text Devotionale

DORINȚA DUPĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cuvântul lui Dumnezeu… pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul.” (Evrei 4:12)

Când citești Biblia, Dumnezeu îți dă puterea și călăuzirea pentru viață, pe care nu le poți găsi nicăieri altundeva. Elifaz i-a spus patriarhului Iov: „El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte” (Iov 5:18). Este ceea ce face Dumnezeu în timp ce citești Scriptura. „Cuvântul lui Dumnezeu este… mai tăietor ca o sabie…” Lumea vede faptele noastre, însă când stăm singuri cu Dumnezeu și deschidem Scripturile, El ne descoperă ceea ce suntem. El scoate la lumină probleme vechi, nerezolvate și ne ajută să le înfruntăm. El ne confruntă obiceiurile încăpățânate și ne arată cum să le învingem. El ne arată atitudinile egoiste și lipsite de dragoste, și ne dă șansa să ne pocăim și să ne schimbăm calea. Vechii quakeri aveau o vorbă: „Păcatul te va ține departe de Biblie, iar Biblia te va ține departe de păcat.” Poate că spui: „Când mă trezesc dimineața, sunt atât de ocupat, încât nu am timp să citesc Biblia.” Atunci citește-o când te întorci seara acasă! Iar dacă spui: „Când ajung acasă seara, sunt epuizat și nu mă pot concentra la nimic!” – înseamnă că trebuie să-ți rearanjezi prioritățile. Dacă petreci ore în șir uitându-te la televizor, cu siguranță că ai avea timp și să citești Biblia în fiecare zi. În realitate, noi ne facem timp pentru lucrurile pe care ni le dorim, pe care le prețuim și care ne plac. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o dorință mai mare pentru Cuvântul Său. Apoi citește Biblia – și vei vedea cum dorința ta după Scriptură va crește!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum trebuie să fie rugăciunea în Biserică? (toţi în cor sau pe rând)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cu trebuie să se roage membrii bisericii în adunare? Să se roage toţi în cor sau câte unul singur cu voce tare?Nu găsim în Noul Testament porunci spe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când soţul catolic cere să fie împărtăşit copilul la 8 ani?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soţul meu este catolic şi în biserica lor copiii când împlinesc 8 ani iau parte la Cina Domnului pentru prima dată. Cu prilejul acesta se face mare s...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să citeşti Biblia în baie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ceva timp în urmă am auzit de la un creştin că preferă să citească Biblia stând în baie. El spune că este un mod relaxant şi se poate gândi la ceea c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Arca lui Noe: mit sau realitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Arca lui Noe avea următoarele dimensiuni: înălţime – 13.716 m; lungimea -137.16 m, lăţime -22.86 m. Atenţie! Măsurile sunt luate din biblia evreilor...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cei 40 de sfinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Se spune că sărbătoarea celor 40 de sfinţi este mare. Ce spune Biblia despre ea? Cum este corect să sărbătorim? Ce să facem şi să nu facem la această...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când soţul nu se poartă cu afecţiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Cât de drăgăstos trebuie să fie soţul cu soţia în situaţia când soţia este foarte drăgăstoasă, soţul este şi el, dar nu la fel de mult ca şi soţia, fapt ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De unde provin icoanele?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfint...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre vina noastră înaintea lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie în Biblie că suntem vinovaţi şi nu păcătoşi înaintea lui Dumnezeu? Am citit într-o carte de Sinelnikov că “înaintea lui Dumnezeu nu există...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine sa învăţăm copiii sa aibă frică de Isus?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Ar fi greu de răspuns la această întrebare, fără a clarifica ce avem în vedere prin expresia „frică de Isus”. Dicţionarul explicativ român ne dă următoar...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:In Biblie, la Geneza, scrie ca după ce Cain l-a ucis pe Abel, Cain a fost pedepsit de Dumnezeu sa rătăcească în lume, iar lui Cain i-a fost teama ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise