text Devotionale

ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam” (Psalmul 90:1)

La sfârșitul unei zile grele, te simți bine când vii acasă, într-un loc pe care îl știi – un loc în care poți să-ți arunci papucii, să stai în halat și să nu-ți pese ce cred ceilalți. Spiritual vorbind, prezența lui Dumnezeu ar trebui să-ți fie măcar la fel de confortabilă. Cu timpul, vei învăța să te duci la El ca să primești putere, protecție și călăuzire. Dumnezeu dorește să nu uiți că ești în prezența Lui oriunde, și să fii conștient de apropierea Lui tot timpul. Noi ne gândim la Dumnezeu ca la un zeu cu care putem discuta, în loc să ne gândim la El ca la un loc în care să locuim. Dar Dumnezeu dorește să-L vedem ca pe Cel în care „avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele Apostolilor 17:28). Când Dumnezeu a călăuzit poporul Israel prin pustie, El nu apărea o dată pe zi și apoi dispărea. Nu, stâlpul de foc era prezent cu ei toată noaptea, iar stâlpul de nor era cu ei toată ziua. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată! Domnul Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20). Psalmistul a zis: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului” (Psalmul 27:4). „Drăguț”, spui tu. „Și mie mi-ar plăcea să locuiesc în casa lui Dumnezeu, dar m-am blocat în lumea reală.” Deblochează-te! O singură decizie – a ta! – te ține departe de prezența Tatălui ceresc. Nu trebuie să-ți schimbi adresa, ci doar percepția!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Urari de Nasterea Domnului
Urări de Nașterea Domnului care nasc decizii pentru veșnicie   Crăciunul este sărbătoarea care ne atinge cele mai adânci corzi ale sufletului. Este timpul colindelor, al lumânărilor aprinse și al...
Citeste mai mult >>
Versete biblice explicate
Versete biblice explicate – Cuvântul care luminează pașii noștri   Biblia este cel mai citit și tradus volum din toate timpurile, însă nu întotdeauna cel mai înțeles. Mulți oameni se apropie de S...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru zile de nastere
 Versete biblice pentru zile de naștere – Cuvinte care aduc lumină și speranță   Ziua de naștere este un moment special, marcat nu doar de bucuria unui nou început, ci și de recunoștință pen...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
  Versete biblice despre copii – comoara cerească în mâinile noastre   Copiii sunt o binecuvântare neprețuită, un dar ceresc ce reflectă dragostea și înțelepciunea Creatorului. De-a lun...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
 Versete biblice pentru copii – O comoară pentru sufletul celor mici   Biblia nu este doar o carte pentru adulți. Ea este o comoară de adevăruri, povești și promisiuni care pot hrăni și sufl...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare scurte
 Versete biblice de încurajare scurte: Sprijin divin în momentele de încercare   Într-o lume marcată de incertitudine, schimbare și presiune constantă, sufletul uman tânjește după liniște și...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare
Versete biblice de încurajare: Cuvinte de speranță pentru vremuri dificile  În viață, cu toții trecem prin momente de încercare: pierderi, eșecuri, boli sau perioade de confuzie spirituală. În as...
Citeste mai mult >>
Cele mai frumoase versete biblice
Cele mai frumoase versete biblice: cuvinte care ating sufletul și transformă viața  Într-o lume în care veștile se schimbă de la o zi la alta, în care inima omului este tot mai tulburată de nesig...
Citeste mai mult >>
Imagini cu versete biblice de dragoste
 Imagini cu versete biblice de dragoste – O punte vizuală către inima lui Dumnezeu   Într-o lume în care suntem constant expuși la mesaje vizuale, puterea unei imagini care poartă un verset...
Citeste mai mult >>
Versete biblice despre nasterea de copii
Versete biblice despre nașterea de copii: o binecuvântare divină și un plan sfânt   Nașterea de copii a fost dintru început o parte esențială a planului lui Dumnezeu pentru omenire. Nu este doar...
Citeste mai mult >>

Donez prin banca