text Dezbateri

Ce se întâmplă cu cei mici care mor?

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

    Eu cred că toți sunt mântuiți. În alte cuvinte, eu nu cred în principiul vieții de legământ care afirmă despre copiii din familiile care fac parte din acest legământ sunt protejați, iar despre copiii care fac parte din familiile care nu fac parte din acest legământ, că nu sunt. Nu cred în așa ceva. Motivul pentru care cred că toți sunt mântuiți se datorează principiului din Romani 1, unde Pavel susține că toți oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu și că nu se pot dezvinovăți în cazul în care nu Îl proslăvesc și nu-L onorează ca Dumnezeu. Argumentul său este că oamenii nu au nicio scuză deoarece ei cunosc unele lucruri, ca și cum responsabilitatea pe care o vor avea în prezența lui Dumnezeu, la judecata finală, se va baza, cel puțin parțial, dacă au avut acces la cunoștințele necesare.

    Iar Dumnezeu spune că toți au acces la cunoștințe pentru că pot să privească spre toate lucrurile pe care El le-a creat și să Îi vadă puterea în divinitatea Sa, iar ei, în loc să se supună acestor cunoștinte, le înlătură. Prin urmare, toți sunt condamnați.

    Deci, pun o întrebare: Bine, este adevărat principiul care susține că dacă ai fost crescut acolo fără a avea acces la cunoștințele necesare care te pot face să fii tras la răspundere, atunci tu nu vei fi tras la răspundere?” Cred că acesta este cazul și cred că bebelușii și cei care au dizabilități mintale, nu au acces la cunoștințele necesare pentru care pot fi trași la răspundere. Prin urmare, cumva, într-un fel, Dumnezeu, prin Hristos, acoperă acești oameni.

    Pe scurt, de aceea cred că toți copiii care au murit în copilărie sunt aleși și că vor fi salvați prin Isus Hristos în moduri pe care s-ar putea să nu le știu. Fiind Dumnezeu, El deține principiul răspunderii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Lupta pentru credința dată sfinților (Iuda 1:1-4)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iuda 1:1. Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos...
de Adina Copos 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lupta credinciosului pe calea credinței (1 Corinteni 9:25-27)
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Corinteni 9:25. Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care...
de Adina Copos 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Credința
Categorie: Studiu biblic Pentru orice om, cel mai important lucru din această viață este să cunoască scopul pentru care a fost creat. Este extrem de important să cunoască de ce i se cere să se po...
de Maida Buhai 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lupta cea bună, sfârșitul alergării, păzirea credinței și cununa neprihănirii (2 Tim 4:6-8)
Categorie: studii biblice, predici scrise  2 Tim 4:6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. 7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăv...
de Adina Copos 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Legământul cel nou
Categorie: Studiu biblic În tot mai multe adunări evanghelice se afirmă astăzi că această credință în jertfa de la cruce este partea mea în legământul pe care îl fac cu Domnul. Este o lipsă gener...
de Maida Buhai 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Jertfa de la cruce
Categorie: Studiu biblicObservăm că în zilele noastre există multă confuzie în privința rolului  jertfei lui Hristos. Unii cred că este suficient doar să crezi în jertfa de la cruce, pentru mântu...
de Maida Buhai 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lucrătorul dedicat
Categorie: studii biblice, predici scrise  Matei 25:14-30-Pilda talanților MAT 25:14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chema...
de Adina Copos 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Născut din nou
Categorie: Studiu biblicÎn învățătura Domnului Isus lepădarea de sine/supunerea voinței proprii marchează începutul uceniciei ca de altfel și nașterea din nou. (Dacă voieşte cineva să vină după Mine,...
de Maida Buhai 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Lucrarea Duhului Sfânt între Neamuri și clarificarea ei în Biserică (Fapte 11:1-30)
Categorie: studii biblice, predici scrise  INTRODUCERE:După chemarea lui Petru de-a lucra între Neamuri, începând cu Corneliu și apropiații lui, în capitolul de astăzi ne este prezentată opo...
de Adina Copos 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cuvântul lui Hristos
Categorie: Studiu biblicScriptura ne spune că suntem născuți din Cuvântul lui Hristos care este viu și lucrător. (Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una...
de Maida Buhai 31 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise