text Devotionale

Adoptaţi în familia lui Dumnezeu

de www.realsos.ro
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: www.realsos.ro

Textul - Romani 8:12-27
Versetul de memorat - Romani 8:16

"Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu."

Duhul adevereşte, adică mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu, pentru că am primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm "Ava", adică "Tată". Niciunde în Vechiul Testament, Dumnezeu nu este numit Tată, pentru că relatia aceasta de Tată şi fiu nu a existat înainte de răscumpararea câştigată prin Hristos. Am vorbit cu altă ocazie cum omul duhovnicesc este călăuzit de Duhul Sfânt şi de principii noi. Versetul 12 ne spune că noi nu mai suntem datori firii pământeşti. O traducere englezească spune că noi rămânem datori, dar nu firii mai mult. Altă traducere spune că o datorie ni s-a dat, dar aceasta nu faţă de propria noastră natură umană. Datoria noastra este de acum să trăim pentru Dumnezeu, pentru că în v. 14 spune: "Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu". Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt să ne călăuzească şi datoria noastră este acum să ascultăm de călăuzirea Lui.

Credincioşii sunt copii ai lui Dumnezeu şi deci moştenitori, ca rezultat al adoptării lor în familia Lui. Potrivit regulilor de adoptare din Imperiul Roman din vremea aceea, cel adoptat trecea sub controlul absolut al noului tată iar consecinţele înfierii erau:

1. Cel adoptat îşi pierdea toate drepturile din familia din care provenea şi câştiga toate drepturile unui fiu legitim în noua familie. 

2. El devenea moştenitor al moştenirii noului tată, chiar dacă tatăl mai avea şi alţi fii.

3. După lege, viaţa trecută a celui adoptat era uitată, toate datoriile anulate şi era privit ca o nouă persoană şi nu avea nimic de a face cu cine a fost în trecut.

4. În ochii legii, el era în exclusivitate fiul noului lui tata.

Regula aceasta este dovedită ca adevarată, căci se spune despre imperatorul Claudius că l-a adoptat pe Nero, pentru a fi urmaşul lui pe tron. Acest tablou arată ceea ce înseamnă adoptarea noastră în familia lui Dumnezeu. Nu am făcut nimic, pentru a merita aceasta. Aceasta se datorează dragostei şi îndurării nespus de mari a Tatalui nostru ceresc. Noi suntem moştenitori împreuna cu Hristos, Fiul cel preaiubit al lui Dumnezeu.

Meditaţia zilei: Mărturiseşte şi duhul meu, împreună cu Duhul Sfânt, că sunt fiu şi moştenitor al cerului?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise