text Devotionale

Izvoare in Desert - 6 Mai

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.
(Psalmul 25:14)

Există anumite taine ale providenţei lui Dumnezeu pe care El îngăduie copiilor Săi să le afle. De fapt, deseori, cel puţin la suprafaţă, planurile Lui cu ei par să fie severe şi ascunse. Totuşi credinţa priveşte mai profund şi spune: „Aceasta este taina lui Dumnezeu. Tu priveşti numai în afară, dar eu privesc mai profund şi văd sensul ascuns".
Adu-ţi aminte că diamantele se găsesc în stare brută, şi adevărata lor valoare nu se poate vedea. Şi când a fost ridicat cortul întâlnirii în pustiu, nu avea nimic în afară care să-ţi atragă privirile. De fapt, învelitoarea de afară făcută din piei groase de viţel de mare nu spunea nimic despre lucrurile preţioase dinăuntru.
Dragă prietene, Dumnezeu poate să-ţi trimită daruri valoroase într-un ambalaj neatrăgător. Dar nu te îngrijora din cauza ambalajului, pentru că poţi avea toată siguranţa că înăuntru El a ascuns comori de dragoste, bunătate şi înţelepciune. Dacă vom primi pur şi simplu ce ne trimite El şi avem încredere în El pentru binecuvântările dinăuntru, vom afla semnificaţia tainelor providenţei Lui, chiar şi în vremuri de întuneric. A. B. Simpson

Până nu va tăcea fiecare război de ţesut,
Şi nu vor înceta să zboare firele încrucişate,
Dumnezeu nu va derula modelul
Şi nu va explica motivul pentru care
Firele negre sunt la fel de necesare
În mâna iscusită a Ţesătorului,
Ca şi firele de aur şi argint
Pentru modelul pe care El l-a gândit.

Un om care-L are pe Hristos ca Domn este stăpânul oricărei situaţii. Eşti presat de împrejurări? Nu le da la o parte, pentru că ele sunt mâinile Olarului. Şi vei învăţa să le stăpâneşti nu oprind desfăşurarea lor, ci îndurând disciplina lor. Situaţiile nu numai că te modelează într-un vas frumos, de cinste, dar te şi aprovizionează cu resurse de mare valoare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă pentru mine DRAGOSTEA?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost întrebat zilele acestea de un grup de tineri ce înseamnă pentru mine DRAGOSTE. Şi dacă suntem în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor, m-am gîndit să-mi exprim...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Tabăra ta trebuie să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu se abată de la tine
Categorie: schițe pentru predici  Poate până azi nu ai avut, dealtfel ca mulți alții o înțelegere cu privire la curăția care trebuie sa fie în Biserica lui Hristos. Mulți cred că neghina poa...
de Adina Copos 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Câţi ani au trecut de la Adam la ieşirea din ţara Egipt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:“Câţi ani au fost de la începutul lumii până la potop?Câţi ani au fost de la Adam până la Avraam?De la Adam şi până la ieşirea poporului evreu din Eg...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd au început practica botezului pruncilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Daca botezul pruncilor este o practica noua in istoria Creştinătăţii, cum susțineți voi, spuneți-ne cine si când a introdus-o pentru prima data, prec...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fapte şi minuni săvârşite de Iisus Hristos"
Categorie: Raspunsuri biblice  Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca să prezinte oamenilor planul lui Dumnezeu de mântuire. Acest lucru El l-a realizat prin faptele Sale despre care vorb...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Luter a scos din Biblie cărţile apocrife?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că nu sunt canonice, adică nu sunt inspirate de Dumnezeu. Nu Luter le-a scos din Biblie. Ele nu au fost nici odată parte din Biblie în sens că nu au făc...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Toate sau nu toate chipurile cioplite au fost interzise?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Nu chipurile cioplite au fost interzise ci închinarea la chipuri cioplite. Dacă cineva vrea să sculpteze în lemn, piatră, sau orice alt material, este li...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ziua Îndrăgostiţilor, cealaltă parte a monedei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Mîine e Ziua Îndrăgostiţilor, pe care mulţi tineri o aşteaptă cu nerăbdare. De-obicei în această zi se dăruiesc cadouri, se fac declaraţii ingenioase de dragos...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre sexul pînă la căsătorie"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dacă tot scriu pe blog despre abstinenţă sexuală pînă la căsătorie, unii vizitatori deja m-au catalogat drept asexual iar alţii sunt chiar curioşi să înţeleagă...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde scrie în Scriptură că Scriptura trebuie să fie singura autoritate?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Sfintele Scripturi alcătuite din 66 de cărţi canonice ale  Vechiului şi Noului Testament sunt Cuvântul lui Dumnezeu, adică revelaţia lui Dumnezeu. L...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise