text Devotionale

SUPLIMENTE SPIRITUALE

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5)

Consilierul creștin Dr. Ann Shorb scrie: „În fiecare dimineață îmi iau doza de suplimente nutriționale. Fiecare din ele are câte ceva ce eu nu am, însă niciunul nu este suficient ca să-mi asigure tot ce am nevoie.” Iată „suplimentele spirituale” pe care acest consilier afirmă că le ia: 1) Jertfa de la Golgota, pentru că-mi este de folos pentru mântuirea mea: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25). 2) Tăria Sa, pentru că mă ajută în slăbiciunea mea: „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29). 3) Autoritatea Sa, pentru că mă ajută în luptele mele. Domnul Isus a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici” (Matei 28:18-19). 4) Puterea Sa, pentru că mă ajută să mă ridic: „Domnul sprijină pe toţi cei ce cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.” (Psalmul 145:14). 5) Înțelepciunea și cunoștința Sa, pentru că-mi sunt folositoare în călăuzire: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). 6) Harul Său, pentru că este suficient pentru toate nevoile mele: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Uneori s-ar putea să auzi Psalmul 51:12 citat în felul următor: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii mele”, în loc de „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale.” (cum e, de fapt!) E o mare diferență! Mântuirea mea înseamnă să lucrez ca să fiu mântuit și să nu știu niciodată dacă am făcut destul. Mântuirea Ta depinde în totalitate de lucrarea desăvârșită și încheiată a lui Hristos la Calvar. Ea recunoaște că deși „prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi, totuși „destoinicia noastră, vine de la Dumnezeu.” Să-i mulțumim Lui pentru asta, astăzi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise