"Au încăput toate speciile de animale pe arca lui Noe?" - Adevar biblic

Categoria: Adevaruri biblice

Privind la diversitatea lumii animale din zilele noastre, probabil că fiecare om care citește raportul biblic al potopului își pune în mod firesc întrebarea: Cum au putut încăpea reprezentanții tuturor acestor specii într-o singură corabie?

Un raport recent arată că au fost descoperite și catalogate circa 1,9 milioane de specii de plante și de animale, dintre care speciile de animale sunt peste 950 000… Savanții estimează că numărul total al speciilor de animale s-ar ridica undeva la 7,77 milioane, ele urmând să fie descoperite în viitor. Așadar, cum au putut încăpea toate speciile de animale pe arca lui Noe?

Și, pentru că acest lucru pare de necrezut, unii se poticnesc de relatarea biblică despre potop, considerând-o o simplă legenda evreiască. Alții, încercând să împace Biblia cu știința, consideră că potopul a existat într-adevăr, însă el a constat doar într-o simplă inundație locală, undeva în Mesopotamia sau în bazinul Mării Negre. Și dacă potopul a fost o simplă inundație locală, este de la sine înțeles că și animalele salvate pe arcă făceau parte din fauna locală, nicidecum nu e vorba de fauna întregului pământ.

Faptul că potopul a fost un cataclism mondial și nu o simplă inundație regională este evident. Iată, pe scurt, doar câteva dintre argumentele care susțin ideea unui cataclism global ( mai multe detalii pot fi găsite la adresa: http://www.loribalogh.ro/2010/11/religie-si-stiinta-potopul-biblic-un-cataclism-mondial-10 /

1) Biblia susține cu tărie că potopul a fost universal ( vezi Geneza 6,7.12.13; 7,21‑23 ), nimicind orice făptură vie ( animale și oameni ) de pe întreaga suprafață a pământului. Însăși durata mare a potopului indică faptul că nu a fost vorba de o simplă inundație locală, ci de un cataclism global.

2) Dacă potopul ar fi fost doar o inundație locală, Dumnezeu i-ar fi putut porunci lui Noe și familiei lui să se mute din timp în alte zone mai sigure ale pământului, fără să fie nevoie de construirea unei corăbii atât de mari și care a presupus alocarea unor resurse materiale uriașe. Migrarea într-o zonă a pământului mai sigură ar fi fost o soluție mult mai simplă decât construirea unei corăbii atât de mari.

3) Surse antice și extra-biblice confirmă realitatea unui potop universal. În legendele multor popoare există relatări despre un astfel de cataclism universal. O astfel de scriere antică este Geneza Eridu, o povestire sumeriană, scrisă în jurul anului 1600 i.Chr, care ne oferă o relatare paralelă cu cea a potopului biblic.

4) În mod surprinzător, chiar paleontologia, care este brațul drept al teoriei evoluționiste, ne oferă dovezi despre realitatea unui potop universal. Depozitele uriașe de cărbune, petrol și gaze naturale sunt dovezi că în trecutul planetei noastre a existat un asemenea cataclism. De asemenea, prezența fosilelor unor păduri luxuriante în zonele de la cercul polar de nord ( Insulele Spitzbergen ) demonstrează că în trecut în acele zone a existat o climă blândă care a permis dezvoltarea unei vegetații luxuriante, dar care a dispărut la un moment dat în urma unui cataclism global.

Totuși, chiar pentru un creștin care acceptă realitatea unui potop universal, este greu de acceptat ideea că într-o simplă corabie au putut încăpea toate speciile de animale de pe pământ, împlinind porunca dată de Dumnezeu lui Noe: „Ia cu tine câte șapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască; o pereche de dobitoace care nu sunt curate, câte o parte bărbătească și câte o parte femeiască” ( Geneza 7,2 ).

Pentru clarificarea acestei dileme, trebuie să ținem cont de câteva observații importante:

1) Dimensiunile arcei lui Noe.

Arca lui Noe nu a fost o navă oarecare. Ea nu a fost o corăbioară de dimensiuni modeste. Dacă luăm în calcul dimensiunile amintite în Geneza, arca lui Noe trebuie să fi fost o navă uriașă. Conform textului din Geneza 6,15, arca măsura 300 de coti în lungime, 50 de coti în lățime și 30 de coti în înălțime. Dacă un cot avea circa 45 cm ( conform standardelor egiptene și israelite ), înseamnă că arca lui Noe, cu cele trei punți ale sale, avea 133 m lungime, 22 m lățime și 13 m înălțime.

Aceste dimensiuni presupun o suprafață totală a punții de aproximativ 8 891 mp și un volum total de 39 530 mc, cu o capacitate totală de încărcare de 13 960 t. Cu asemenea dimensiuni, arca lui Noe se încadra în rândul marilor nave moderne.

2) Pe arcă trebuiau să fie prezente doar speciile de păsări și animale terestre, nu și cele marine.

Se știe că majoritatea speciilor de animale trăiește în ape. Este însă evident că acestea nu aveau nevoie de arcă pentru a fi salvate, ceea ce reduce substanțial numărul speciilor care trebuiau să fie prezente pe arcă.

3) Care specii au fost salvate?

Când Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să ia reprezentanți dintre toate speciile de animale pe corabie, nu trebuie să ne gândim la sensul taxonomic, tehnic, al termenului „specie”. Din raportul Genezei putem subînțelege că la Creațiune a existat o varietate mai mică de animale decât în zilele noastre.

Geneza 2,19 ne spune că Adam a avut timp să le vadă și să le numească pe toate animalele terestre, precum și toate păsările, ceea ce presupune o varietate mai mică de animale decât cea actuală. Pe parcursul istoriei, în cadrul speciilor create de Dumnezeu au apărut numeroase variații și rase care au diversificat fauna.

Dacă Dumnezeu a creat la început câinele ca specie de sine stătătoare, pe parcurs, în cadrul speciei au apărut numeroase rase și varietăți prin tot felul de încrucișări, astfel încât astăzi e foarte dificil să spunem câte rase și varietăți există din această specie. Este de presupus că în arca lui Noe nu au fost reprezentanții tuturor raselor și varietăților, ci doar cei ai speciei de bază. Din aceștia, după încheierea potopului, fauna s-a diversificat din nou.

Calcule recente ne arată că în arca lui Noe ar fi fost loc mai mult decât suficient pentru reprezentanții de bază ai tuturor speciilor faunei terestre.

4) Salvat originalul, nu și copiile.

Dumnezeu a creat inițial un anumit număr de specii de plante și animale. Păcatul a adus însă modificări majore nu doar în plan moral, ci și în cel biologic. Raportul Genezei ne arată că la circa 1656 de ani de la Creațiune, „pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin se silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ” ( Geneza 6, 11.12 ).

Deși nu ni se spune explicit acest lucru, putem subînțelege că după căderea omului, blestemul căzut asupra pământului întreg a dus la apariția unor animale mari și feroce care nu au fost create astfel de Dumnezeu ( de ex. dinozaurii ). Acestea ar fi putut apărea fie prin încrucișări făcute de oamenii civilizației antediluviene ( experimente care nu erau în planul Creatorului ), fie prin intervenția directă a lui Satana, dar nu în sensul creării de specii noi, ci în sensul modificării în rău a speciilor deja existente ( „orice făptură își stricase calea pe pământ” – Geneza 6, 12 ).

În Geneza 3,18, vorbind despre blestemul căzut asupra pământului, Dumnezeu spune: „Spini și palamidă să-ți dea și să mănânci iarbă de pe câmp.” Înțelegem de aici că spinii și buruienile nu au existat în planul inițial al Creatorului, ci ele au apărut ca urmare a blestemului păcatului.

Este foarte probabil că s-a întâmplat la fel și în cazul faunei. Fie în urma unor experimente nepermise făcute de antediluvieni ( care trăiau mult și aveau o inteligență superioară ), fie prin intervenția directă a lui Satana, este posibil să fi apărut varietăți de animale uriașe și feroce ( de ex. dinozaurii ), pe care însă Dumnezeu nu le-a salvat cu ocazia potopului.

Ceea ce a fost salvat a fost doar Creația originală. Celelalte animale au pierit în apele potopului, Dumnezeu având în vedere ca în condițiile cele noi, după incheierea Potopului, planeta nu mai putea să le ofere hrană.

sursa: https://www.loribalogh.ro/