text Devotionale

RUGĂCIUNEA SUB FORMĂ DE AGONIE DIN GHETSIMANI

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Luca 22.39-46 După ce a ieşit afară, S-a dus ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Apoi S-a depărtat de ei cam la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să se roage, zicând: „Tată, dacă vrei, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ. După ce S-a rugat, S-a ridicat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Mat. 26.36-46 Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Staţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! ... Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, haideţi să mergem; iată că se apropie vânzătorul!” Ioan 18.1 După ce a rostit aceste cuvinte, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Lui.

Nu există nicio minte omenească să înţeleagă pe deplin şi să pătrundă adâncul suferinţelor şi patimilor Domnului Isus pe care le-a experimentat prin agonia din Ghetsimani. Şi-a luat cu Sine trei dintre cei 11 ucenici – Petru, Iacov şi Ioan -, în interiorul grădinii, iar pe ceilalţi 8 i-a lăsat să aştepte la intrarea în grădină. Dorea ca ucenicii Săi să-I împărtăşească durerea ca cei mai apropiaţi prieteni, dar n-a fost să fie aşa pentru că ei, din pricina oboselii şi a întristării, au adormit. De trei ori Domnul i-a mustrat cu blândeţe, iar după cele trei rugăciuni ale Sale El i-a trezit prin cuvintele: „Sculaţi-vă, haideţi să mergem; iată că a venit vânzătorul!” Înainte de rostirea acestor cuvinte cred I S-a arătat îngerul din cer ca să-L întărească în faţa crucii şi a morţii Sale prin răstignire. Uneori tăcerea lui Dumnezeu e cel mai bun răspuns pentru felul cum ni se comportă inima în faţa voii Lui. S-a spus că nu atât durerea şi moartea fizică L-au înspăimântat pe Domnul, cât „paharul” despărţirii de Tatăl din pricina păcatelor noastre pe care le-a asumat în integralitate ca şi cum ar fi fost săvârşite de El Însuşi. Veşnicia lui Dumnezeu cu „ceasul” Mielului şi-au dat întâlnire în grădina Ghetsimani pentru ca păcatului primului Adam să i se pună capăt odată pentru totdeauna, moartea să fie desfiinţată, sentinţa aspră a Legii să fie împlinită, dreptatea lui Dumnezeu să fie pe deplin satisfăcută, iar capul vechiului şarpe din Eden să fie sfărâmat pentru vecie. Aleluia! Slăvit să fie Domnul!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce Biblia spune că sfinții care au murit au adormit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o nelămurire in discuție cu ortodocșii despre subiectul morții. In cazul rugăciunii  ei spun ca...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce condiții Dumnezeu interzice practicarea filozofiei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cititi va rog Coloseni 2:8 si apoi spuneti-mi cum de marii sfinti ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi de exemplu Sf. Ioan Gura de Aur, au studiat apoi f...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am stat de vorba cu cineva care cindva a mers la biserica noastră. Sotia lui a divortat de mult de el si dupa cite am vazut si am inteles de la el, a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
,,Scârțâitul pământului,, și trâmbițele din cartea Apocalipsa
Categorie: Raspunsuri biblice  Cred că a-ți urmărit în ultimul timp noutățile unde se spune că din anul 2011 și până în prezent în multe țări se auzea un sunet puternic, pe care unii îl comp...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât timp a construit Noe corabia?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Am auzit unii predicatori mentionând că Noe a construit corabia timp de 120 de ani, însa nu am gasit lucrul acesta menționat în Scriptură. Tot ce ob...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au dreptul slujitorii evangheliei să meargă în misiune cu soțiile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La ce se referă Apostolul Pavel când scrie corintenilor(1Cor.9;5) “N’avem dreptul să ducem cu noi o soră, care sa fie nevast...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să depășești frica de a intra în Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Nu am intrat ani mulți în biserică. În cele din urmă, cineva m-a convins să intru dar doar sa cumpăr lumânări, să le aprind și atât. Nu am...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce scrie Biblia despre bărbații care le aplică soțiilor pedepse fizice?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziție aveti vizavi de fenomenul violenței fizice la care sunt expuse unele soții de către soții lor? Exista vreo relatare in Biblie de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este “pricina îngerilor” în 1 Corinteni 11:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:1 Corinteni 11:10 – De ce din pricina îngerilor? Are ceva legătura cu 2Petru 2;11? Binecuvântări!Sunt puține texte în Scriptură c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cinstirea autorităților bisericești?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Porunca a patra la romano-catolici este cinstirea părinților si cinstirea autorităților bisericesti si a celor civile. Întrebare:...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise