text Devotionale

SLUJIREA DUPĂ MODELUL DOMNULUI ISUS

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu… în vorbire de rău şi în vorbire de bine…” (2 Corinteni 6:8)

Autoarea Kelli Trujillo scria: „Eu nu sunt slujitorul tău! M-am revoltat și am vorbit urât cu unul dintre copii în timp ce am îngenuncheat ca să adun pastele pe care el s-a hotărât să le depoziteze pe podea… Apoi m-a lovit un gând: sper din tot sufletul ca Domnul Isus să nu fi auzit ce am zis! Din nefericire, această atitudine față de slujire se extinde dincolo de curățatul podelei. De cele mai multe ori, slujirea altora mă face să mă revolt. Dacă e vorba de un proiect foarte semnificativ în care poți asculta muzică inspirațională care să te facă să te simți bine, sau poți primi aplauze pentru cât ești de extraordinar, nu e dificil. Dar cum rămâne cu slujirea de care ne-a spus Domnul Isus, cea care implică să nu primești niciun merit și să te lupți cu propriile tale impulsuri egoiste?” La rândul său, Harry E. Fosdick a spus: „Aburul nu pune nimic în mișcare până când nu este captat. Cascada Niagara nu se transformă în energie electrică decât atunci când este canalizată. Nicio viață nu devine importantă până când nu este concentrată, dedicată și disciplinată.” Slujirea după modelul Domnului Isus înseamnă să spui: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2:20). Apostolul Pavel a fost închis, biciuit, lovit cu pietre, naufragiat, jefuit… și cu toate acestea, a declarat: „Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu… în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.” (2 Corinteni 6:8-10). Biblia spune că Domnul Isus, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea… şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2). Și același Duh Sfânt te împuternicește și pe tine să-i slujești pe ceilalți prin faptul că îți pune la dispoziție puterea Sa.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise