text Devotionale

Cădere și ridicare

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Atunci când ai experimentat o ridicare dintr-o cădere și I-ai mulțumit Salvatorului că te-a apucat de mână și te-a pus pe Stâncă, stabilind viața ta, atunci privindu-L în gloria LUI și tu ești schimbat din glorie în glorie prin Duhul LUI într-un nou nivel de creștere în Hristos. . Când ești un bebeluș spiritual, căderile sunt mai dese, dar prin creștere în credință te maturizezi și căderile se răresc și nu mai sunt parte din viața ta. Pavel zice Gal. 6:1. Romani 5:20b~_."&~dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult;” Cu cât este mai puternică căderea, cu atât HARUL se înmulțește și mai mult. Când păcatul omenirii a ajuns la culme, Dumnezeu a coborât pe pământ, S-a întrupat îmbrăcând haina noastră de carne, a crescut, a făcut numai bine-n jurul LUI, a fost judecat, omorât și înviat prin Duhul Sfânt. A venit la noi plin de HAR și ADEVĂR și rezolvând situația noastră vrednică de pedeapsa veșnică, S-a făcut păcat în locul nostru, iar nouă ne-a dat NEPRIHĂNIREA LUI, înmulțind HARUL nespus de mult, peste noi și pentru noi, în fiecare zi. Dacă nu ar fi HAR, nu am mai exista, curați și neprihăniți înaintea Tatălui. Toată binecuvântarea noastră este în Hristos, pentrucă HARUL a venit prin El, revărsându-se peste toți cei ce vor să-L primească, ca Domn și Mântuitor, în viața lor. Nu este păcat sub soare, pe care Harul să nu-l poată ierta. Și nu numai atât, dar Harul asigură și o călătorie spre cer supravegheată de Hristos prin Duhul, învățându-ne cum să respingem oferta și minciunile diavolului împotrivindu-ne lui tari în credință. HARUL este lungimea, lărgimea, înălțimea și adâncimea dragostei lui Dumnezeu. Nu poți cădea atât de adânc ca Harul să nu ajungă să te ridice, să-ți vorbească, să te învețe și să te călăuzească spre o viață de biruință în Hristos.”Fraților chiar dacă cineva din voi ar cădea dintr-o dată într-o greșală... . .”, asta însemnând că nu este o regulă de a cădea, ci înnoindu-ne mintea cu Cuvântul Lui și conștiența că suntem ”fii ” de Rege, Harul ne dă abilitatea să ne ținem la înălțimea plinătăți lui Hristos, având o identitate cerească, duhovnicească și nu vom umbla târându-ne în toate mizeriile, ci ca ”fii” de Dumnezeu dacă trăim prin Duhul vom și umbla prin Duhul. Astfel se face că El te ridică pe înălțimile tale, de unde trăiești biruitor asupra păcatului, bolii, neputinței și a lui satan. Orice cădere urmată de o ridicare este folositore pentru creșterea în credință, dar asta nu înseamnă că vrem să cădem ca să ne ridicăm iarăși. NU! ci dacă se întâmplă, ridică-te, dacă semenul tău cade, ridică-l, iubește-l și nu-l judeca. Căderea se întâmplă datorită obiceiurilor și lucrurilor omului ce vechi care a fost șef în mintea și viața ta, înainte de nașterea din nou și care trebuie tu să le scoți afară, prin înnoirea minții cu Cuvântul și spunându-le: ieșiți, nu mai aveți acces în mintea mea, aici locuiește Duhul lui Hristos, de El ascult și Lui îi voi fi supusă și credincioasă, în toată viața mea. În Legământul nou încheiat de Domnul Isus la cruce, cu Tatăl pentru noi, El zice: ”... voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor”. Suntem beneficiarii acestei mari binecuvântări și le avem în inimă, în duhul nostru puse și scrise de El, ceea ce noi trebuie să facem este să ne schimbăm mintea setată pe alte lucruri și să o înnoim cu Cuvântul LUI, prin Duhul Sfânt care locuiește în noi. Astfel căderile se vor rări și vom fi victorioși, la înălțimea plinătăți lui Hristos. Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"
Categorie: Invataturi biblice  Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi l...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 2. Abordând suferința cu sinceritate"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii noștri erau la sfârșitul școlii primare, am decis să ne întoarcem în Statele Unite după o perioadă lungă petrecută peste hotare. Încercând să-i aju...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 1. Îmbrățișând suferința ca parte a călătoriei"
Categorie: Invataturi biblice  Diagnosticul neașteptat. Rezultatul dezamăgitor al unui test. Trădarea unui bun prieten. O perioadă de singurătate. Lupta de a face față cheltuielilor.Uneori,...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Soluționarea conflictelor"
Categorie: Invataturi biblice  CONVERSAȚIADacă aş putea, ca prin magie, înzestra studenții din mişcarea noastră cu o capacitate specială, aceasta ar fi, probabil, abilitatea de a ameliora şi...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Apologetica"
Categorie: Invataturi biblice  CONVERSAȚIABaza biblicaStudiul de articulare a răspunsurilor la întrebările filosofice şi obiecţiile formulate împotriva Evangheliei şi credinţei creştine este...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Răspunsuri la Evanghelie"
Categorie: Invataturi biblice CONVERSAȚIADacă ucenicul tău deja a avut momente când și-a mărturisit credinţa, el s-a ciocnit, probabil, cu o varietate de răspunsuri. Poate că a avut noroc și a în...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Povestind mărturia personală"
Categorie: Invataturi biblice  CONVERSAȚIATuturor ne place să ascultăm o poveste bună. De-a lungul veacurilor, povestirile au fost folosite pentru a distra, corecta şi instrui. Barzii şi men...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Motive pentru a vesti Evanghelia"
Categorie: Invataturi biblice  CONVERSAȚIAExistă multe motive pentru care o persoană ar accepta munca dificilă de implicare în viața unei alte persoane pentru a-i spune despre Isus. Unii ar...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința. Cum să conduci un grup mic"
Categorie: Invataturi biblice  CONVERSAȚIAGrupurile mici constituie, de obicei, baza experienţei pozitive a unui student cu Campus-ul. Acolo se clădesc o mulţime de relaţii speciale şi sunt...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Comunică-ți credința Ilustrațiile. Evangheliei"
Categorie: Invataturi biblice  EVANGHELIZAREA CU INIȚIATIVĂVESTIREA CU SUCCES A EVANGHELIEIPURITATEA PERSONALĂPATRU LEGI SPIRITUALETRANZIȚIA LA EVANGHELIEMEMORAREA SCRIPTURIIÎNGRIJORAREAADMI...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>