text Devotionale

Izvoare in Desert - 1 Septembrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
1 Septembrie

Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu.
(Isaia 54:11)

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi – din coasta stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.
Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc".

În aerul nemişcat muzica nu se aude;
În marmura brută se ascunde o frumuseţe nevăzută;
Ca să iasă muzică şi frumuseţe e nevoie
De atingerea meşterului, de dalta ascuţită a sculptorului.

Marele Meşter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;
Nu lăsaţi muzica din noi să moară!
Marele Sculptor, ciopleşte-ne şi şlefuieşte-ne; nu lăsa
Să rămână, ascuns şi pierdut, chipul Tău în noi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Suicidul nu este o soluţie"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am întristat cititnd astăzi o ştire despre un tînăr de 19 ani de la UTM, care s-a aruncat în gol de la etajul 19 al unui bloc de locuit din capitală. Mai tri...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Botezul Domnului. Agheasma"
Categorie: Raspunsuri biblice  Termenul botez îşi are originea din limba greacă care utilizează două cuvinte pentru acesta: bapto şi baptizo. W.E. Vine în Dicţionarul expozitiv complet al cu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Baptiştii nu recunosc botezul copiilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea la care voi răspunde în acest articol este cu privire la botezul copiilor:De ce Baptiştii nu recunosc botezul făcut în copilărie? De ce le cer să se...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pe scurt despre apariţia bisericilor ortodoxă şi catolică"
Categorie: Raspunsuri biblice În anul 395 D.C. Imperiul Roman a fost împărţit în două state, Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit. Primul avea capitala la Roma iar al doilea la Con...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Terorist-sinucigaş? Nu cred."
Categorie: Raspunsuri biblice  Am rămas şocat cînd am auzit astăzi despre atentatul terorist din aeroportul “Domodedovo” din Moscova, în care, pînă la această oră au murit 35 de persoane şi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre oamenii cu handicap mintal?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea la care voi răspunde în acest articol se referă la oamenii handicapați mintal:Întrebarea mea este despre oamenii handicapaţi mintal. Slujesc la două...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este legătura dintre bioenergie şi credinţa creştină?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Bioenergia are legătură cu  religia?”Cred că persoana care a pus întrebarea a avut în vedere religia creştină. Dar înainte de a răspunde să fac...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt copiii baptiştilor parte din Biserica Baptistă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Copiii baptiștilor  care nu pot înțelege adevărul fac parte din Biserica Baptista? Dar din cea reala care este una singura fără atâtea denumiri?...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poţi fi un adevărat creştin fără duhovnic, spovedanie şi împărtăşanie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o discuție deunăzi cu o fosta colegă de liceu, care zice că fără a avea un duhovnic în persoana unui preot și fără spovedanie, plus împărtăşa...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifes...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise