text Devotionale

Izvoare in Desert - 20 Mai

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?
(Ioan 18:11)

Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.
Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.
Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!" Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

Vaietul chinului omului a ajuns până la Dumnezeu,
„Doamne, alungă durerea:
Umbra ce întunecă lumea pe care ai creat-o,
Lanţul strâns, care sugrumă
Care strangulează inima, povara care apasă
Pe aripile ce vor să-şi ia zborul,
Doamne, alungă durerea din lumea pe care ai creat-o,
Ca să Te iubească mai mult".
Atunci Domnul a răspuns la plângerea lumii Sale:
„Să alung durerea,
Şi cu ea puterea sufletului de a îndura,
Întărit prin încordare?
Să alung mila, care leagă inimă de inimă,
Şi marele sacrificiu?
Aţi pierde voi pe toţi eroii voştri care se înalţă din focul
Înţelepciunii înspre cer?
Să alung dragostea care răscumpără cu un preţ
Şi zâmbeşte în faţa pierderii?
Puteţi voi înlătura din viaţa voastră ceea ce se înalţă la Mine
Hristosul pe crucea Sa?"


Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce nu faceți distincție între Canonul Noului Testament gata format şi cel in curs de formare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dar de ce trebuie să facem această distincţie? Creştinii (evanghelici, protestanţi, catolici, ortodocşi) nu pun la îndoială Canonul gata format al Noului Testa...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Domnul Isus se roagă ”Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” dacă este Dumnezeu întrupat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum comentaţi rugăciunea lui Isus, dacă ziceţi că EL este Creatorul Însuşi? Sau cuvintele pe cruce : “Domnul Meu de ce m-ai părăsit? Va rog frumos să...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi
Categorie: schițe pentru predici  Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite. Cuvântul Domnului este încercat. El este un scut pentru toți cei ce aleargă la El. (Psalmul 18:30)Dumnezeu ne cere să u...
de Adina Copos 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde scrie in Biblie ca botezul pruncilor nu este valid?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie in Biblie ca botezul pruncilor nu este valid? Unde scrie ca trebuie botezați EXCLUSIV adulții (respectiv, rebotezați cei botezați in prunc...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă pentru mine DRAGOSTEA?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost întrebat zilele acestea de un grup de tineri ce înseamnă pentru mine DRAGOSTE. Şi dacă suntem în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor, m-am gîndit să-mi exprim...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Tabăra ta trebuie să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu se abată de la tine
Categorie: schițe pentru predici  Poate până azi nu ai avut, dealtfel ca mulți alții o înțelegere cu privire la curăția care trebuie sa fie în Biserica lui Hristos. Mulți cred că neghina poa...
de Adina Copos 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Câţi ani au trecut de la Adam la ieşirea din ţara Egipt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:“Câţi ani au fost de la începutul lumii până la potop?Câţi ani au fost de la Adam până la Avraam?De la Adam şi până la ieşirea poporului evreu din Eg...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd au început practica botezului pruncilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Daca botezul pruncilor este o practica noua in istoria Creştinătăţii, cum susțineți voi, spuneți-ne cine si când a introdus-o pentru prima data, prec...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fapte şi minuni săvârşite de Iisus Hristos"
Categorie: Raspunsuri biblice  Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca să prezinte oamenilor planul lui Dumnezeu de mântuire. Acest lucru El l-a realizat prin faptele Sale despre care vorb...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Luter a scos din Biblie cărţile apocrife?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că nu sunt canonice, adică nu sunt inspirate de Dumnezeu. Nu Luter le-a scos din Biblie. Ele nu au fost nici odată parte din Biblie în sens că nu au făc...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise