text Devotionale

Credință, botez, mântuire

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Credință – botez – mântuire

Care credință? Credința unei denominații? Nuu! Ci credința lui Isus și lucrarea Lui terminată la cruce, odată pentru totdeauna. Cum vine această credință? Citind, învățând și auzind Cuvântul Evangheliei lui Isus. Așa prinde Cuvântul rădăcină în tine, ca să crezi Adevărul adevărat. Harul lui Dumnezeu este Cel care manifestă toată lucrarea aceasta în noi. Doar Harul este Autorul credinței, este Puterea credinței și este Manifestarea credinței, Duhul credinței. Numai așa poți crede Adevărul adevărat, care nu-L vei găsi în religie în nici un caz, ci în Hristos Isus și revelat adică descoperit inimii noastre prin Duhul Sfânt, care realizează spontan atunci când crezi,”nașterea din nou” în duhul tău, adică natura (firea) veche s-a dus, a murit și ai primit o natură nouă, natură dumnezeiască, favoare care se găsește numai în felul acesta, prin credință și har și asta înseamnă că fără faptele și binele tău.

Efeseni 2:8-10.”Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnnezeu mai înainte, ca să umblăm în ele.”

Și acum câteva referințe Biblice pentru acest lucru atât de greșit înțeles. Dacă crezi că botezul în apă este temelia încreștinări tale, te înșeli amarnic. Și ce rost are să trăiești fără siguranța mântuirii, care nu ți-o dă apa din râu, ori stropirea cu apă niciodată, ci ți-o dă Cuvântul Adevărului revelat de Duhul Sfânt atunci când te naște din nou. Este strict lucrarea Duhului,”nașterea din nou”. Este sfințirea Duhului, care sfințește mai întâi duhul tău, el se naște din nou, drept și sfânt cu va fi toată veșnicia, apoi sufletul nostru este regenerat într-un proces de înnoire a minții, prin Cuvânt, după care și trupul nostru vine la viața lui Hristos, ca să fim găsiți la venirea Domnului întregi, duh, suflet și trup. 1 Tesaloniceni 5:23. Și acum înțelege că botezul vine în urma credinței și nașterii din nou, atunci când îți declari credința ta, cu gura ta, pe baza întâlniri reale cu Dumnezeu prin credință.

Romani 10:9-10.”Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Fapte Ap. 10:43 și 47-48.”Toți prorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor. 47-48. Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia... . ? Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus.” Deci, credință – botez - mântuire.

Fapte Ap. 8:35-38.”Atunci Filip a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus. Pe când își urmau ei drumul au dat peste o apă. Și famenul a zis ”uite apă ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: ”dacă crezi din toată inima, se poate”. Famenul a răspuns: ”Cred, că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă și Filip a botezat pe famen.” Deci, credință – botez – mântuire.

Fapte Ap. 8:12-13.”Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați atât bărbați cât și femei. Chiar și Simon a crezut și după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip~&."_~ Deci, credință – botez – mântuire.

Mulțumesc Tată pentru simplitatea Evangheliei Tale și a mântuirii noastre. Fiindcă a fost atât de simplu să fii făcut fiu de Dumnezeu, a venit religia și a complicat, a îngreunat această lucrare adăugând efortul omului, care niciodată nu ajunge la ADEVĂRUL adevărat, Isus Hristos, Harul și Mântuirea noastră. Mulțumesc cine crede are Har la îndemână să se nască din nou și prin botez să fie declarat moștenitor al Tatălui, prin Isus Hristos. Amin!



Cele mai recente resurse creștine scrise

"Proverbe 18:24 – de ce același loc, dar cu sensuri diferite?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Proverbe 18:24 (traducerea Cornilescu) este scris: ,, Cine își face mulți prieteni, îi face spre nenorocirea lui … ,,În același text în Biblia rusă este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți ști dacă ești un om duhovnicesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  “Voi însă nu mai sînteți pămîntești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine beneficia de darurile închinate Domnului?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Întrebarea este din Numeri 31:17-18. De ce Moise a zis căpeteniilor oștirii să omoare băieţii dintre prinșii de război și să țină fetele pentru...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți primi răspuns de la Dumnezeu citind din Biblie la întâmplare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă nu sunt atât de mulți, totuși există un anumit număr de oameni care doresc să primească răspuns de la Dumnezeu prin citirea Bibliei acolo unde se de...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este munca la negru un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta a venit de la un angajator creștin:Vreau să vă adresez o întrebare referitoare la “munca la negru”. Am o echipă de constructori și vreau să...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Operația de micșorare a stomacului din perspectivă biblică"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor care suferă de obezitate, creștinii care sunt afectați de aceasta doresc să primească un răspuns biblic....
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Locul Legii lui Moise în viața unui creștin"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Care este locul Legii lui Moise în viața unui creștin?Această întrebare a stârnit și stârnește și acum multe discuții în comunitățile creștine. De ob...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este curvie dacă căsătoria a fost înregistrată civil, dar nu a fost oficiată de către Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu, nicidecum nu putem califica această căsătorie drept curvie, căci atunci ar trebui să fie calificate drept curvii căsătoriile din toate religiile lumii. Căs...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica ruptă de realitate"
Categorie: Raspunsuri biblice  În Epistola care îi poartă numele Iuda a scris astfel:Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Între ură și milă pentru tata"
Categorie: Raspunsuri biblice  După moartea mamei, am plecat cu surorile mele alungate și tatăl a dorit o perioadă să mă aducă la el, căci eram unicul băiat și credea că mă va putea măg...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise