text Devotionale

2020,an de susținere și acțiune,an de surprize și vești bune

de Carmen Iene
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Carmen Iene

2020, an de susținere și acțiune, an de surprize și vești bune

MARCU 2:1-12,2 ÎMPĂRAȚI 7:3-11

Suntem abia în prima lună a anului și încă ne întrebăm cum va fi în acest an? S-ar putea să fi primit deja direcții și soluții pentru anul ce ne stă înainte, însă un sfat în plus nu strică niciodată. Am descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu că în acest an nu este vorba atât de mult de noi personal, ci de ceilalți care ne înconjoară.

În Marcu in capitolul 2, primele versete, vedem patru inși care vor să-și ajute prietenul bolnav, cărându-l cu targa până la ușa ușa unde se afla Domnul Isus, însă le era imposibil să ajungă la El din pricina mulțimii. Fiecare prieten al paraliticului ține de câte un mâner al patului ambulant. Acest fapt necesită efort și dăruire. Să susții pe cel ce are nevoie urgentă de ajutor, să lupți pentru el, să plângi cu el dă dovadă de solidaritate. Este momentul când problemele altuia sunt mai importante decât ale tale, momentul acela când nu e vorba despre tine, ci despre cel care are nevoie de tine.

Acum e timpul să-si pună ingeniozitatea în mișcare acești prieteni vrednici, drept care au au desfăcut acoperișul casei și după ce l-au spart, au coborât pe acolo bolnavul. Această acțiune de credință este aplaudată de Domnul, care face asemeni o declarație de credință, pe care nimeni în afară de Dumnezeu nu o poate face:

, , Fiule, păcatele îți sunt iertate!”.

Faci un pas în față prin credință, Domnul face și El, nu unul ci mai mulți. , fiindcă El este un Domn generos, plin de bunătate și compasiune.

Isus le descoperă cărturarilor prezenți acolo indignarea din inimă și în fața tuturor îi poruncește neputinciosului bolnav să se scoale, să-și ridice patul și să meargă acasă. Avem un Dumnezeu care iartă păcatele și vindecă! Aleluia, Glorie Lui!

, , La intrarea porții erau patru leproși, care au zis unul către altul: , , La ce să ședem aici până vom muri? Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete și vom muri și, dacă stăm aici, de asemenea vom muri. Haidem să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viață, vom trăi, iar dacă, ne vor omorî, vom muri.”

Patru leproși aleg din două posibilități rele, pe cea mai riscantă dar care poartă în ea o minimă posibilitate de supraviețuire; măcar acolo ei știu că este de mâncare. Această acțiune se dovedește a fi inspirată, fiindcă îi așteaptă o surpriză de proportii: tabăra e părăsită și e plină de mâncare și bogății. După ce se ospătează bine și-și umplu buzunarele, își aduc aminte că semenii lor din cetate mor de foame, și decid să meargă să-i anunțe această veste bună.

„Apoi și-au zis unul altuia: , , Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună.”

Un pricipiu care guvernează Împărăția lui Dumnezeu este să dai mai departe ceea ce ai, să nu ții pentru tine.

A fost o foamete așa de mare în Samaria, blocată de trupa inamică în interior, încât au ajuns să-și mănânce copiii; alimente de proastă calitate, cum ar fi capul de măgar și găinațul de porumbel erau vândute la prețuri exorbitante. (2Împarați 6:25)Dumnezeu vestește prin purtătorul Lui de Cuvânt că va fi o reducere masivă de prețuri la alimente.

Cum? Sunt cuvintele necredinciosului. Prin cine? Sunt cuvintele curiosului cârcotaș.

Domnul face cum vrea El, pentru noi e important să credem. E treaba lui, nu a noastră; și prin cine face la fel nu e treaba noastră. El alege pe cine vrea și nu dă socoteală la nimeni, doar își înștiințează profeții Săi de intențiile pe care le are. Dumnezeu dă din nou o lecție elevațiilor vremii, și alege să-Și ducă la îndeplinire planul prin acești patru leproși, respinși de societate din pricina bolii. De aceștia nu le-a păsat nimănui, însă Domnul i-a văzut și le-a onorat credința. Cei din urmă, vor fi cei dintâi, și cei pe care nimeni nu îi dorește ajung să devină mesageri ai vieții, purtători de vești bune.

Poate vă gândiți ce legătură au aceste evenimente din Biblie cu anul 2020? Așa m-am întrebat și eu, până am deslușit marele mister că doi cu doi fac patru. Domnul are și simțul umorului și de multe ori am râs pe seama mea, când am fost dezlegată la ochi de Domnul.

Fie ca în anul 2020 să putem împlini și pune în practică principiile biblice învâțate din Cuvântul Lui, să înțelegem că Dumnezeu are gânduri bune, de pace și de prosperitate cu privire la noi, să nu dăm vina pe Dumnezeu pe toate relele și tragediile care se întâmplă în lume, asa cum a făcut Ioram, împăratul lui Israel(cititi 2 Împărați 3:10,13, și 6:33)și să ne încredem în El, în Cuvântul Lui și în promisiunile Lui. Domnul să vă binecuvânteze! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"GRAVITY – un film care te motiveză să înveți a te ruga"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am auzit de la fiul meu David despre filmul “Gravity” (Gravitația) și chiar plănuiam să mergem împreună să-l privim. Cu părere de rău n-am reușit să mergem cu...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să îți faci prieteni în noul colectiv? (5 PAȘI)"
Categorie: Raspunsuri biblice  M-am confruntat cu această problemă anul acesta și cred că și alți elevi, la fel și-au pus această întrebare. M-am transferat în altă școală, am întâlnit coleg...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Soluții pentru mama îndurerată de boala copilului ei"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Bună ziua. Vă scrie o mamă împlinită, dar cu sufletul sfâşiat de durere. Am adus pe lume doi copii şi ambii au fost aşteptaţi şi doriţi....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți ajuți soțul să se elibereze din dependența de pornografie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum poate o soție să-și ajute soțul afectat de pornografie, deși se numește creștin? Aceasta afectează relația lor intimă, și respectiv, și pe soție....
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum păcatele copiilor afectează starea părinților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Dumnezeu a spus în Cuvîntul Său că păcatele sînt pedepsite pînă în a 3-a și a 4-a generație. Dar afectează cumva pe părinți păcatele săvîrșite de copii lor? În...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum au apărut viețuitoarele de apă sărată?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Bună ziua. Vă felicit în primul rând pentru ceea ce faceţi, găsesc siteul foarte util din multe puncte de vedere. Am o mică nelămurire legată de potop, de fapt...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Despre eutanasie.Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pent...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde poate fi găsită traducerea exactă a Bibliei din limbile originale în română?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Buna ziua. Aș vrea să știu dacă aveți Biblia în original tradusă mot-a-mot în română? Poate o pot descărca de undeva?Ceea ce căutați dumneavoas...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sărutul în actorie – cum să ne raportăm?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum să ne raportăm la sărutul în actorie ca și meserie, respectiv la actori?Dumnezeu ne poruncește să muncim din greu și să ne facem bine slujba pe c...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este semnificația colacului fără lumânare care se dă de pomană?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Ce înseamnă când primești de nenumărate ori de la vecină colacul fără lumânare? Semnificația colacului fără lumânare nu se găsește în Sfin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise