text Devotionale

O cunoastere practica a lui Dumnezeu

de www.realsos.ro
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: www.realsos.ro
Textul - Psalmul 34;
Versetul de memorat - Psalmul 34:5

"Cand iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine".


Acest psalm al lui David exprima bucuria si multumirea lui atunci cand a fost izbavit de vrasmasii lui. Dar el are motiv sa-L "binecuvinteze in orice vreme" si indeamna si pe altii sa laude si sa inalte pe Domnul impreuna cu el. El a simtit o astfel de bucurie in inima lui incat singur se automotiveaza sa laude pe Domnul: "Sa mi se laude sufletul in Domnul"! Din titlul psalmului aflam cadrul in care a fost scris. David fugea de Saul si a ajuns la Achis, imparatul Gatului, dar acesta nu l-a primit in casa lui. Abimelec era un nume dat imparatilor Filistenilor, asa cum era Faraon pentru Egipteni. Dar desi fugitiv si alungat, iata totusi motivele lui de lauda:
"Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns, m-a izbavit din toate temerile mele". Elihu ne spunea ieri ca nu se poate ajunge la Dumnezeu. David insa, acest titan al credintei, desi traia sub lege umbla in har. Teama, frica este un dusman foarte crud care il porti chiar in sanul tau. Oriunde-ai fi, orice ai face nu te poti ascunde de ea ca de un om. Domnul l-a izbavit de frica, pentru ca a strigat la El dupa ajutor.

"Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie". David a simtit ca Ingerul lui Dumnezeu i-a venit in ajutor. Bucuria pe care a simtit-o in momentul izbavirii a iradiat pe fata lui si cred ca toti cei ce erau cu el i-au spus ca fata ii straluceste. De aceea a scris: "Cand iti intorci fata spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fata de rusine".

El nu tine bucuria numai pentru sine ci indeamna pe altii ca si ei "sa guste si sa vada ce bun este Domnul" (v.8). David nu se opreste la darurile lui Dumnezeu, ci la datatorul lor. Gustati nu darurile, ci pe Cel ce le da, ne spune cu alte cuvinte. Elihu nu stia de Ingerul Domnului care duce vestile de pe pamant la cer. Nici nu stia ca "Domnul este aproape de cei cu inima infranta si cu duhul zdrobit", desi experienta lui Iov a fost una de zdrobire. In cele din urma si Iov l-a cunoscut altfel pe Dumnezeu decat il cunoscuse inainte. Domnul asculta strigatul celui nenorocit si apasat de dusmani.

Meditatia zilei: Sa cugetam adanc la bunatatea lui Dumnezeu si sa-L binecuvantam pentru ceea ce este El si pentru ceea ce face pentru noi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise