text Devotionale

Înșelându-vă singuri

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Iacov 1:21-24.”De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-L împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața într-o oglindă; și după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.”

-Frate Iacov tu chiar spui că cineva care ascultă Cuvântul, citit ori predicat poate fi și înșelat? Doar scrie că credința vine în urma auziri Cuvântului. -Foarte adevărat, așa vine credința, dar dacă rămâi la ascultarea Cuvântului și nu lași ca credința să producă fapte, împlinind ce ai ascultat și ceea ce crezi din lumina Duhului Sfânt, poți fi înșelat și poți bate pasul pe loc ani de zile, rămânând bebeluș spiritual și imatur în credință, care nu poate fi de folos Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Când asculți Cuvântul, lasă-L să lucreze în sufletul tău, ca mintea, sentimentele și voința ta să fie umplute de Cuvânt și sufletul să crească și să se maturizeze și el în credință, și ceea ce Dumnezeu a pus în duhul tău născut din nou, să străbată calea de la duh la suflet cu ușurință, iar mintea să poată transmite mai departe trupului semnalele Duhului Sfânt pentru ca și trupul tău să poată să fie sănătos și curat și vrednic de a fi Templul Duhului Sfânt, pe pământ. Iacov zice că Cuvântul este sădit în noi, în duhul nostru, însă noi trebuie să-L întâmpinăm cu blândețe, cu delicatețe și sinceritate, pentru că El este Cel ce poate salva și sufletul și, și trupul nostru. Dar dacă nu trecem la împlinirea Cuvântului ascultat, ca Duhul Sfânt să lumineze mintea, atunci mintea este întunecată și permite cu nebăgare de seamă să intre în ea și în suflet necurăție și răutate, iar unde se află aceste lucruri, sunt o sumedenie de rele care blochează Duhul Sfânt să aibă acces în suflet, ca mintea să fie înnoită cu Cuvântul, spre desăvârșirea cerută de Dumnezeu, pentru care la cruce a fost deschis drumul, ca omul să poată primi prin harul lui Dumnezeu și har după har și toate binecuvântările LUI, cu care ne-a binecuvântat în locurile cerești, adică în duhul nostru și să avem acces direct la ele, și să nu fie împiedecate de necurăție și răutate. Un om care ascultă Cuvântul și nu-L împlinește cu fapta este ca omul care-și privește fața într-o oglindă și când pleacă deja a uitat cu era. Cum este un astfel de om? Este un om înșelat, fiindcă nu poate să se cunoască pe el însuși și nu-și cunoaște lipsurile și nu are o țintă în viață, este în comfuzie, căci se duce la oglindă dar nu are discernământ și ținere de minte, pentru a se ridica la statura de om mare în Hristos.

Iacov 1:25.”Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Iacov vorbea astfel fraților, nu lumii, ci celor ce ascultau Cuvântul ca să-L împlinească și să-și adâncească privirea în legea slobozeniei, stăruind în ea. Legea slobozeniei nu este să faci ce te taie capul și poftele tale, purtat de necurăție și răutate, ci este să fii slobod, liber de orice necurăție și răutate și tot ce cuprinde legăturile celui rău, separat de lume și viața ei, și liber de tot ce-i rău, împlinind Cuvântul cu fapta și unind credința cu fapta, pentru a merge drept pe cale spre desăvârșirea credinței noastre. Amin! Mulțumim Dumnezeule, cu Tine suntem mai mult decât biruitori!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise