text Devotionale

Darul și Harul

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Romani 5:17.”Dacă deci prin greșala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos.”

Prin neascultarea unui singur om păcatul a intrat în lume, domnind asupra tuturor oamenilor și până în ziua de astăzi, păcatul și moartea domnesc în lume. Dar slăvit să fie Numele Domnului Isus, care a fost ascultător de Dumnezeu care dorea să-și facă fii asemenea chipului Său, iar Preaiubitul LUI Fiu, S-a coborât în lumea noastră, luând chip de om prin întrupare și devenind Salvatorul omului căzut din grația lui Dumnezeu. În Isus Fiul, Tatăl ne-a trimis Darul și Harul incalculabil de apreciat, cel mai mare și grațios DAR și HAR care a fost în lumea asta vreodată, dăruit din dragoste de Tatăl nostru, adus la noi de Fiul și descoperit nouă prin Duhul Sfânt. Cum putem primi acest DAR și HAR al neprihănirii, ca să ajungem să trăim biruitori în lume și să DOMNIM în viață? Ce înseamnă să domnim? Înseamnă să nu trudim, ci să ne odihnim în lucrarea Domnului Isus terminată la cruce, odată pentru totdeauna, știind și crezând că toate promisiunile lui Dumnezeu, sunt DA și AMIN, în Hristos și dacă sunt, sunt ale noastre, ale fiilor Săi și le primim, ni le însușim prin credință. Toate aceste binecuvântări cerești în Hristos, sunt DARUL pentru noi și L-am primit când am crezut, mărturisindu-ne credința cu gura noastră. Isus Hristos Darul nostru extravagant, ne-a născut din nou, prin Duhul LUI și ne-a așezat cu El în locurile cerești, la dreapta Tatălui de unde DOMNIM în viață peste situații și toate lucrurile, aducând Împărăția LUI din cer, pe pământ. O câtă onoare pentru fii Săi, când cel rău lovește, batjocorește, își bate joc și aruncă cu ocară, fii să-și cunoască identitatea cerească să respecte DARUL și HARUL neprihănirii și să-i iubească, să-i rabde cu dragoste și să se roage pentru cei pe care dușmanul îi folosește ca unelte de lucru a lui, iar fii să rămână în picioare după ce vor birui totul. Ce slavă! DARUL ne-a făcut, ne-a așezat într-o poziție de neprihănire, iar HARUL ne ține, ne arată, ne învață, ne descopere, ne crește și putem primi tot mai mult și HAR după HAR... . cât este necesar pentru a ajunge oameni plini de toată plinătatea lui Hristos, pentru o lucrare excelentă a Împărăției Lui pe pământ. DARUL și HARUL neprihănirii în Hristos Isus, ne dă posibilitatea de a fi fii de Dumnezeu, care DOMNESC în viață peste circumstanțe și nu circumstanțele peste ei, pentrucă ei trăiesc în firea lui Hristos, fire dumnezeiască, biruitori asupra păcatului, bolilor și lucrurilor celui rău. Mintea lor este înnoită cu Cuvântul mereu, locuiesc în Hristos și Hristos locuiește în ei, prin Duhul LUI. Voia LUI se manifestă în viața lor, ca în cer, deși trăiesc în lume, ei nu sunt DIN lume. Acest lucru aduce biruință și viață din belșug în duhul lor, sufletul lor și trupul lor. Ceice primesc în toată plinătatea DARUL și HARUL neprihănirii, DOMNESC în viață prin Domnul Isus Hristos. A primi în toată plinătatea înseamnă, a primi constant Cuvântul vieții în tine, ca Duhul Sfânt să aibă ce să-ți descopere, să-ți reveleze și azi și mâine și mereu, privind țintă la Isus și El zice că vom fi schimbați din slavă în slavă prin Duhul LUI. AMIN!


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să te bucuri când treci prin încercări?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În ultimul timp trec prin atâtea încercări, că simt că nu se mai termină. Știu că ele sunt date pentru binele meu și ca să cresc în credință. Și mai știu c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când un creștin trebuie și când nu trebuie să judece?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este o problemă de care suferim noi toți: când suntem confruntați cu păcatul noi ne comparăm cu alții care sunt mai răi ca noi și noi știm...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Le este îngăduit pastorilor să predice la nunțile unde se consumă alcool?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:De ceva timp un frate pastor a fost invitat la o nuntă unde s-a consumat alcool și s-a dansat. Aș vrea să vă întreb, ce atitudine trebuie să avem față de a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Oportunități de studiere a Bibliei în limba română pe Mac OS"
Categorie: Raspunsuri biblice  Fiecare creștin trebuie să-și dedice o parte din timpul său pentru studierea Bibliei și vestirii Evangheliei altora. În secolul XXI, majoritatea populației lum...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre droguri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am încercat să găsesc pe acest site un articol în care să fie relatat ce spune Biblia depsre droguri, dar nu am găsit. Poate nu am căutat bine? ...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Oportunități de studiere a Bibliei pe Android"
Categorie: Raspunsuri biblice  În articolul anterior am enumerat cele mai populare aplicații de studiere a Bibliei pentru Mac OS. Astăzi, mi-am propus să prezint aplicații de studiere a Bibl...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mai are botezul vreo valoare după murdărirea cugetului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La afirmația din 1 Petru 3:21 îmi pun o întrebare: dacă cugetul curat se murădrește din nou prin faptul că am păcătuit iar după ce cugetul a fost cur...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine să mergi la muncă peste hotare dacă ai avut relații intime cu viitoarea logodnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este corect să pleci să muncești peste hotare, ca să aduni bani de nuntă, când ai o fată pe care ai cerut-o deja în căsătorie, mai ales dacă ai între...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Religia în școală: greșeală sau beneficiu în educația copiilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Bună ziua. În calitate de părinte, consider că ceea ce se predă acum în școli este o greșeală cu repercusiuni grave în ceea ce privește percepția și...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre administrarea bunurilor materiale?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Spuneți-mi vă rog care trebuie să fie atitudinea mea față de bani? În biserică nu se vorbește despre administrarea bunurilor financiare. Iar cei ce v...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise