Categoria: Adevaruri biblice
Unii crestini, dorind sa aiba o constiinta curata, se intreaba daca nu cumva comit un pacat inaintea lui Dumnezeu atunci cand sunt pusi in postura de a oferi sau de a primi daruri. Temerea lor are la baza atat exemplul unor personaje biblice care au refuzat sa primeasca daruri in anumite circumstante ( de ex. Avraam, Daniel, Elisei ), cat mai ales porunca explicita pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel, prin Moise, pe muntele Sinai: „Sa nu primesti daruri, caci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschisi si sucesc hotararile celor drepti” ( Exodul 23,8 ).
Asadar, primirea sau oferirea de daruri sunt interzise de Dumnezeu in Cuvantul Sau? Daca ele sunt permise, de ce atunci unii credinciosi din vechime le-au refuzat? Si daca ele sunt interzise, de ce atunci unii credinciosi din vechime le-au primit? Si, mai ales, la ce se refera interdictia explicita din Vechiul Testament de a nu primi daruri?
Subiectul nu poate fi elucidat daca ne oprim doar la un caz singular sau daca incercam sa intelegem o afirmatie scoasa din contextul ei imediat si general. Ca in cazul oricarui alt subiect, adevarul poate fi inteles doar din perspectiva intregului Cuvant al lui Dumnezeu, incercand sa intelegem contextul in care un credincios a primit sau a refuzat darurile oferite. La fel de important este sa cunoastem contextul in care oferirea sau primirea de daruri este interzisa de Dumnezeu in Cuvantul Sau.
Privind Biblia in ansamblul ei si urmarind subiectul in discutie, putem face cateva observatii edificatoare:
1) Dumnezeu primeste daruri din partea credinciosilor si Se bucura atunci cand ele sunt oferite din dragoste si recunostinta. Este demn de retinut faptul ca atat tabernacolul din pustiu, cat si templul de mai tarziu, ambele inchinate lui Dumnezeu, au fost construite exclusiv din darurile oferite de israelitii cu „tragere de inima”.
„Toti copiii lui Israel, barbati si femei, pe care-i tragea inima sa ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bunavoie”. ( Exodul 35,29 )
„Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le adusesera copiii lui Israel ca sa faca lucrarile randuite pentru slujba Sfantului Locas. Chiar si dupa ce se incepuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, in fiecare dimineata, daruri de bunavoie”. ( Exodul 36,3 )
Despre Abel, autorul Epistolei catre evrei afirma ca Dumnezeu „a primit darurile lui” ( Evrei 11,4 ), ca o dovada a neprihanirii primite prin credinta. In epistolele sale, apostolul Pavel ii incurajeaza pe credinciosi sa aduca daruri lui Dumnezeu, folosite atat pentru inaintarea lucrarii, cat si pentru ajutorarea celor in nevoie ( vezi 2 Corinteni 9,5.12; 1 Corinteni 16,3 ).
Darurile erau acceptate de Dumnezeu si in cadrul unor ceremonii care aveau loc in zilele de sarbatoare in care se tineau adunari sfinte ( vezi Leviticul 23,32 ). Mai mult decat atat, aducerea darurilor inaintea lui Dumnezeu este privita ca fiind un act de inchinare la fel de important ca si respectarea Sabatului de catre credinciosi.
„Afara de acestea, sa paziti Sabatele Domnului si sa va aduceti darurile voastre inaintea Domnului, sa aduceti toate jertfele facute pentru implinirea unei juruinte si toate darurile voastre facute de bunavoie” ( Leviticul 23,38 ). In ziua consacrarii tabernacolului din pustiu, Biblia ne spune ca mai marii poporului si capeteniile semintiilor au adus daruri bogate pe care le-au inchinat lui Dumnezeu ( vezi Numeri 7,2.10.84 ).
In concluzie, Dumnezeu primeste daruri din partea copiilor Sai, insa acestea nu sunt luate in cer, ci se intorc inapoi, sub o forma sau alta, spre binecuvantarea celor care le-au oferit din toata inima.
Daca astfel stau lucrurile, cum ne explicam afirmatia lui Moise din Deuteronomul 10,17: „Caci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic si infricosat, care nu cauta la fatza oamenilor si nu primeste daruri?”
In aceasta afirmatie Moise arata clar ca, desi Dumnezeu primeste daruri din partea copiilor Sai, atunci cand ele sunt oferite de bunavoie, exista totusi o situatie in care daruirea poate deveni pacatoasa. Chiar si atunci cand daruirea Il are destinatar pe Dumnezeu Insusi! Ca in cazul oricarui lucru bun si nobil din aceasta lume, pacatul a reusit sa perverteasca si darnicia, transformand-o intr-un mijloc de a obtine beneficii nemeritate si necuvenite.
Pe scurt, Moise ne invata ca, desi Dumnezeu primeste cu bucurie darurile izvorate din dragostea si recunostinta noastra, totusi El nu Se lasa mituit si niciun om, oricate daruri I-ar aduce, nu va putea sa-I castige favoarea. Si mai ales mantuirea! Afirmatia: „Dumnezeu nu cauta la fatza oamenilor” demonstreaza ( daca mai era nevoie! ) ca Dumnezeu ramane drept in toate caile Sale, ca El nu poate fi mituit si cumparat cu darurile omului, oricat ar fi ele de mari si scumpe.
2) Dumnezeu ofera daruri bogate oamenilor. Cand Lea, sotia lui Iacov, da nastere celui de-al saselea fiu, ea exclama: „Frumos dar mi-a dat Domnul!” ( Geneza 30,20 ). Apostolul Pavel, referindu-se la Domnul Iisus Christos, afirma in Epistola catre efeseni: „De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roaba si a dat daruri oamenilor” ( Efeseni 4,8 ).
Ca oameni pacatosi nevrednici, noi nu meritam niciunul dintre darurile pe care Dumnezeu le ofera oamenilor, fie ca acestia sunt buni, fie ca sunt rai: viata, sanatatea, hrana, apa, aerul, lumina soarelui, binecuvantari materiale si multe altele.
Insa copiilor Sai credinciosi El le ofera si un alt gen de daruri: darurile spirituale, numite si „daruruile Duhului Sfant” ( vezi Evrei 2,4 ) sau „daruri duhovnicesti” ( vezi 1 Corinteni 14,1 ). „Tot asa si voi, fiindca ravniti dupa daruri duhovnicesti, sa cautati sa le aveti din belsug, in vederea zidirii sufletesti a bisericii” ( 1 Corinteni 14,12 ).
Insa dincolo de orice dar material sau spiritual pe care un om il poate primi de la Dumnezeu in aceasta viata, darul mantuirii este darul sprem al Sau, devenit posibil printr-un alt mare Dar pe care Dumnezeu l-a facut omenirii pierdute: jertfa Fiului Sau. „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” ( Efeseni 2,8 ).
3) Oameni ai lui Dumnezeu au oferit daruri altor oameni, fara ca acest lucru sa fie condamnat de Cuvantul lui Dumnezeu. Cand Eliezer din Damasc, credinciosul slujitor al lui Avraam, a ajuns in casa lui Laban, el i-a oferit acestuia daruri bogate, precum si fiicei sale Rebeca ( vezi Geneza 24,53 ).
Cu ocazia vizitei imparatesei din Seba la Ierusalim, „Solomon a dat imparatesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut si i-a dat si pe deasupra daruri vrednice de un imparat ca Solomon” ( 1 Regi 10,13 ).
Dupa eliberarea poporului iudeu de consecintele planului lui Haman de a-l nimici in totalitate, imparateasa Estera si Mardoheu au stabilit sarbatoarea Purim ca memorial al acestei eliberari. Aceasta zi trebuia sarbatorita cu bucurie, iar iudeii din intreaga Imparatie persana trebuiau sa-si trimita daruri unii altora, mai ales celor nevoiasi ( vezi Estera 9,19.22 ). Din aceste exemple, intelegem ca daruirea intre credinciosi nu doar ca nu era interzisa, ci era chiar incurajata, mai ales in cazul in care primitorii darurilor erau oamenii saraci.
4) Oameni ai lui Dumnezeu au primit daruri de la alti oameni, fara ca ei sa fie condamnati pentru acest lucru. Cuvantul lui Dumnezeu afirma despre imparatul Ezechia al Regatului lui Iuda ca a fost un imparat bun, facand „ce este bine inaintea Domnului, intocmai cum facuse tatal sau David” ( 2 Cronici 29,2 ).
Dupa ce Dumnezeu a salvat Ierusalimul de invazia asiriana, acelasi Cuvant ne spune ca Ezechia a primit daruri bogate din partea multor oameni si reprezentanti ai popoarelor vecine ( vezi 2 Cronici 32,23 ). De asemenea, despre Daniel sta scris ca imparatul Nebucadnetar i-a oferit daruri si bogatii insemnate dupa ce acesta i-a talcuit visul din capitolul 2 ( vezi daniel 2,48 ).
Nu stim insa daca Daniel a primit aceste daruri, tinand cont de faptul ca el l-a rugat pe imparat sa incredinteze treburile imparatiei prietenilor sai. Sub domnia unui succesor al lui Nebucadnetar, imparatul Belsatar, acelasi Daniel a refuzat darurile promise in urma talcuirii scrierii misterioase de pe zidul palatului imperial. „Tine-ti darurile!” – a fost raspunsul sau la oferta lui Belsatar. ( Daniel 5,17 )
De asemenea, dupa vindecarea lui Naaman de boala leprei, profetul Elisei a refuzat sa primeasca darurile pregatite pentru el. „Naaman s-a intors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Cand a ajuns, s-a infatisat inaintea lui si a zis: „Iata, cunosc acum ca nu este Dumnezeu pe tot pamantul decat in Israel. Si acum primeste, rogu-te, un dar din partea robului tau”. Elisei i-a raspuns: „Viu este Domnul, al carui slujitor sunt, ca nu voi primi.” Naaman a staruit de el sa primeasaca, dar el n-a vrut.” ( 2 Regi 5,15.16 )
Tragand linie sub toate aceste observatii, putem concluziona:
1) Daca Insusi Dumnezeul cel sfant si drept ofera daruri oamenilor si Se bucura cand oamenii Ii ofera Lui daruri dintr-o inima recunoscatoare, inseamna ca oferirea si primirea de daruri nu sunt pacate. Dumnezeu nu poate pacatui.
2) Daca oamenii lui Dumnezeu au oferit sau au primit daruri in diferite ocazii, inseamna ca oferirea de daruri nu numai ca nu este un pacat, ci dimpotriva, este o manifestare a dragostei si a recunostintei unui om fatza de alt om, sau a unui om fatza de Dumnezeul lui.
3) Daca au existat situatii in care oameni ai lui Dumnezeu au refuzat sa primeasca daruri ( cazul lui Daniel, Elisei, Avraam ) de la unii oameni, aceasta a fost propria lor alegere in situatia respectiva. Ei au considerat ca in situatia respectiva a fost mai bine si mai corect sa refuze darurile din considerente pe care noi nu le cunoastem in totalitate, ci doar le intuim.
4) Exista insa si situatii in care oferirea si primirea de daruri este un pacat condamnat de Cuvantul lui Dumnezeu. Atunci cand darurile sunt oferite unui om cu influenta cu scopul de a obtine beneficii in detrimentul altor persoane sau cu scopul de a influenta judecata, ele devin mita, iar mita este aspru condamnata de Dumnezeu. De aici si porunca clara data de Dumnezeu pe muntele Sinai:
„La judecata sa nu te atingi de dreptul saracului. Fereste-te de o invinuire nedreapta si sa nu omori pe cel nevinovat si pe cel drept, caci nu voi ierta pe cel vinovat. Sa nu primesti daruri ( a se citi „mita” n.n. ), caci darurile ( „mita” n.n. ) obesc pe cei ce au ochii deschisi si sucesc hotararile celor drepti” ( Exodul 23,6-8 ).
Omul care primeste mita ( de altfel si cel care ofera mita ) este numit de Inspiratia biblica „cel rau”. „Cel rau primeste daruri pe ascuns, ca sa suceasca caile dreptatii” ( Proverbele 17,23 ). Din acest verset reiese clar ca nu darul in sine este pacatos, ci intentia, motivatia care se afla la baza daruirii: „ca sa suceasca caile dreptatii”.
Prin profetul Mica Dumnezeu ii condamna pe oamenii inzestrati cu autoritate si influenta, care se lasa mituiti, facand nedreptate: „Capeteniile cetatii judeca pentru daruri, preotii lui invata pe popor pentru plata si prorocii lui prorocesc pe bani; si mai indraznesc apoi sa se bizuie pe Domnul si zic: „Oare nu este Domnul in mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire” ( Mica 3,11 ).
Si pentru ca sa constientizam cat de grav este pacatul mitei, Duhul Sfant l-a inspirat pe David sa scrie frumosul Psalm 15, pornind de la o intrebare pertinenta: „Doamne, cine va locui in cortul Tau? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant? ( vers. 1 ) Adica, cu alte cuvinte: Cine va fi mantuit?
Raspunsul ar trebui sa ne dea de gandit, caci intre calitatile celor care vor fi gasiti vrednici pentru Imparatia lui Dumnezeu se regaseste si aceea de a nu lua mita impotriva celui nevinovat ( vers. 5 )
Asadar, sa ne ferim de darurile care stramba dreptatea in aceasta lume, insa sa daruim cu dragoste si recunostinta, atat lui Dumnezeu, Marele Datator de binecuvantari, cat si semenilor nostri.
„Caci este mai ferice sa dai decat sa primesti” ( Fapte 20,35 )
sursa: https://www.loribalogh.ro/