text Devotionale

LASĂ JUDECATA ÎN SEAMA JUDECĂTORULUI (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi…” (Matei 7:2)

Dacă ești o persoană cu spirit de judecată, ține minte acest principiu atemporal: ce oferi, aceea primești. Domnul Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7:1-2). Aceasta este legea reciprocității, care garantează că vei primi înapoi ceea ce dăruiești. Nu este o amenințare, este o lege neschimbătoare, la fel ca legea gravitației. S-ar putea să spui: „Eu sunt o persoană onestă și am curajul de a spune lucrurilor pe nume. În plus, păcatul acelei persoane trebuie scos la lumină!” Dar aici nu este vorba de onestitatea ta sau despre păcatul lor, ci despre faptul că Scriptura ne interzice să judecăm! S-ar putea ca tu să ai dreptate, iar ei să greșească, dar faptul de a judeca (în sensul de a condamna) te pune sub judecata Cuvântului lui Dumnezeu, și va trebui să dai socoteală! Dacă cealaltă persoană s-a pocăit deja, și-a mărturisit păcatul și a primit iertarea lui Dumnezeu?! Gândește-te la asta: cea mai urâtă formă de judecată este atunci când judeci un păcat… pe care Dumnezeu l-a iertat și l-a uitat deja! (vezi Isaia 43:25) Când îi judecăm pe alții, căutăm în locul nepotrivit. Noi încercăm să evităm ceea ce nu vrem să vedem la noi – propriile noastre metehne. Domnul Isus spune: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3). Oricare-ar fi paiul lor, e problema lui Dumnezeu, nu a ta. „Bârna” ta este problema ta! Domnul Isus spune de asemenea: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7). În loc să-i judeci pe ceilalți, mai bine ai începe să investești în propriul tău „cont al milei”; vei avea nevoie de el în curând. Așadar, lasă judecata în seama lui Dumnezeu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise