text Devotionale

ARATĂ DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU (1)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

Dragostea omenească spune: „Te iubesc – atâta timp cât îmi împlinești așteptările, cât ești de acord cu politica mea, cât mergi la aceeași biserică la care merg și eu, sau cât te potrivești cercului meu social.” Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. El nu a așteptat ca noi să merităm, ca El să facă primul pas. „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Și atunci când a făcut acest lucru, El a schimbat toate regulile. Domnul Isus a zis: „Vă dau o poruncă nouă… cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13:34). „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22:39). „Iubiți… fără să nădăjduiți ceva în schimb” (Luca 6:35). Un pastor spunea: „Când îmi iau responsabilitatea de a iubi, de obicei ajung să dăruiesc, și nu să primesc… Dragostea mă costă inevitabil cele mai prețioase trei lucruri din viața mea: timpul meu, energia mea și banii mei. Când ești preocupat de binele altora, de obicei trebuie să sacrifici.” Iar un autor creștin a adăugat: „O vreme, am fost supărat pe dragoste – nu era ceea ce se spunea că este. Nu dura. Nu merita. Cu cât era mai profundă, cu atât durea mai tare. Dragostea era irațională, complicată, alunecoasă și nestatornică. Și am crezut că terminat-o cu ea! Încetul cu încetul, Domnul mi-a vindecat inima. Supărarea mea a început să se estompeze. Acum înțeleg că umanitatea este cea care rănește și înăbușă dragostea. „Dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:7) și ea merită, indiferent care ar fi prețul. Oricât de mare suferință s-a produs în numele dragostei, noi suntem incompleți fără dragoste.”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Este creștinește să apelezi la relații pentru obținerea unui loc de muncă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Ziua bună, părinte Vasile. Aș dori să vă întreb ceva la moda în ziua de azi. Credeți că e creștinește corect să apelezi la pile-relații-cunoști...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Din ce surse se pot afla creștinii ultimele știri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Nu sunt în țară, dar mă doare pentru țara mea natală. Adesea urmăresc știrile pe site-ul protv.md. Dar, în ultimul timp, Protv-ul s-a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când pastorul învață contrar Bibliei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Ce să faci, atunci când vezi că pastorul învață lucruri care nu sunt biblice și când aceasta se transformă într-o afacere de familie? Și cel ma...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este credința?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Omului îi plac mai mult lucrurile care se văd şi se aud, decât cele care nu se văd şi nu se aud. Dar trebuie să recunoaştem că, în jurul nostru, multe nu pot f...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este dragostea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu există cuvânt folosit mai mult în lume ca acesta. Despre dragoste se cântă mult, se scrie mult, se fac multe poezii. Este înălţată foarte mult şi totodată a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce părinții nu-și mai aduc copiii la biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Dacă puteți face un articol cu privire la ceea ce mă macină de ceva timp, despre aducera copiiilor la biserică. Cred că e un “virus” ceva:...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate fi mântuită femeia care își părăsește soțul și se căsătorește cu altul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Bună ziua, dle pastor! Vă rog, dacă se poate să răspundeți la o întrebare: dacă într-o căsătorie (creștină) unul din soți îi spune partene...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există speranță de mântuire pentru preacurvarii care se pocăiesc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:  Am o neclarificare în urma citirii răspunsului dumneavoastră la întrebarea: Poate fi mântuită femeia care își părăsește soțul și se căsăt...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este păcatul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nici un om sincer nu poate nega prezenţa păcatului, a acestei puteri îngrozitoare care subjugă omul şi ale cărei urmări se pot vedea în orice zi. Fiecare este...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să învingi în viață și să depășești înfrângerile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  De multe ori în viață te întâlnești cu greutăți pe care nu poți să le depășești. Ești cuprins de disperare și crezi că nu mai ai soluție. Cînd credeai că ai aj...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise