text Devotionale

Izvoare în Deșert- 5 Februarie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman



Nu plecaţi în fugă. (Isaia 52:12)

Eu nu cred că am început măcar să înţelegem puterea minunată care stă în a fi liniştit. Noi suntem aşa de grăbiţi, făcând mereu câte ceva, că suntem în pericolul de a nu-I lăsa lui Dumnezeu oportunitatea de a lucra. Poţi fi sigur că Dumnezeu nu ne va spune niciodată: „Opreşte-te!", „Stai liniştit!" sau „Fii liniştit!", dacă nu are de gând să facă ceva. Aceasta e problema noastră în ce priveşte viaţa creştină; noi vrem să facem noi ceva ca să fim creştini, în loc să-L lăsăm pe El să lucreze în noi.
Gândeşte-te cât de nemişcat stai când ţi se face o poză, în timp ce fotograful prinde imaginea ta pe film. Dumnezeu are un scop etern pentru noi: ca să fim „asemenea chipului Fiului Său" (Rom. 8:29). Dar ca să se întâmple aceasta, noi trebuie să stăm liniştiţi. Auzim atât de multe astăzi despre a fi activi, dar poate că avem nevoie să învăţăm ce înseamnă să fim tăcuţi. din Crumbs

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!
Nu consideraţi aceste zile – aceste zile de aşteptare –
ca fiind rele!
Cel ce te iubeşte cel mai mult, Cel ce-ţi plănuieşte drumul,
N-a uitat de marea ta nevoie de astăzi!
Şi, dacă El aşteaptă, e sigur că El aşteaptă să-ţi arate
Ţie, copil al Lui preaiubit, dragostea profundă a inimii Lui.

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!
Voi doriţi mult să cunoaşteţi voia Domnului vostru drag!
În timp ce gânduri pline de nelinişte vor să se furişeze înăuntru,
Căutând să distrugă, pentru că El întârzie –
Convinge-te pe tine însuţi, în simpla credinţă, să te odihneşti
Pe faptul că El, care ştie totul şi te iubeşte, va face
ce e cel mai bine.

Staţi liniştiţi, copiii mei! Fiţi calmi şi liniştiţi!
Să nu faceţi nici un pas, nici măcar unul,
Până nu se deschide calea Lui. Atunci, ah, atunci, ce bine e!
Ce bucurie în inima ta, şi ce iuţi sunt paşii tăi atunci,
Ce puternic eşti înăuntrul tău atunci, ah, atunci!
Şi zilele de aşteptare nu mai par atât de lungi atunci.


Stai liniştită, fiica mea! Fii calmă şi liniştită!
Ce slujbă mai înaltă ai putea face pentru El?
E greu! Ah, da! Dar lucrurile cele mai alese costă scump!
Căci fără a pierde totul, ce mult se pierde!
E greu, e-adevărat! Dar atunci – El îţi dă har
Să consideri locul cel mai greu ca fiind cel mai plăcut.
J. Danson Smith

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise