text Devotionale

ÎNCETINEȘTE RITMUL! (1)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Fac un singur lucru…” (Filipeni 3:13).

Trăim în epoca sarcinilor multiple (sau, cu un termen încetățenit, a multitasking-ului). Vorbim la telefon în timp ce luăm prânzul, citim mesaje pe telefon în timp ce le dăm de mâncare copiilor, ne bem cafeaua în timp ce conducem… Dr. Richard Swenson spune: „În anumite împrejurări suntem mai productivi… unii croșetează în timp ce urmăresc știrile la televizor. Și în unele meserii, chiar este obligatoriu; funcționarii de la Bursa de valori trebuie să alerge de colo-colo făcând cinci lucruri simultan. Dar nu vi se pare anormal că atunci când un agent de bursă cade, sfârșit, colegii săi își continuă munca, în timp ce trupul respectiv este resuscitat? Dezvoltarea dramatică a domeniului afacerilor ne-a dat prea multe de făcut într-un timp prea scurt. Standardul în materie este să-ți iei două, trei sau patru sarcini sau joburi odată, nu să refuzi să accepți mai mult. Este o extindere a filozofiei conform căreia trebuie să faci tot mai mult cu cât mai puțini oameni. Însă cineva a uitat să facă calculele! Când faci două lucruri odată, distragi 30% din atenția pe care trebuie s-o dai primei sarcini; sacrifici calitatea pentru cantitate, fapt care duce la și mai multe erori.”? Poți ajunge să îndeplinești mai multe sarcini, dar cu produse mai slabe și cu nervii la pământ. Dezavantajele multitasking-ului nu prea sunt mediatizate, deci continuăm să experimentăm ca să vedem cât de mult putem întinde coarda. Cu toate acestea, când vorbim despre relații, multitasking-ul poate fi dezastruos. Nu mai ascultăm, pentru că ne ia prea mult timp. Familiile necesită atenție, bebelușii au nevoie de ceea ce au nevoie atunci când au nevoie. Mai ești părinte, sau nu?! Apostolul Pavel nu a trăit în felul acesta. El „a alergat spre țintă”… adică spre persoana care era înaintea lui. Câinele are patru picioare, dar nu încearcă să meargă pe patru drumuri! Așa că, noi te sfătuim să încetinești ritmul și să stabilești unul care este sănătos și sustenabil!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise