text Devotionale

Marto, Marto!

de devotional.ro
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: devotional.ro
"Marto, Marto!"

"Pe cand era pe drum cu ucenicii Sai, Isus a intrat intr-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit in casa ei". (Luca 10,38)

Intrand in Betania, dupa ce calatorisera pe dumul abrupt si prafuit care venea de la Ierihon, Isus si ucenicii Sai erau obositi. Betania era asezata pe versantul estic al Muntelui Maslinilor, cam la o mila si jumatate la est de Ierusalim. Cu aceasta ocazie, grupul a intrat mai intai in casa lui Lazar si a celor doua surori ale lui, Maria si Marta. Se pare ca Marta era cea mai mare dintre frati, astfel ca ea a fost cea care L-a intampinat pe Isus si I-a urat „bun venit in casa lor".
Viata lui Isus de pana atunci nu fusese deloc usoara. Respingerea soliei Sale in Ierusalim, in Iudea, in Galilea si, mai tarziu, in Samaria, nu fusese usor de indurat. Fusese indreptatit sa afirme ca, in mod literal, „Fiul omului nu are unde sa-Si plece capul" (Luca 9,58). Mantuitorul pretuia o casa linistita si niste ascultatori interesati. El avea nevoie de duiosia, de curtenia si de iubirea oamenilor. In aceasta ocazie deosebita, Marta era foarte preocupata sa se ingrijeasca de oaspeti. Maria a ales sa se aseze la picioarele lui Isus si sa asculte. „Marta era impartita cu multa slujire, a venit repede la El si I-a zis: `Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i dar sa ma ajute!" (Luca 10,40). Marta avea nevoie de pace sufleteasca pentru a putea sa se desprinda de prezent si sa se concentreze asupra viitorului. Isus nu avea nevoie de pregatiri speciale ca sa fie multumit. Preocuparea Mariei era pentru lucrurile spirituale, in timp ce a Martei era pentru cele practice, materiale.
Marta se simtea depasita de multimea treburilor. Speriata cumva de simtamantul ca in casa ei erau atatia oaspeti de care trebuia sa se ingrijeasca, ea s-a gandit ca un apel direct catre Maria, prin care sa-i ceara ajutorul, avea sa ajunga la urechi surde, astfel ca s-a adresat Domnului Hristos. Cu adevarat preocupat de ea, Isus i-a raspuns: "Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuieste. Maria a ales partea cea buna, care nu i se va lua" (vers. 41,42). Acel „singur lucru" care ii era necesar Martei era un spirit linistit, de devotiune, o mai mare preocupare pentru cunostintele privitoare la viata vesnica si binecuvantarile necesare pentru cresterea spirituala. Avea nevoie de mai putina preocupare pentru cele trecatoare si mai multa pentru cele care raman vesnic. „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6,33).

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Păgânism la scară națională sau suntem o țară plină de “dragobeți”"
Categorie: Raspunsuri biblice Democrația ne tot repetă că avem dreptul să facem orice, chiar dacă acest orice de multe ori vine în contradicție cu bunul simț, cu valorile creștine pe care pretind...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ziua Îndrăgostiților: între tradiție și dragoste adevărată"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ziua Îndrăgostiților, fie ea sărbătorită la 14 sau la 23 februarie, este un motiv în plus de exprimare a dragostei prin dedicații, carduri și cadouri. Unii așt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Din ce alimente putem lua vitamina D?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Vitamina D este necesară sănătăţii oaselor, sistemului imunitar şi pentru o stare de bine în general. La copii, deficiența de vitamina D poate cauza rahi...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate veni diavolul la tine în casă ?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! La cine poate veni diavolul în casă? La cei care au păcătuit? De ce vine? Ştiu că Dumnezeu permite aceasta, dar de ce? Ca să ne încerce? V...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Doar seminția lui Iuda sunt evrei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am ascultat mai multe predici ale  predicatorului Jim Staley (Misiunea “Pasiune pentru adevăr”). Mi-au apărut foarte multe întrebări. Iată una d...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce în bisericile baptiste se vorbește numai despre botez și nu despre pocăință?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Este adevărat că în bisericile creștine nu se mai vorbește despre pocăință ci se pune mai mare accent pe botez? Un vizitator a pus următoarea întrebare:De ce î...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Dumnezeu părtinitor în cazul lui Eleazar și Itamar?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Leviticul 10… Aaron avea 4 fii, Nadab și Abihu au murit, deoarece au făcut un lucru pe care Domnul nu li-l poruncise. Aproape de sfârșitul capitolulu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este flirtul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Flirtez sau nu flirtez… Ce înseamnă flirt?Ce este flirtul?Dicționarul online ne dă următoarea explicație: FLIRT, flirturi, s. n. Conversație ușo...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Depresia: cauze, consecințe și metode de eliberare"
Categorie: Raspunsuri biblice  Depresia a devenit cea mai frecventă maladie mintală la nivel de comunitate. Potrivit unui studiu desfășurat de către Organizația Mondială a Sănătății, a fost...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"10 motive pentru ca să studiezi inductiv Biblia:"
Categorie: Raspunsuri biblice   ”Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise