text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU CERCETAREA INIMII

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ps. 139.1-12 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă ridic, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. Această cunoaştere, atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot ajunge. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”, iată că nici chiar întunericul nu este de nepătruns pentru Tine; şi noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina.

Întotdeauna când ne aflăm la Cina Domnului Biblia ne îndeamnă să ne cercetăm cu atenţie inimile şi vieţile ca nu cumva să ne împărtăşim în chip nevrednic din trupul şi sângele Domnului. În Psalmul 139, deşi scris în vremea Vechiului Testament, David ne demonstrează că cea mai eficientă cercetare aparţine, de fapt, lui Dumnezeu când ne lăsăm pătrunşi de razele Duhului Sfânt pe care le emană Biblia la rugăciunea noastră. David recunoaşte în acest psalm că Dumnezeu îl cunoaşte şi-l cercetează în orice ipostază a vieţii sale: când umblă şi când doarme, când este tăcut sau când vorbeşte, când se aşază la masă sau când pleacă undeva. El recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu ca un scut ocrotitor în jurul Său. Dumnezeu este atât de aproape de David încât îşi pune mâna Sa peste el. Numai un om al rugăciunii poate să perceapă prezenţa lui Dumnezeu în acest mod în viaţa sa, nu ca pe o ameninţare, ci ca pe o asistenţă prietenoasă, plăcută şi continuă. David îşi imaginează mai multe situaţii în care, dacă ar încerca să se ascundă de prezenţa lui Dumnezeu, cum a făcut din păcate profetul Iona, nu ar reuşi niciodată să scape de ochiul vigilent şi atotvăzător al Creatorului. În acest fel rugăciunea sa, consemnată în cartea Psalmilor, capătă un accent de mărturie şi avertizare pentru cititorii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nici nu vor să-L cunoască. Concluzia simplă şi înţeleaptă pe care aceşti oameni o pot trage este capitularea lor în faţa lui Dumnezeu care îi caută deja prin Domnul Isus Hristos. Dumnezeu nu este departe de noi pentru că El S-a întrupat în Persoana Fiului Său şi a venit în lumea noastră să-i caute pe cei păcătoşi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce Biblia spune că sfinții care au murit au adormit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o nelămurire in discuție cu ortodocșii despre subiectul morții. In cazul rugăciunii  ei spun ca...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce condiții Dumnezeu interzice practicarea filozofiei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cititi va rog Coloseni 2:8 si apoi spuneti-mi cum de marii sfinti ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi de exemplu Sf. Ioan Gura de Aur, au studiat apoi f...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am stat de vorba cu cineva care cindva a mers la biserica noastră. Sotia lui a divortat de mult de el si dupa cite am vazut si am inteles de la el, a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
,,Scârțâitul pământului,, și trâmbițele din cartea Apocalipsa
Categorie: Raspunsuri biblice  Cred că a-ți urmărit în ultimul timp noutățile unde se spune că din anul 2011 și până în prezent în multe țări se auzea un sunet puternic, pe care unii îl comp...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât timp a construit Noe corabia?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Am auzit unii predicatori mentionând că Noe a construit corabia timp de 120 de ani, însa nu am gasit lucrul acesta menționat în Scriptură. Tot ce ob...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au dreptul slujitorii evangheliei să meargă în misiune cu soțiile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La ce se referă Apostolul Pavel când scrie corintenilor(1Cor.9;5) “N’avem dreptul să ducem cu noi o soră, care sa fie nevast...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să depășești frica de a intra în Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Nu am intrat ani mulți în biserică. În cele din urmă, cineva m-a convins să intru dar doar sa cumpăr lumânări, să le aprind și atât. Nu am...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce scrie Biblia despre bărbații care le aplică soțiilor pedepse fizice?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziție aveti vizavi de fenomenul violenței fizice la care sunt expuse unele soții de către soții lor? Exista vreo relatare in Biblie de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este “pricina îngerilor” în 1 Corinteni 11:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:1 Corinteni 11:10 – De ce din pricina îngerilor? Are ceva legătura cu 2Petru 2;11? Binecuvântări!Sunt puține texte în Scriptură c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cinstirea autorităților bisericești?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Porunca a patra la romano-catolici este cinstirea părinților si cinstirea autorităților bisericesti si a celor civile. Întrebare:...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise