text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU STATORNICIA CREŞTINĂ

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

1 Pet. 5.10-11 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin!

Rugăciunea sub formă de urare se bazează pe harul lui Dumnezeu care se îngrijeşte de noi în toate privinţele. Răscumpărarea care ni s-a acordat prin credinţa în Hristos Isus vizează slava cea veşnică a Împărăţiei, fără să ne scutească însă de anumite suferinţe pentru puţină vreme aici pe pământ. Scopul declarat al apostolului Petru în prima sa Epistolă cu privire la suferinţele creştinilor este desăvârşirea creştinilor pe urmele Mântuitorului. Dumnezeu ne cere să fim desăvârşiţi asemenea Lui, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Desăvârşirea este procesul creşterii noastre spirituale până vom deveni asemenea Domnului Isus Hristos. Desăvârşirea mai înseamnă întărire sufletească, putere pentru biruinţă în ispite, puterea de a-L mărturisi pe Hristos celor nemântuiţi şi statornicie pe calea credinţei astfel încât niciun vânt de învăţături stricate să nu ne abată de la ascultarea Evangheliei. Toate acestea ar trebuie să fie tot atâtea motive ale rugăciunilor noastre stăruitoare înaintea lui Dumnezeu. Orice rugăciune are drept ţintă să-L slăvească pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi să-I înalţe puterea în veci de veci. Aleluia!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce să facă creștina care a devenit concubina unui musulman?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Părinte, am tot citit ce postați pe pagina dvs de Facebook, am nevoie de opinia dvs. Sunt cu un bărbat musulman de vreo 2 ani și ceva, știu că e mare...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre necesitatea anului sabatic pentru slujitorii Evangheliei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Pastorul bisericii noastre ne-a anunțat că urmează să-și ia un an sabatic când se va retrage de la responsabilitățile lui pastorale ca să se re...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce a îngăduit Dumnezeu moartea copiilor care și-au bătut joc de Elisei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Cum putem înțelege incidentul descris în Biblie, când proorocul Elisei a blestemat niște copii și Dumnezeu i-a dat pe 42 din ei să fie sfâșiați...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este întâiul născut al morții? (Iov 18:13)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La ce se referă versetul din Iov 18:13? Cine este întâiul născut al morții? “Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu și Iov – Partea II-a"
Categorie: Raspunsuri biblice  Crearea Pământului și Universului (Iov 38:1-38) 38 Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii:2 „Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul,...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Necesitatea urgentă a unui cod de etică și conduită pentru funcționari"
Categorie: Raspunsuri biblice   Când vin în fața noastră se poartă ca mielușeii, și ne creează impresia ca sunt îngeri întruchipați. Ne fac să credem că ei sunt unica salvarea și dețin...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă elevii și profesorii față de Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Care credeți că ar trebui sa fie atitudinea atat a elevilor, cat si a profesorilor față de Biblie, în lumea de astăzi? Să fiu mai explicit...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu ne încearcă credința dacă este Atotștiutor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Dumnezeu a încercat de multe ori poporul Său prin diferite suferințe, pentru a le cunoaște credința. De ce? Dacă Dumnezeu ne cunoaste din...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu și Iov – Partea III-a"
Categorie: Raspunsuri biblice  Diversitatea Creației (Iov 38:39 – 39:30) 39 Poţi tu vâna prada pentru leoaică sau poţi să potoleşti pofta leilor tineri,40 când stau...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când ți se fac profeții despre care nu știi ce să crezi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Dumnezeu spunea că casa mea arde de jos până sus și că pe mine mă vede îmbrăcată într-o rochie albă, dar numai pe jumătate croită și mi-a zis s...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise