text Devotionale

ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Ca să nu mă umflu de mândrie” (2 Corinteni 12:7)

Biblia nu ne spune care a fost țepușul din carnea apostolului, dar Pavel ne spune de ce l-a îngăduit Dumnezeu: „ca să nu mă umflu de mândrie…” Realizările și succesele extraordinare ne pot crește mândria și independența noastră în raport cu Dumnezeu. Ai observat că atunci când totul merge bine în viață, este dificil să rămâi aproape de Dumnezeu? Avem tendința să credem că Dumnezeu este atât de bun cu noi, pentru că noi suntem atât de buni cu El! Trebuie să fim mereu atenți și să ne ferim de o astfel de gândire. Dumnezeu poate folosi orice lucru spre binele nostru și spre slava Sa. În înțelepciunea și în răbdarea Sa, El îngăduie ceva ce noi credem că mai degrabă ne rănește, însă El întoarce situația și o folosește pentru a ne ajuta. Iată ce face El: pune în balanță binecuvântări și poveri. Psalmistul a spus: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara” (Psalmul 68:19). Dacă Dumnezeu ne-ar umple mâinile numai cu binecuvântări, în cele din urmă am cădea sub povara lor. Uneori prea multe binecuvântări pot fi o povară! Și dacă ne-ar încărca necontenit spatele cu greutăți, am „da bir cu fugiții”. Noi ajungem să fim atât de absorbiți de bucuriile cerului, încât neglijăm chemarea noastră de a fi sare și lumină aici pe pământ. Ne implicăm atât de mult în lucrarea Domnului, încât nu mai reușim să petrecem timp cu Domnul lucrării. Ne implicăm atât de tare în biserică, încât ne privăm familiile de dragostea și de atenția de care au nevoie. Așa că, Dumnezeu ne readuce la echilibru, dându-ne… un țepuș! Să nu cârtim, să nu-l respingem: e lucrarea Lui!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise