text Devotionale

Izvoare in Desert - 7 August

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
7 August

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi;
toţi s-au umplut de Duhul Sfânt,
şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Apostolii mărturiseau cu multă putere
despre învierea Domnului Isus.
(Fapte 4:31,33)

Christmas Evans, un predicator galez de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a scris odată următoarea însemnare în jurnalul său.
„Într-o după-amiază de duminică mergeam pe cal la o întâlnire. Deodată, pe când mergeam pe un drum foarte singuratic, m-am simţit condamnat că am o inimă rece. Am descălecat, mi-am priponit calul de un copac, şi am găsit un loc retras. Apoi, plimbându-mă încoace şi-ncolo în agonie, mi-am revăzut toată viaţa. Am aşteptat înaintea lui Dumnezeu zdrobit şi mâhnit trei ore. În cele din urmă, am simţit dulcea Lui dragoste iertătoare venind peste mine, şi am primit o proaspătă umplere cu Duhul Său cel Sfânt.
Pe când apunea soarele, m-am întors la drum, mi-am găsit calul şi am călărit mai departe la întâlnire. În următoarea zi am predicat cu o nouă putere unei mari mulţimi adunate pe un deal şi s-a produs o trezire care în cele din urmă s-a răspândit printre toţi galezii".
Aceasta explică marea întrebare a celor născuţi din nou – parola bisericii primordiale – „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?" (Fapte 19:2).

O, viaţa plină de Duhul; este şi a ta, este şi a ta?
Este tot sufletul tău plin de Duhul divin?
Ca şi copil al Împăratului, a coborât El peste tine?
Împărăţeşte El în sufletul tău, astfel încât toţi oamenii să vadă
Binecuvântata imagine a scumpului Salvator reflectată în tine?

A măturat El sufletul tău ca valurile mării?
Se odihneşte Duhul lui Dumnezeu zilnic peste tine?
Îţi îndulceşte El viaţa, te păzeşte de griji?
Te călăuzeşte şi te binecuvântează El ca răspuns la rugăciune?
Este bucuria ta să fii condus de Domnul pretutindeni?

Este El lângă tine ceas de ceas, stă El la dreapta ta?
Te îmbracă El cu putere, a venit El ca să rămână?
Te învaţă El să ştii că toate lucrurile pot fi făcute
Prin harul şi puterea Celui Crucificat?
Îţi mărturiseşte El despre Fiul glorificat?
Te-a purificat El cu foc de sus?
Are El întâietate în gândurile tale, are El toată dragostea ta?
Este slujba Lui alegerea ta, şi jertfa ta, plăcută?
Este a face voia Sa băutura şi mâncarea ta?
Alergi tu la chemarea Sa cu picioare pline de bucurie şi de râvnă?

Te-a eliberat El de eul tău şi de toată lăcomia ta?
Te grăbeşti tu să-l mângâi fratele tău în nevoie?
Ca ostaş al lui Hristos durează puterea ta?
Este nădejdea ta în Domnul veşnică şi sigură?
Eşti tu răbdător şi blând, eşti tu iubitor şi curat?

O, viaţa plină de Duhul poate fi a ta, poate fi a ta,
Gloria Şechinei poate străluci veşnic în sufletul tău;
Ţie ţi s-a dat să trăieşti cu toate furtunile potolite,
Ţie ţi s-a dat să fii umplut cu binecuvântatul Duh Sfânt al lui Dumnezeu;
Ţie ţi s-a dat, da, ţie, pentru că aşa a vrut Domnul tău.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Sunt copiii baptiştilor parte din Biserica Baptistă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Copiii baptiștilor  care nu pot înțelege adevărul fac parte din Biserica Baptista? Dar din cea reala care este una singura fără atâtea denumiri?...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi fi un adevărat creştin fără duhovnic, spovedanie şi împărtăşanie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o discuție deunăzi cu o fosta colegă de liceu, care zice că fără a avea un duhovnic în persoana unui preot și fără spovedanie, plus împărtăşa...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifes...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifes...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este normal după căsătorie să te adresezi socrilor cu cuvintele ”Mama” şi ”Tata”?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Bineînţeles. Este foarte important să te adresezi astfel şi să te porţi totdeauna cu tot respectul faţă de socrii tăi. Adresarea cu cuvintele “Tată” şi “...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să capete eliberare cel ce este ispitit de homosexualitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sunt băiat, am 17 ani și aș vrea să vă cer sfatul. Îmi place foarte mult un băiat de la mine din clasă. Nu simt nimic pentru fete, adică le pot consi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfânta Împărtăşanie poate fi făcută doar la Biserică sau şi în familie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sfânta Împărtăşanie se poate lua doar de la biserica sau la orice creștin adevărat acasă ori de câte ori se ia masa in familie?Domnul Isus a institui...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mai este valabil botezul după ce ai făcut circumcizia?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La vârsta de 8 ani am făcut o infecție urinara (urinare cu sânge)  iar doctorul pediatru (cultul mozaic) m-a trimis la secția de chirurgie unde...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cîteva clarificări cu privire la Evrei 6:4-6!"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am citit un comentariu făcut de dumneavoastră cu privire la Evrei cap. 6. “Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făc...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vai de cel prin care vine prilejul de păcătuire
Categorie: schițe pentru predici  Unul din lucrurile care sunt foarte grave în ochii lui Dumnezeu este prilejul de păcătuire pe care putem să-l aducem persoanei de lângă noi. Domnul Isus ne...
de Adina Copos 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise