text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU ORDINAREA LUI BARNABA ŞI SAUL

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Fapte 13.2-3 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.

Biserica din Antiohia Siriei împlinea porunca Domnului cu privire la rugăciunea pentru lucrătorii marelui seceriş. După cum există doi Mângâietori, Unul în cer la dreapta Tatălui şi celălalt în Duhul Sfânt prezent peste Biserică, şi în / sau cu fiecare credincios, tot aşa este şi cu Domnul secerişului, Unul la dreapta lui Dumnezeu, Celălalt cu credincioşii pentru a-i călăuzi în tot adevărul. În această calitate Duhul Sfânt a ordonat Bisericii din Antiohia să-i ordineze pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea de evanghelizare a neamurilor. Tocmai venise startul pentru ca porunca Marii Însărcinări să fie împlinită. Acest eveniment profetic s-a petrecut în timp ce liderii Bisericii slujeau Domnului şi posteau ca să poată primi revelaţiile voii lui Dumnezeu. Postul în acest context multiplică puterea rugăciunii prin care Dumnezeu dă o direcţie clară slujitorilor Evangheliei. A pune deoparte pe cineva din Biserică pentru o lucrare deosebită în câmpul Evangheliei înseamnă a-l declara sfânt şi a-l trimite ca ambasador al lui Hristos la cei nemântuiţi. Prin postul lor şi prin rugăciune membrii Bisericii devin co-părtaşi la această misiune, nu numai din punct de vedere sufletesc şi spiritual, ci chiar şi din punct de vedere financiar pentru acoperirea cheltuielilor de misiune. Când liderii Bisericii i-au binecuvântat pe cei doi punându-şi mâinile peste ei au preluat o parte din nevoile misiunii asupra întregii Biserici. Cel ce cheamă în lucrarea Evangheliei, prin Duhul Sfânt, este Domnul Isus şi El ne spune în predica de pe munte din Matei 6.33: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Astfel Barnaba şi Saul au fost lansaţi în prima călătorie misionară pe care evanghelistul Luca o povesteşte în Fapte 13.4 până la Fapte 14.8. Barnaba şi Saul s-au simţit datori să facă un raport bilanţier înaintea Bisericii cu privire la prima lor călătorie misionară printre neamuri. Astfel doctorul Luca scrie: „După venirea lor, au adunat Biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei. Şi au rămas destul de multă vreme acolo cu ucenicii.” (Fapte 14.27-28)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce să faci când obiectele din cameră se mişcă singure?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am primit în dar de la o călugăriţă o statuietă cu Maica Domnului (statuietă catolică). Am pus-o pe raft în camera mea, iar într-o zi am observat că...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine sunt păgânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce înseamnă păgân? Cine sunt acești oameni și de ce sunt numiți astfel? Dicționarul explicativ al limbii române DEX ne dă următoarea definiție a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot fi naşi de cununie cuplul care nu a fost căsătorit civil?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Dacă un preot oficiază o cununie religioasă fără cea civilă, acest cuplu poate cununa, la rândul lor, alte cupluri? Mulţumesc.Mă mir cum a reușit ace...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este călugărirea soluţie împotriva trăirii în păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este părerea dumneavoastră în legătură cu cazul în care o persoană (o domnişoară) care, trăind în lume, săvârşind pacate dintre cele mai grave,...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine sunt apostolii mincinoşi din 2 Corinteni 11?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aş vrea să mă lămuriţi şi pe mine în legătură cu II Corinteni 11 (despre apostolii mincinoşi): la cine se referă Pavel în capitolul acela, că tare po...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Apostolul Petru primul papă?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:În Biserica Romano-Catolică se crede că “primul Papă a fost Sf. Petru”. Există perioade în istorie când nu a existat nici un Papă? A preti...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce măsură să acceptăm scrierile ucenicilor apostolilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În cadrul dezbaterii teologice între baptiști și ortodocși am primit și această întrebare:Dle Filat, aţi spus că sunteţi istoric. Homer, de exemplu,...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Satana sau Dumnezeu? Cine l-a stârnit pe David să facă numărătoarea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ați putea să-mi spuneți părerea dumneavoastră la 2 Samuel 24:1 comparat cu 1 Cronici 21:1? Cine l-a provocat pe David să facă numărătoarea poporului?...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Douăsprezece (12) fapte istorice interesante despre baptiștii din Republica Moldova"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am citit volumul II al lucrării “Istoria Baptiștilor din România” de Dr. Alexa Popovici. Cartea cuprinde perioada anilor 1919 – 1944 și este foarte bine...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să fii ispitit sau doar să te lași biruit de ispită?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:E normal să fii ispitit sau doar să te lași biruit de ispită? Nu vorbesc de trăirea în apropierea ispitei din dorința de a “mirosi” păcatul. Un...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise