text Devotionale

"Cum sa cunosti voia lui Dumnezeu in viata ta"

04 aprilie 2025

Categoria: Devotionale

 

CUM SĂ CUNOŞTI VOIA LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA TA (din cartea cu acelaşi titlu, de Morris Venden) 

 

1.Voia ta. Nu vă impuneţi voinţa asupra situaţiilor date. Faceţi ca voinţa proprie să fie neutralizată. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom avea preferinţe., dar vom dori să mergem încotro ne va îndrepta Dumnezeu. Acest lucru este posibil numai pentru cei ce sunt antrenaţi într-o zilnică părtăşie cu Dumnezeu, pentru că altfel nu vom putea să ne aducem pe noi înşine la supunere. Este necesar ca Dumnezeu să facă aceasta pentru noi. Exemplul lui Isus în această privinţă este prezentat în Matei 26:39 şi Ioan 4:34. 2.Simţămintele tale. Nu umbla doar în virtutea simţămintelor. De fapt, nu trebuie adoptat numai un singur punct. Numai o combinare a celor opt va da o rezultantă semnificativă. Adesea, există ispita de a lua o decizie numai după propriile simţăminte, aşa că, în această privinţă, iată un avertisment. Nu proceda aşa. Dacă Duhul Sfânt ne conduce adesea prin impresii asupra inimii (vezi Isaia 30:21), totuşi, să nu luăm niciodată o decizie numai pe baza simţămintelor noastre. 3.Cuvântul Său. Studiază Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cunoaşte ce este descoperit şi a te putea orienta în ceea ce priveşte hotărârea ce-ţi stă înainte. Dumnezeu ne conduce totdeauna potrivit Cuvântului Său şi nu împotrivă (Ps.119:105). Deşi s-ar putea să nu găseşti o indicaţie specială pentru decizia ta, totuşi, vei găsi acolo principii pe care să le aplici. Deci, poţi merge mereu şi mereu la Cuvântul Domnului, pentru a primi o comunicare divină. 4.Providenţa. Ia în calcul împrejurările providenţiale. 'Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a condus Dumnezeu până aici' (Deut.8:2). Priveşte la conducerea divină din trecut şi caută să plasezi hotărârea ta prezentă în concordanţă cu modelul pe care-l vezi dezvoltându-se. Cum spune şi cântecul: 'Chiar când nu văd cărarea / Spre und' m-aştepţi / Mi/ajunge-ncredinţarea / Că Tu măndrepţi'. Domeniul providenţei poate fi una din cele mai nteresante trepte dintre cele opt, pentru că acest domeniu aparţine lui Dumnezeu în exclusivitate. El este Cel care alege momentul şi calea pentru a-Şi arăta voia, prin providenţa Sa. Împrejurările providenţiale nu pot fi niciodată egalate de efortul omenesc. Şi chiar dacă nu putem înţelege totdeauna raţiunea după care acţionează Dumnezeu, călăuzirea Sa va da suficiente dovezi celui care caută să cunoască voia Sa. 5.Prietenii. Consultă-ţi prietenii evlavioşi (Prov.11:14 , Ps.1:1). Nu vă sfătuiţi cu prieteni lipsiţi de spiritualitate. Vreau să subliniez că nu trebuie să sprijiniţi întreaga voastră hotărâre doar pe 'sfatul prietenilor', dar oferiţi-le, oricum, un vot în vederea hotărârii pe care o veţi lua. 6.Rugăciunea. Cereţi, prin rugăciune, lui Dumnezeu, să-Şi descopere voinţa în vederea deciziei pe care aveţi de gând să o luaţi (Iac.1:5). Rugăciunea trebuie asociată fiecărui pas din cei amintiţi. Rugăciunea ne www.e-hope4all.info oferă şansa de a sta de vorbă cu el ca şi cu un prieten, de a căuta comuniunea cu El şi de a ne transmite amănunte în legătură cu viaţa noastră. Duhul Sfânt, Călăuzitorul cel credincios, este dat ca răspuns la rugăciune. (Luca 11:9-13) Atunci când este vorba de a cere de la Dumnezeu călăuzire, nu suntem sfătuiţi să cerem neapărat un semn. Nu trebuie să cerem un trăznet din senin sau foc din cer. Tot ceea ce trebuie să facem este să cerem pentru ca El să lucreze pe calea pe care o va găsi de cuviinţă. 7.Hotărârea. Luaţi o hotărâre ! Pe baza celor şase puncte anterioare, luaţi o hotărâre. Nu aşteptaţi neapărat un semn special, ca o săgeată indicatoare venită din cer. Cântăriţi cu rugăciune greutatea argumentelor şi decideţi ! Şi spuneţi lui Dumnezeu ce hotărâre aţi luat. (Iosua 24:15, 1 Regi 18:21, 8.Uşile batante. Purcedeţi asupra celor hotărâte, invitând pe Dumnezeu să vă oprească dacă aţi încurcat cumva indicatoarele. Apoi, fiţi foarte atent la uşile cu dublu sens. Dumnezeu ştie cum să închidă şi cum să deschidă uşile. Uneori, veţi întâlni o uşă care vi se va trânti în faţă. Eu am întâlnit asemenea situaţii. Aceasta mi s-a întâmplat atunci când am neglijat primul pas. Dar şi apostolul Pavel a găsit uneori uşi închise. Puteţi citi despre aceasta în Faptele Apostolilor 16:6-9. Se poate ca, uneori, să aştepţi multă vreme până când o uşă să se deschidă şi să poţi înainta. Nu privi la timpul de aşteptare ca la un timp pierdut. Aşteptarea în sine este o parte a procesului prin care Dumnezeu lucrează pentru a te pregăti pentru lucrarea pe care El a rezervat-o pentru tine. (vezi de asemenea Apoc. 3:7,8) Când vine vremea unei hotărâri, se pot face multe greşeli şi nu este nimic prea grav - toţi oamenii greşesc -, dar niciodată nu trebuie să facem greşeala de a înceta să-L mai căutăm pe Dumnezeu în rugăciune, în privinţa legăturii personale cu El, pentru că numai această legătură ne va da posibilitatea să înţelegem călăuzirea Sa. Continuând să Îl căutăm şi să venim la El, vom primi, potrivit voinţei Sale pentru viaţa noastră, cu mult mai mult, cunoaşterea Sa personală, care ne va da viaţa veşnică.

 

sursa: https://www.cumparaadevarul.org/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Respectă pe cei mai în vârstă"
Categorie: Raspunsuri biblice Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituț...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copiii au nevoie de dragoste necondiționată şi limitări"
Categorie: Raspunsuri biblice Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O femeie plăcută"
Categorie: Raspunsuri biblice Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite car...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilul meu crește obraznic. Ce să fac ca și părinte?"
Categorie: Raspunsuri biblice Când vorbim despre un copil obraznic avem în vedere un copil care sfidează regulile unui colectiv de ex. la școală/biserică sau a bunului simț cum ar fi față de cei...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să învățăm copiii să fie oameni"
Categorie: Raspunsuri biblice Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a of...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:“Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. A...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul petrecut împreună este un dar"
Categorie: Raspunsuri biblice Ştim cu toţii că viaţa este limitată oricât de lungă sau scurtă ar fi ea. Timpul petrecut cu ceilalţi niciodată nu este suficient şi niciodată nu este prea lung. Şi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Autismul virtual – o boală ce afectează tot mai mulți copii"
Categorie: Raspunsuri biblice În ultimii ani auzim tot mai mult de o creștere vertiginoasă a numărului de copii diagnosticați cu autism sau tulburări ale spectrului autist. Foarte multe astfel de...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o pildă pentru alții - Radu Blendarencu"
Categorie: Raspunsuri biblice Conceptul precum că toată viață trebuie să agonisim pentru a lăsa moștenire copiilor noștri de cele mai multe ori s-a arătat falimentar. Nimeni nu spune că este un l...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Întăriți în încercări"
Categorie: Raspunsuri biblice Sună atât de controversat pentru mulți această expresie… Cum poți fi întărit atunci când vine încercarea și cuptorul cu foc în viața ta? Când parcă nu poți face nimi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise