text Devotionale

RUGĂCIUNEA ŞI MISIUNEA ÎN LUME

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Fapte 6.4-7 Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.

Cu ocazia ordinării primilor şapte diaconi, din Fapte 6, Luca ne prezintă în subsidiar, deşi eu cred că această hotărâre este foarte importantă, şi anume că apostolii Domnului s-au decis să urmeze, în ce priveşte misiunea în lume, două direcţii importante: stăruinţa în rugăciune şi stăruinţa în propovăduirea Cuvântului. Adunarea Bisericii a agreat această strategie şi apoi au fost aleşi slujitorii la mese, care în acel context erau cei şapte diaconi. Mai târziu doi dintre ei, Ştefan şi Filip şi-au depăşit condiţia de slujitori la mese şi au devenit evanghelişti plini de Duhul Sfânt care i-au atras atenţia doctorului Luca prin rezultatele lor extrem de importante la dezvoltarea Bisericii. Nu-i suficient să primim ungerea de la Duhul Sfânt, în timpul ordinării din cadrul Bisericii, dacă nu ne şi implicăm în mod practic în lucrarea Evangheliei, aşa cum au făcut Ştefan şi Filip. Adesea ni se va cere un preţ de suferinţă, un efort susţinut şi obositor pe plan fizic, dar ceea ce contează în final sunt sufletele câştigate pentru gloria lui Isus Hristos. Umplerea cu putere, datorită botezului cu Duhul Sfânt, precum şi ungerea cu ulei ar rămâne pur şi simplu fără scop dacă n-am aduce niciun rod pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia Sa cea veşnică. Să nu uităm, deci aceste două valori consistente şi fundamentale: rugăciunea şi Cuvântul. Nici rugăciune fără Cuvânt, nici Cuvânt fără rugăciune. Ele ne vor conduce la o părtăşie frăţească cu cei ce ne-au lansat în misiune, aşa cum a fost Biserica din Antiohia Siriei pentru Pavel şi Barnaba, şi, de asemenea, la mărturia creştină în faţa celor nemântuiţi. Dumnezeu să ne ajute să nu neglijăm niciuna din aceste patru responsabilităţi prin care Duhul Sfânt configurează în viaţa noastră Marea Însărcinare: Cuvânt, rugăciune, părtăşie şi mărturie creştină.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce creștinii pleacă dintr-o biserică în alta?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aș vrea să știu de ce unii creștini pleacă dintr-o biserică în alta făra vreun motiv serios? Ce părere aveți despre asta? Întreb deoarece în prezent...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu îl ține în sărăcie pe cel neprihănit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Peste zece ani slujesc Domnului. Vin dintr-o familie unde eu și cu fiica suntem copile ale lui Dumnezeu. De mai bine de 5 ani umblăm cu soțul la câșt...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când nu-ți poți găsi plăcerea în nimic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Bună seara! Aș dori să știu ce poate face un om care nu găsește nici o plăcere în lumea aceasta? Am realizat că toate bucuriile și lucrurile pozitive...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au folosit proorocii plante halucinogene când au văzut vedenii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Mă bucur că am dat de acest site, pentru că cele citite pe aici m-au ajutat să-mi întăresc și mai mult încrederea în Dumnezeu. Dar am o fărâmă de înd...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Avem dreptul să comunicăm cu îngerul nostru păzitor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Avem dreptul să intrăm în legătură cu îngerul nostru păzitor?Dar de ce aveți nevoie să comunicați cu îngerul păzitor? Bucurați-vă că aveți posibilita...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce semnifică crucile din stropi apărute după ploaie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Bună seara. Am o problemă în legătură cu crucea. Unui prieten i-a apărut după ploaie 6 cruci din stropi. Ce ar putea însemna asta? Ar putea fi un sem...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relația intimă – greșeala lui Dumnezeu sau a lui Adam?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Aș vrea să întreb dacă gândirea mea este corectă cu privire la următoarele: gândind de ce oare Dumnezeu a creat doar un bărbat și o femeie, începuse...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te porți cu familia dacă nu mai împărtășești religia lor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De vreo câțiva ani am început să studiez Biblia și alte cărți spirituale, chiar și ezoterice. Toate astea m-au făcut să încep a pune la îndoială adev...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ești blestemat dacă nu frecventezi sistematic serviciile divine ale Bisericii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Recent, în postul Paștelui, am fost la preotul din sat să mă spovedesc. Acesta, printre alte lucruri, care îmi sunt clare, mi-a dat următorul canon:&...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cu ce se deosebesc protestanții de neoprotestanți?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Afară de botezul pruncilor, practicat de unii, și cel al pocăinței, practicat de alții, care sunt diferențele între bisericile protestante și cele ne...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise