text Devotionale

RUGĂCIUNE PENTRU CUVÂNT ŞI PROTECŢIE

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

2 Tes. 3.1-5 Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi astfel încât Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit, cum este la voi, şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţă. Dar credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. Cu privire la voi, avem încredere în Dumnezeu că faceţi şi veţi face ce vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!

Mijlocirea pentru apostoli şi evanghelişti face parte din familia rugăciunilor pentru lucrătorii de la marele seceriş al zilelor din urmă. Lucrătorii apar datorită apostolilor şi oamenilor lui Dumnezeu consacraţi care strâng în jurul lor, pe terenul misiunii, tineri ca Timotei, Tit, Epafras, Tihic, Epafrodit şi alţii, ale căror nume le vom cunoaşte doar în veşnicie. Efectul rugăciunii pentru apostolii Domnului Isus este răspândirea Cuvântului în alte noi teritorii şi zone neevanghelizate şi triumful doctrinar şi poziţional asupra lucrătorilor nechibzuiţi şi răi care se predică pe ei înşişi şi-i trag pe ucenici de partea lor, în loc să-i atragă la Hristos. Pavel îşi îndeamnă destinatarii epistolei să mizeze în rugăciunile lor pe credincioşia Domnului care a promis că nu-i va lăsa niciodată pe ai Săi: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evr. 13.5) Apostolul Pavel enumeră două motivaţii puternice pentru împlinirea voii lui Dumnezeu care erau valabile nu numai pentru creştinii din vremea aceea, ci şi pentru noi cei de astăzi: dragostea lui Dumnezeu şi răbdarea lui Hristos. Răbdând în necazurile noastre nu numai că vom împlini voia Domnului, dar în acelaşi timp oamenii vor cunoaşte dragostea lui Dumnezeu prin vieţile noastre personale. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce în biserici nu se predică despre administrarea banilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Spuneți, vă rog, de ce în biserici oamenii nu sunt învățați cum să-și administreze banii? Sunt mulți credincioși care devin robii banilor mai mult de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Sara amanta lui faraon?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Din Genesa 12:15 se înțelege că Sara a fost amanta lui faraon? Ca să înțelegem mai bine, voi da citire întregului text care relatează cazul la c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Toți au voie să se roage în biserică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am citit un banc care mi s-a părut interesant:Copilul: – Ce-i aia de la ușa bisericii? – Instalație de alarmă. – Pentru ce? – Să nu intre h...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te porți cu prietenul îndoctrinat de comunism?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Bună ziua, domnule Filat. Am un prieten care este un mare, mare fan al comunismului și unul dintre cei care îl regretă pe Ceaușescu. Ei bine, acest p...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Are suport biblic învățătura despre alegerea necondiționată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Doctrina despre alegerea necondiționatăÎntrebare:Pentru că ați scris mai multe articole referitoare la predestinație, puteți să explicați într-un articol inter...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum sunt aleși slujitorii într-o biserică unde predomină credincioșii firești?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După publicarea articolului “Este biblică alegerea păstorilor și diaconilor prin votul bisericii?” am primit și această întrebare:Am auzit într-o predica...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să te porți cu socrii care nu te respectă?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Nu știu dacă are vreun suport biblic întrebarea mea, dar am o oarecare nelămurire. Soțul meu este plecat pentru o vreme și eu am grijă singură de fetița no...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este adevărat că Azazel este cel care a învățat pe oameni să facă arme?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Eu cunosc o poveste a îngerilor decăzuți și, în mod special, despre Azazel. Este adevărat că Azazel este cel care a învățat pe oameni să uneltea...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este obligatoriu pentru preoți să păstreze celibatul sau să se căsătorească?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am vizionat filmul “The thorn bird” (Pasărea spin), care este un film australian despre un preot catolic, care se îndrăgostește de o fată, însă, cum...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când te-ai eschivat prin minciună de la studiu biblic cu martorii lui Iehova?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Bună, zilele trecute a bătut la ușă o evanghelistă ( martor lui Iehova), care a început să-mi vorbească despre sfârșitul lumii și despre îm...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise