text Devotionale

IA AMINTE ȘI ÎNVAȚĂ!

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.” (Deuteronomul 8:5)

Când asculți experiențele oamenilor aflați pe patul de moarte, ar trebui să fii atent și să înveți! Ei îți vor împărtăși lucruri care trebuie ținute minte: „Viața este fragilă și prețioasă. M-am hotărât să petrec mai puțin timp la locul de muncă și mai mult timp cu soția și familia. Simt o compasiune profundă pentru oameni, și am mai multă înțelegere și simpatie. Am ajuns să-L cunosc pe Domnul într-un mod personal și profund, pe care nu-l credeam posibil.” În loc să întrebe: „De ce, Doamne?!” ei au întrebat: „Ce vrei Tu să învăț din această experiență?” Iar asta nu înseamnă că învățăm încet, ci că uităm repede! De aceea Dumnezeu i-a spus poporului Său: „Recunoaşteţi astăzi – ce n-au putut recunoaşte şi vedea copiii voştri – pedepsele Domnului, Dumnezeului vostru, mărimea Lui, mâna Lui cea tare şi braţul Lui cel întins.” (Deuteronomul 11:2) Așadar, în loc să-L rogi pe Dumnezeu să-ți îmbunătățească situația, mai bine cere-I s-o folosească pentru a te face o persoană mai bună. Viața este o cursă obligatorie, așa că ai face bine să te străduiești s-o termini onorabil. Dumnezeu lucrează în viața ta, fie că știi, fie că nu! „El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.” (Plângerile lui Ieremia 3:33). Dumnezeu nu Se bucură de suferința ta, dar se bucură de creșterea ta. „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6). El nu va da greș! De ce? Pentru că El nu poate să greșească! El lucrează în noi „ce-I este plăcut” (Evrei 13:21). Fiecare provocare, mică sau mare, te echipează pentru viitorul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru tine – este gândul menit să te îmbogățească astăzi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise