text Devotionale

Izvoare in Desert - 22 August

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
22 August

Ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
(Fapte 27:44)

Povestea miraculoasă a călătoriei lui Pavel la Roma, cu încercările şi biruinţele ei, este un exemplu minunat de lumină şi întuneric în călătoria credinţei unei vieţi umane. Şi cea mai remarcabilă parte a călătoriei o reprezintă locurile dificile şi strâmte care se împletesc cu extraordinara providenţă şi intervenţie a lui Dumnezeu.
Există o concepţie greşită foarte răspândită care susţine că umblarea în credinţă a creştinului este presărată cu flori şi că atunci când intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi, El face aceasta într-un fel atât de minunat ca să ne ridice întotdeauna şi să ne scoată din împrejurările noastre dificile. În realitate, însă, experienţa reală este exact inversă. Şi mesajul Bibliei este unul în care alternează încercările cu biruinţele în viaţa unui „nor aşa de mare de martori" (Evrei 12:1), a fiecăruia de la Abel până la ultimul martir.
Pavel, mai mult decât oricine altcineva, este un exemplu de cât de mult poate să sufere un copil de Dumnezeu fără să fie înfrânt sau zdrobit în duh. Din cauza mărturiei lui pe care a dat-o în Damasc, a fost urmărit de persecutori ca să fie omorât şi a fost forţat să fugă ca să-şi scape viaţa. Totuşi nu vedem nici un car ceresc, în mijlocul fulgerelor de foc, care să coboare şi să-l salveze pe sfântul apostol din mâna vrăjmaşilor săi. Dumnezeu însă a lucrat o cale simplă de scăpare pentru Pavel: „Într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă" (Fapte 9:25). Da, a fost într-o coşniţă de haine vechi, ca un maldăr de lenjerie murdară sau de articole de băcănie. Slujitorul Domnului Isus Hristos a fost coborât de la o fereastră prin zidul Damascului, şi într-un mod umil a scăpat de ura duşmanilor săi.
Mai târziu îl găsim stând luni de zile în temniţe singuratice, vorbind despre „vegheri" şi „posturi" (2 Cor. 6:5), despre prietenii care l-au părăsit şi despre bătăile brutale şi umilitoare. Şi chiar după ce Dumnezeu i-a promis că-l va elibera, îl vedem părăsit zile întregi, aruncat încoace şi încolo de valurile unei mări furtunoase şi silit să protejeze un navigator trădător. Şi în sfârşit, când vine eliberarea lui, nu vine printr-o corabie cerească navighând din ceruri ca să salveze acest ilustru prizonier. Şi de asemenea nu este nici un înger care să vină umblând pe ape şi să potolească marea înfuriată. Nu este nici un semn supranatural al măreţiei eminente, pentru că un om trebuie să apuce o bucată de catarg ca să supravieţuiască, altul un lemn plutitor, altul un mic fragment din corabia avariată, şi altul este nevoit să înoate ca să-şi scape viaţa.
În această povestire, găsim modelul lui Dumnezeu şi pentru vieţile noastre. Ea se doreşte a fi o veste bună pentru cei care trăiesc în această lume cotidiană în împrejurări obişnuite şi care se confruntă cu mii de situaţii obişnuite, care trebuie să fie rezolvate prin mijloace cu totul obişnuite.
Promisiunile lui Dumnezeu şi providenţa Lui nu ne ridică din lumea bunului simţ şi a încercărilor de fiecare zi, pentru că tocmai prin aceste lucruri este desăvârşită credinţa noastră. Şi tocmai în această lume Îi place lui Dumnezeu să împletească firele aurii ale dragostei Sale cu firele răsucite şi întortocheate ale experienţelor noastre comune de fiecare zi. din Locuri grele pe calea credinţei

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Pe scurt despre apariţia bisericilor ortodoxă şi catolică"
Categorie: Raspunsuri biblice În anul 395 D.C. Imperiul Roman a fost împărţit în două state, Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit. Primul avea capitala la Roma iar al doilea la Con...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Terorist-sinucigaş? Nu cred."
Categorie: Raspunsuri biblice  Am rămas şocat cînd am auzit astăzi despre atentatul terorist din aeroportul “Domodedovo” din Moscova, în care, pînă la această oră au murit 35 de persoane şi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre oamenii cu handicap mintal?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea la care voi răspunde în acest articol se referă la oamenii handicapați mintal:Întrebarea mea este despre oamenii handicapaţi mintal. Slujesc la două...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este legătura dintre bioenergie şi credinţa creştină?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Bioenergia are legătură cu  religia?”Cred că persoana care a pus întrebarea a avut în vedere religia creştină. Dar înainte de a răspunde să fac...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt copiii baptiştilor parte din Biserica Baptistă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Copiii baptiștilor  care nu pot înțelege adevărul fac parte din Biserica Baptista? Dar din cea reala care este una singura fără atâtea denumiri?...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi fi un adevărat creştin fără duhovnic, spovedanie şi împărtăşanie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o discuție deunăzi cu o fosta colegă de liceu, care zice că fără a avea un duhovnic în persoana unui preot și fără spovedanie, plus împărtăşa...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifes...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifes...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este normal după căsătorie să te adresezi socrilor cu cuvintele ”Mama” şi ”Tata”?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Bineînţeles. Este foarte important să te adresezi astfel şi să te porţi totdeauna cu tot respectul faţă de socrii tăi. Adresarea cu cuvintele “Tată” şi “...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să capete eliberare cel ce este ispitit de homosexualitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sunt băiat, am 17 ani și aș vrea să vă cer sfatul. Îmi place foarte mult un băiat de la mine din clasă. Nu simt nimic pentru fete, adică le pot consi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise