text Devotionale

CUM SĂ FACI FAȚĂ STRESULUI DIN VIAȚA TA

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Te simți copleșit de viață? Nu ești singurul care simte acest lucru! Moise, unul dintre cei mai mari lideri din istorie, a devenit atât de stresat de responsabilitățile pe care le avea, încât și-a dorit să moară. Tu spui: „Sigur nu aceasta era voia lui Dumnezeu pentru el!” Ai dreptate! Însă nu este suficient să cunoști voia lui Dumnezeu, trebuie să și faci lucrurile așa cum dorește El. Moise muncea din zori de zi până noaptea târziu, șase zile pe săptămână, fără vacanțe sau timp liber. Mânca pe fugă, stabilea întâlniri, respecta termene și primea pe toată lumea care voia să-l vadă. Și cei care îi erau apropiați lui Moise erau fie prea ocupați să observe sau aveau nevoi prea mari ca să le pese că el suferă de epuizare. Însă Ietro, socrul său, a observat lucrul acesta și a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur… căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.” (Exodul 18:17-18). Din fericire, Moise a găsit răspunsul. Acesta era format din două părți distinctive: 1) Să delege munca unor oameni calificați și să creadă că o vor duce la bun sfârșit. Un lider bun este, în esență, acela care nu încearcă să facă totul singur, ci acela care are grijă ca lucrurile să fie făcute, prin aportul celorlalți. Sau, așa cum a spus evanghelistul secolului al XIX-lea, D.L. Moody: „În loc să încerci să faci munca a zece oameni, alege zece oameni care să facă acea muncă.” Ce-a mai învățat Moise: 2) Să se bazeze pe puterea lui Dumnezeu mai mult decât pe puterea lui. Dumnezeu i-a zis: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Cuvântul „odihnă” înseamnă „pace lăuntrică, siguranță și încredere.” Voia lui Dumnezeu este ca și tu să trăiești așa, și să procedezi la fel ca Moise!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise