text Devotionale

RUGĂCIUNEA CA O PLÂNGERE

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ier. 4.10-14 Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule! L-ai înşelat, într-adevăr, pe poporul acesta şi Ierusalimul, când ai zis: „Veţi avea pace!” şi totuşi sabia le ameninţă viaţa.” În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: „Un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiului pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe grâul. Ci un vânt năpraznic vine de acolo până la Mine! Acum le voi rosti hotărârea! Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui sunt ca un vârtej, caii lui sunt mai uşori decât vulturii. Vai de noi căci suntem prăpădiţi!” Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii salvat! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?

Uneori nici profetul Domnului nu percepe în mod corect mesajul lui Dumnezeu. În acest pasaj biblic însuşi Ieremia este contrariat de faptul că, deşi Dumnezeu a promis pacea poporului Său, totuşi pacea nu există. Ideea principală pe care Duhul Sfânt pune accent în mesajul lui Ieremia este curăţirea inimii Ierusalimului ca acesta să poată fi salvat, în viitorul apropiat, când armatele babiloniene vor veni să-l cucerească. E adevărat că Dumnezeu a promis pacea în vremea din urmă când Hristos Se va întoarce la Israel ca să domnească de pe tronul lui David. Dar până atunci oamenii, inclusiv evreii, trebuie să aleagă între Hristos şi prinţul întunericului care stăpâneşte lumea din pricina păcatului. Noi ştim de la Golgota că Mielul lui Dumnezeu, murind răstignit pe cruce pentru păcătoşi, a pus capăt pentru totdeauna dominaţiei păcatului şi i-a zdrobit capul şarpelui, înşelătorul lui Adam şi al Evei din grădina Edenului. Dar pentru a primi pacea cu Dumnezeu, prin Hristos, chiar şi Ierusalimul, capitala poporului Israel, are nevoie de o inimă curată. Numai cei cu o inimă curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Până atunci însă Ieremia nu poate ascunde adevărul dureros că la orizont armatele duşmane se pregătesc fără-ncetare pentru cucerirea oraşului Ierusalim care n-a reuşit să facă binele şi să-şi curăţească inima de păcate.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Isus este Lumina lumii. Sunt eu lumină în lume?"
Categorie: Raspunsuri biblice     În Evanghelia după Ioan , în capitolul 1, 8, 9  Domnul Isus spune că El este Lumina lumii și că a venit să aducă lumină și să înlăture întune...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te porți cu soțul obraznic care nu-și gândește vorbele?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare: Sunt căsătorită de un an cu o persoană care mă face de rușine prin comportamentul lui, însă eu am fost mereu înțelegătoare și răbdătoare cu...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ar fi fost dacă Adam și Eva nu cădeau în păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o nelămurire, având în vedere existența umanității. Dacă Adam și Eva nu moșteneau păcatul, am fi fost fără păcat? Am fi putut locui toți oam...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă când visezi demoni?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Azi dimineață am visat că eram demon și îmi vedeam chipul. Eram puțin speriată în vis și am început să proclam Cuvântul lui Dumnezeu, să s...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce s-a întâmplat în această zi de Vineri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce Domnul Isus, în seara de joi, le-a spălat picioarele ucenicilor și a instituit Cina cea de taină, a mers cu cei 11 ucenici(Iuda a luat bucățica și a pl...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când nu dorești să deții un document cu numerotare personală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua, Părinte. Buletinul de identitate, în genere, IDNP aduce la adresa numelui o insultă. Aparținem deja neamului celui rău cu numere. Or...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dinozaurii contemporani oamenilor – partea II"
Categorie: Raspunsuri biblice   Conform mărturiilor cronicilor celtice vechi, regele Moridd (în latină Morvidus) a fost ucis și înghițit în anul 336 î.d.Hr. de monstrul gigantic Belua (...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Realitatea iadului"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55:8)Iadul. Un cuvânt care încearcă să descrie u...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În contextul trădărilor de Paști"
Categorie: Raspunsuri biblice  În timp ce mă pregătesc pentru mesajul pe care urmează să-l predic la Biserica Bunăvestirea   în dimineața sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Hristo...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce s-a întâmplat în această zi de Duminică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Iată care au fost evenimentele care au avut loc în ziua dintâi a săptămânii:Isus nu a fost găsit în mormânt, căci a înviat După ce a trecut ziua Sabatului...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise