista intre Ele, este strans legat de tema Planului de Mantuire. Insa, pentru a ne ajuta sa intelegem cate ceva din profunzimile iubirii divine, Biblia foloseste ilustratii luate din mediul pamantean in care ne ducem existenta.
Apostolul Pavel subliniaza acest adevar esential: „In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El.” ( Romani 1,20 ) Aici Pavel ne arata clar ca Dumnezeirea este ilustrata ( desigur, la un nivel imperfect, dar adaptat intelegerii omului ) prin lucrurile pe care le-a creat.
Aceste ilustratii, desi sunt imperfecte, reprezinta totusi licariri care ne permit sa vedem cate ceva din slava care-L inconjoara pe Cel Vesnic. De exemplu, Biblia foloseste simbolul mielului pentru a ilustra atat caracterul bland si nevinovat al Mantuitorului, cat si jertfa Sa. Daca Biblia Il numeste pe Iisus Christos „Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ) sau „Leul din semintia lui Iuda” ( Apocalipsa 5,5 ), nu inseamna ca El este intr-adevar un miel sau un leu. Acestea sunt ilustratii imperfecte, care ne ajuta insa sa intelegem un aspect sau altul din derularea Planului de Mantuire.
De asemenea, pentru a arata relatia stransa de dragoste si sacrificiu pe care o are Christos cu Biserica Sa, Biblia foloseste ilustratia relatiei dintre un sot si o sotie ( vezi Efeseni 5,22-32 ). Chiar si Numele celor trei Persoane ale Dumnezeirii sunt formulate in termeni pamantesti, ca sa le putem intelege si accepta in viata noastra.
Dumnezeu Tatal este numit astfel nu pentru ca El ne este Tata intr-un sens pamantesc, ci Numele Sau are menirea sa ne arate grija Sa plina de dragoste si duiosie, care ne sustine in fiecare moment al vietii. A treia Persoana a Dumnezeirii este numita in Biblie „Duhul lui Dumnezeu” sau „Duhul Sfant” pentru a ne arata ca lucrarea Sa este de natura interioara, ceva care nu se vede, dar care poate fi simtit ca un „vant” interior. Exemplele pot continua.
Daca Biblia foloseste atatea ilustratii culese din viata pamanteana pentru a ne ajuta sa intelegem cate ceva despre Dumnezeu in legatura cu Planul Sau de Mantuire, de ce in cazul titlului „Fiul lui Dumnezeu” lucrurile ar sta altfel?
Scripturile nu ne vorbesc despre nicio alta „nastere” a Fiului lui Dumnezeu decat cea din Betleem, cand Pruncul Iisus a devenit Fiul lui Dumnezeu intr-un sens nou. „Ingerul i-a raspuns: „Duhul Sfant Se va pogora peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri. De aceea, Sfantul care Se va naste din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” ( Luca 1,35 )
Aici ideea de Fiu al lui Dumnezeu nu este legata de o nastere a Sa in vesnicia trecuta, ci de intruparea Sa prin mijlocirea trupului Mariei. De asemenea, invierea lui Iisus este privita tot ca o „nastere” a Fiului lui Dumnezeu intr-un sens nou.
Profetia mesianica din Psalmul 2,7: „Eu voi vesti hotararea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut” este privita de Pavel ca fiind implinita cu ocazia invierii lui Iisus Christos: „Si noi va aducem veste aceasta buna ca fagaduinta facuta parintilor nostri, Dumnezeu a implinit-o pentru noi, copiii lor, inviind pe Iisus, dupa cum este scris in Psalmul al doilea: „Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” ( Fapte 13,33 )
Este evident ca profetia mesianica din Psalmul 2,7 nu vorbeste despre o nastere literala, biologica a Fiului lui Dumnezeu, cu atat mai putin cu cat apostolul Pavel o aplica la invierea lui Iisus. Aici avem din nou de-a face cu o ilustratie pamanteana, o metafora care ne aminteste de limbajul tehnic al adoptiilor. Expresia „astazi Te-am nascut” inseamna literal „astazi Ti-am devenit Tata”.
Cand un parinte da nastere unui copil biologic, el nu hotaraste ca acest copil sa fie al sau. El este copilul sau, indiferent daca recunoaste sau nu acest lucru. Doar atunci cand cineva adopta un copil se poate vorbi de o hotarare in sensul acesta.
Daca titlul de „Fiu al lui Dumnezeu” este doar ilustrativ si nu ne trimite la un moment la nasterii Sale biologice in vesnicia trecuta, ce semnificatii are el pentru noi? Ce aspect al Planului de Mantuire vrea sa scoata in evidenta acest titlu?
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3,16 )
Care este mesajul acestui verset de aur al Bibliei? Din nefericire, unii se concentreaza asupra expresiei „singurul Lui Fiu”, ajungand la concluzii semi-ariene. Altii se concentreaza pe necesitatea credintei, iar altii pe rasplata finala a celor manuiti. Dar oare intentia Duhului Sfant, care a inspirat acest verset, a fost aceea de a ne invata ca Dumnezeul infinit are doar un singur Fiu nascut in mod literal? Acesta este mesajul central al versetului de aur?
Categoric, nu acesta este mesajul textului! Asa cum am prezentat deja, firul rosu care strabate intreaga Scriptura este Planul de Mantuire. Sub o forma sau alta, tot ceea ce prezinta Biblia este legat de acest subiect de capatai. De aceea, nici textul de aur al Scripturii nu face exceptie. El ne vorbeste despre acelasi Plan al Mantuirii omului, folosindu-se de data aceasta de o noua ilustratie imprumutata din existenta noastra pamaneasca. Si aceasta pentru a ne ajuta sa intelegem imensa, infinita dragoste pe care ne-o poarta Dumnezeu.
Prin ilustratia unui tata care-l ofera pe singurul lui fiu pentru a-l salva pe cineva, Dumnezeu a dorit sa ne spuna ca in Christos poate fi gasit tot ceea ce cerul poate sa ofere pentru salvarea noastra. Singurul copil intr-o familie reprezinta suma tuturor lucrurilor de valoare pe care le poseda un parinte. Iar cand acel unic copil moare, parintele a pierdut totul. Intreaga sa viata este in acel copil unic.
Un parinte care renunta la singurul sau copil pentru a salva o alta persoana, dovedeste o dragoste de neimaginat pentru capacitatea noastra de intelegere. Imaginati-va un parinte care este martor la abuzurile si torturile la care este supus unicul sau copil si care, desi poate sa intervina sa-l salveze, totusi nu o face. De ce nu intervine, desi are posibilitatea sa o faca?
In anul 1714, la curtea otomana a avut loc una dintre cele mai cumplite executii din istorie. Dupa luni intregi de torturi si chinuri greu de descris, la care a fost supusa intreaga familie din partea otomanilor, domnitorul Constantin Brancoveanu a fost silit sa asiste la executia tuturor celor patru fii ai sai: Constantin, Stefanita, Raducu si Mateias, precum si a ginerelui Enache Vacarescu. Oare ce a simtit acest tata, vazand cum copiii sunt decapitati unul dupa celalalt in fatza sa?
Dar oare ce a simtit inima de Tata a lui Dumnezeu, vazand cum Fiul Sau prea iubit este torturat, biciuit, scuipat, hulit si in final rastignit intre cer si pamant? Daca Brancoveanu a asistat neputincios la masacrul propriei sale familii, indemnadu-si fiii sa moara pentru credinta crestina, Dumnezeu Tatal ar fi putut sa-Si salveze Fiul de la moartea crunta de pe cruce. De ce nu a facut-o! Raspunsul se afla in mesajul central al textului de aur: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea…”
Aici se afla cheia ilustratiei Tata – Fiu pe care o gasim pe paginile Bibliei. Cum altfel am fi putut intelege ceva din dragostea lui Dumnezeu fatza de noi? Ce alte mijloace ar fi putut folosi El pentru a ne deschide mintile cu privire la imensul pret pe care l-a platit pentru salvarea noatra?
Sa ne ridicam de la nivelul literal si biologic de intelegere a relatiilor care exista in sanul Dumnezeirii la un nivel mai inalt, spiritual si profund. Si chiar daca acum, din cauza limitarilor naturii noastre decazute, „vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos”, sa avem incredere ca va veni ziua mantuirii in care „vom vedea fatza in fatza.” ( 1 Corinteni 13,12 )
sursa: https://www.loribalogh.ro/
