text Devotionale

RUGĂCIUNEA TRIUMFĂTOARE ASUPRA SUPĂRĂRII CELOR RĂI

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Neem. 4.7-9 Dar Şanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi aşdodienii s-au supărat foarte tare când au auzit că repararea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se acopere. S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni. Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.

În acest text biblic duşmanii lui Neemia şi ai rămăşiţei repatriate nu se mulţumesc doar cu luarea în bătaie de joc a lucrătorilor de la restaurarea zidului cetăţii, ci ei pur şi simplu formează o coaliţie toxică şi antisemită care să boicoteze întreaga acţiune. Lor le plăcea eşecul şi distrugerea la care a fost supusă cetatea Ierusalimului, Templul şi zidul împrejmuitor. Există spărturi şi în viaţa creştină prin care şarpele cel vechi intră în gândurile noastre întocmai cum a intrat şi în mintea Evei. Prin Ezechiel 22.30 Dumnezeu Se plângea că nu găsea în tot regatul lui Iuda un singur om care „să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii” astfel încât ţara să fie salvată. Dar acum lucrurile s-au schimbat şi Neemia, cu oamenii lui, sunt hotărâţi să ridice din nou zidul Ierusalimului cu toate împotrivirile vecinilor Ierusalimului: arabi, amoniţi, aşdodieni, şi alţii. Constructorii s-au rugat Domnului, dar au pus şi o strajă împotriva eventualilor agresori. Răspunsul la rugăciunile noastre poate veni şi prin acţiunile ulterioare ale acestora, după principiul că trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi, şi restul va face în mod sigur Dumnezeu. Această „strajă zi şi noapte” ne vorbeşte acum, în Noul Legământ, de valoarea şi necesitatea absolută a rugăciunii neîntrerupte. Aceasta înseamnă veghere, dar una activă în care împlinim poruncile lui Dumnezeu atât cu privire la noi şi familiile noastre, cât şi cu privire la întregul popor al Dumnului reîntors din păcate la Dumnezeul răscumpărător, prin Isus Hristos. Cetatea de scăpare care ne face inexpugnabili este Numele Domnului Isus, în care cel neprihănit fuge şi găseşte un adăpost sigur. Să mulţumim lui Dumnezeu Tatăl pentru acest mare har.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"II. Ce au făcut oamenii din Biserică" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice ÎnceputurileFormarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea d...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lecţii din viaţa lui Ezra" Alfred E. Bouter
Categorie: Personaje biblice Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de ved...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum studiem Scripturile?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa Sa...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice “Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
Iată Omul! A. C. Gaebelein
 (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele unui păgân. Le prezenta iudeilo...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"
Categorie: Invataturi biblice  Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi l...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 2. Abordând suferința cu sinceritate"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii noștri erau la sfârșitul școlii primare, am decis să ne întoarcem în Statele Unite după o perioadă lungă petrecută peste hotare. Încercând să-i aju...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 1. Îmbrățișând suferința ca parte a călătoriei"
Categorie: Invataturi biblice  Diagnosticul neașteptat. Rezultatul dezamăgitor al unui test. Trădarea unui bun prieten. O perioadă de singurătate. Lupta de a face față cheltuielilor.Uneori,...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>