text Devotionale

ÎNGROAPĂ AMINTIRILE TRECUTULUI!

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Le-ai şters pomenirea…” (Isaia 26:14)

Psihologii ne spun că una din trei persoane a experimentat abuz – fizic, emoțional sau sexual. Celor mai mulți le este rușine să vorbească despre asta! Ei duc o viață plină de resentimente, gândindu-se nu numai la cel care i-a ofensat, ci și la persoanele care ar fi trebuit să îi protejeze și nu au făcut-o. Adevărul este că dacă nu primesc ajutor, amintirea faptei săvârșite asupra lor poate ajunge să-i rănească mai mult decât evenimentul produs. Dacă și tu ai fost sau ești victima unui abuz, iată câteva versete pe care trebuie să le citești, să te bazezi, și prin care să te rogi: „Doamne, către Tine strig, şi zic: „Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii.” Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine. Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău!” (Psalmul 142:5-7). „Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpâni în afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm. Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit…” (Isaia 26:13-14). Acum, tu poți să alegi să ierți persoana care te-a rănit, și puterea ei față de tine va fi zdrobită! Odată ce ai făcut asta, pune-o în mâna lui Dumnezeu și lasă-L pe El să se ocupe de ea. Refuză să rămâi o victimă. În loc să continui să trăiești într-o rușine neștiută de nimeni, tu poți să descoperi că puterea lui Dumnezeu (Psalmul 147:3) îi vindecă „pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise